A zecea duminică de proteste anti RMGC la Cluj

Protestatarii s-au strâns ca de obicei în Piața Unirii/ Foto: Dan Bodea

Peste 400 de persoane, potrivit Jandarmeriei, participă duminică, la Cluj, la a zecea manifestație săptămânală de protest față de proiectul minier de la Roșia Montană.

Protestul a început cu huiduieli la adresa companiei Roșia Montană Gold Corporation, pe motiv că aceasta deține, printr-o subsidiară, dreptul de explorare a zăcămintelor de aur din zona Băișoara, județul Cluj.

Unul dintre liderii mișcării, Mihai Goțiu, a anunțat că traseul inițial al marșului de protest a fost scurtat. Potrivit noului traseu, militanții ar fi urmat să  mărșăluiască din Piața Unirii doar până în Piața Cipariu, și nu până în capătul Bulevardului Titulescu și apoi spre Mărăști, prin fața Iulius Mall, cum se propusese inițial. Apoi, comitetul de organizare a revenit asupra acestei decizii, așa că marșul va urma ruta inițială. „Este nevoie să mergem în cartiere, să fim văzuți, să scoatem oamenii din casă”, au motivat organizatorii.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, este posibil ca pe parcursul marșului numărul protestatarilor să crească până înspre 1.000 de persoane.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Cartieru says:

    Nu a fost Mihai Gotiu cel care a anuntat scurtarea marsului, daca nici pe el nu il cunoasteti, dar il avansati la gradul de “lider”, ce sa mai zic?
    Si nu a fost niciun comitet de organizare, cineva a venit pur si simplu la microfon, a propus pastrarea traseului initial si s-a supus la vot in piata, iar oamenii au votat pentru. Simplu. Ca-n democratia adevarata.

Postaţi un comentariu