11, 44 milioane euro finanțare prin POR 2007-2013 pentru reducerea timpului de intervenţie în situații de urgență

Prin REGIO 2007-2013, impactul implementării celor trei proiecte depuse spre finanţare în cadrul Domeniului Major de Intervenţie 3.3 – Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă este unul major. Prin achiziţionarea de autospeciale şi echipamente specifice, a fost îmbunătăţită capacitatea de răspuns în situaţii de urgenţă prin reducerea timpului de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru alte situaţii de urgenţă. S-a ajuns astfel ca timpul de răspuns în zonele urbane să scadă, fiind acum de 8 minute iar în zonele rurale de 12 minute.
Prin cele 3 proiecte implementate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord au fost achiziţionate următoarele: 36 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, 1 autospecială de intervenţie la accidente colective şi salvări urbane, 2 autospeciale de cercetare Chimică, Biologică, Radiologică, Nucleară, 6 autospeciale pentru descarcerări grele, 21 ambulanţe de prim ajutor, 3 ambulanţe de reanimare, 6 autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 6 autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime şi un centru mobil de comandă şi control. Acestea au fost distribuite celor 6 Inspectorate Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din regiune.
Prin finalizarea investiţiilor propuse, ADI Transilvania de Nord a reuşit să utilizeze toată alocarea financiară regională disponibilă prin POR 2007-2013, respectiv 11, 44 mil. Euro, din care 9, 93 mil. Euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest este Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, sprijinind implementarea a 655 proiecte cu finanțare nerambursabilă totală de 675, 01 milioane Euro.
Mai multe detalii, pe proiecteREGIO.nord-vest.ro


Publicitate

Postaţi un comentariu