Aventura unui cojocar bistrițean: hăituit de comuniști și angajat de ambasada SUA

Meșteșugarul Nicolae Bacea alături de pieptarele sale

De sute de ani, liniștea satelor ardelenești și răbdarea oamenilor de pe aceste meleaguri a oferit lumii de la oraș nenumărate opere de artă. În aceste locuri, timpul este mai bland cu tradițiile, iar acestea se păstrează mulțumită mâinilor iscusite ale bătrânilor trecuți în viața lor prin multe încercări ce i-au călit și i-au făcut să lupte, pentru ca meșteșugurile învățate de la bunici să fie cunoscute și generațiilor pentru care noțiunea de „artă populară” este doar un capitol prăfuit al trecutului.

Un adevărat temerar al meșteșugurilor tradiționale este și cojocarjul Nicolae Bacea, care la cei 69 de ani declară mândru de sine că după o viață de muncă ar mai dori să lucreze încă 30 de ani. Născut în localitatea Tureac din Bistrița Năsăud, cojocarul Bacea își petrece zilele în cămăruța lui ticsită cu piei de ied ce așteaptă să fie lucrate de mâinile-i îmbătrânite dar încă agere.

Ucenicia, un drum al smereniei și al răbdării

Născut într-un sat de munte în care pădurea este „angajatorul ” localnicilor, copilul Nicolae Bacea a ales un alt drum. Încă de mic, acesta învățase să toarcă, astfel că ața și acul de cusut i-au devenit prieteni și tovarăși de viață. Cum unchiul său era cojocar, tânărul Nicolae a decis să urmeze și el acest drum, la doar 13 ani fiind trimis în ucenicie pentru a învăța tainele custului de cojoace.

„Eu am fost mai slăbuț și tata mi-a spus să merg să învăț cojocărie la un prieten de-al lui, unde am stat un an. Da’ nu prea am învățat nimic, mă punea să-i fac treburile în gospodărie, nu mă lăsa să stau pe lângă el. Iarna stăpână mă mai lăsa să torc după ce terminam cu gospodăria și așa mai învățam câte ceva. Eram curios și voiam să știu cum se fac cojoacele. Mai lăsam eu deoparte treburile și tot căutam să stau pe lângă el, ca să mai prind câte ceva. În anul acela am învățat prelucratul pieilor.”, își amintește Nicolae Bacea.

Întors acasă după un an de ucenicie, Nicolae a încercat să pună în practică ce văzuse și să lucreze singur, pe ascuns, căci nu avea autorizație de a practica meseria și risca în orice moment să ajungă pe mâna autorităților.

„Am mers la magazine și eu și mi-am luat vopsele, piatră acră și am început să lucrez așa cum am văzut la alții. Da’ la vremea aceea nu știam secretul vopsirii pieilor. Dădeam și eu cu peria cu vopsea, dar când se usca pielea nu era așa bine vopsit cum știam eu că trebuie. Erau bune de purtat, am și vândut câteva, dar la jumătate din prețul cu care alții făceau”, spune Nicolae Bacea.

Fără prea multe cunoștințe în domeniu, Nicolae Bacea s-a văzut nevoit să se reîntoarcă la statutul de învățăcel atunci când o prietenă a mamei lui a cerut un cojoc maroniu. „Am încercat eu s-o conving să-l facă negru, i-am spus că așa arată mai bine, dar ea voia să fie maro și eu nu-l știam face. Am mers la meșterul satului, badea George, și abia atunci am învățat secretul vopsitului și al croitului. Apoi am învățat să fac și ceptare albe, să fac modele cusute cu mătase pe ele.”, adaugă badea Bacea.

După numeroase nopți petrecute la lumina candelei, Nicolae Bacea a realizat în 1959 primul său pieptar cu modele florale. De atunci și până astăzi, sute de pieptare și cojoace, la care lucrează chiar și câte două luni, au ieșit din mâinile lui, îmbrăcându-i pe mândri bârgăuani care poartă astfel de straie la fiecare zi de sărbătoare.

Cojocarul Bacea și comunismul

După mai bine de 15 ani de făcut cojoace și pieptareptare la casele oamenilor, ascunzându-se de autorități, meșterul Bacea a decis să intre în cooperativă. Când într-un târziu Nicolae Bacea a învățat șă-și facă singur actele pentru comenzile sale, afacerea a înflorit, clienții venind de peste tot în odaia cojocarului pentru a face comenzi.

„Lucram în treaba mea și făceam de două ori mai mult decât îmi era planul stabilit. Eram tot timpul verificat și când o dată a venit un control și m-a prins că făceam fără acte cojoace pentru familie și nu aveam autorizație, am fost amendat și amenințat că nu o să mai pot lucra. Am plătit amenda, m-am descotorosit de toate comenzile ce le aveam dar atunci am și plecat din cooperativă, pentru că nimeni nu m-a apărat”, rememorează meșteșugarul.

După alți trei ani de muncă clandestină, Nicolae Bacea a revenit la cooperativă, cu speranța ca a doua oară e cu noroc. O boală la ficat descoperită între timp, i-a scăzut randamentul și i-a creat chiar mai mult decât probleme de sănătate, autoritățile bănuindu-l că vinde fără acte atunci când au constatat că meșteșugarul nu mai îndeplinește planul impus de partid. După o internare în spital, Bacea a revenit acasă și a decis să renunțe definitv la activitatea din cooperativă, regăsindu-și liniștea și prosperitatea abia după revoluție, când a descoperit Europa dar și pasiunea străinilor pentru arta populară românească.

Ambasada SUA, costumată de Bacea în straie populare

Înscrierea în Academia Artelor Tradiționale din România a însemnat și expunerea municii sale peste hotare. Participarea la un seminar de artă meșteșugărească din Sibiu i-a adus la tarabă pe ambasadorul SUA în România la acea vreme, James Rosapepe, și delegația sa. Impresionată de munca bârgăuanului, o membră a delegației a comandat un pieptar, pentru care a plătit pe loc un avans de 100 de dolari.

„Mi-a cerut domnuca asta să-l termin până la următoarea ei vizită și mi-a promis că va veni și cu alte comenzi. Până la urmă am mai făcut încă vreo 50 de ceptare (n.r. pieptare), pentru familia și prietenii ei, pe care le-am trimis acolo”, își amintește Nicolae, zâmbind.

Participant la numeroase expoziții atât în țară cât și peste hotare, Nicolae Bacea a învățat să se adapteze la cerințele pieței. Recent, a început să confecționeze și globuri din piele brodate cu motive florale, opincuțe, genți sau huse pentru telefoane. De ani buni, cot la cot cu el a muncit și soția lui, Ileana Bacea, care deși nu își poate folosi mâna dreaptă în urma unui accident de mașină, cose zi de zi cu mărgeau și confecționează curele pentru porturile populare.

Îndelung încercat de o boală la ficat care-l oprește să mai participe la expoziții, Nicolae Bacea beneficiază astăzi de ajutorul copiiilor săi, care deși își câștigă traiul muncind în alte domenii, îl ajută ori de câte ori au ocazia, ducându-i munca la festivaluri din toată țara.

„I-am obligat de mici să învețe să coase. Unul din ei lucrează în domeniul ăsta pentru o firmă din Italia. Dar restul nu prea au avut răbdare să lucreze cu mine. Când nu o să mai fie pădure poate s-or întoarce. Toți pot face asta pentru că ei cunosc meseria. Am avut și tineri, în ucenicie, dar nu vor să învețe. Nu au răbdare. Și fără răbdare nu poți face așa ceva.”, ne-a mărturisit meșteșugarul.

Mai jos puteți vedea o galerie foto

[nggallery id=85]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. dana says:

    va rog sa furnizati si un nr de contact al dlui nicolae bacea.

  2. dana says:

    un nr de tel are dl baceaa?

Postaţi un comentariu