Ziua Unirii: concerte, hora unirii şi artificii la Cluj la împlinirea a 157 de ani de la Mica Unire

Ziua Unirii Principatelor Române este marcată în judeţul Cluj cu manifestpri speciale în toate oraşele şi municipiile.

Astfel, la Cluj-Napoca are loc de la ora 12.30 un ceremonial religios urmat de depuneri de coroane la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi defilarea gărzii de onoare.

De la ora 16.00 în Piaţa Unirii va avea loc un concert de muzică populară organizat de primărie cu participarea artiştilor Ioana Şteţco, Ionuţ Koblicska, Vlăduţa Lupău, Silviu Adrian Popa, Lucia Potra, Ansamblul folcloric „Dor Transilvan”, Amalia Chiper, Felix Gălan, Ioan Dordoi, Adriana Anghel, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Purdea Someş. Spectacolul va fi acompaniat de Orchestra „Regal Transilvan”.

Programul dedicat Zilei de 24 Ianuarie se va încheia la Cluj-Napoca cu un spectacol de artificii. Acesta este programat de la ora 20.00, în Piaţa Unirii.

Pe durata acestuia între orele 20 şi 20.15 vor fi instituite restricții de circulație pe traseul: str. Napoca – Piața Unirii – B-dul Eroilor, strada Regele Ferdinand (pe sensul de mers de la intersecția străzii Gh. Barițiu până la intersecția cu B-dul 21 Decembrie 1989). Traficul de la intersecția B-dului 21 Decembrie 1989 cu Piața Unirii va fi deviat pe strada Regele Ferdinand.

Şi în celelalte oraşe şi municipii din judeţul Cluj, autorităţile au pregătit evenimente care să marcheze împlinirea a 157 de ani de la Mica Unire.

Astfel,  Primăria municipiului Turda, Consiliul Local al Municipiului Turda şi Casa Municipală de Cultură organizează de la ora 17.00, un spectacol folcloric dedicat Unirii Principatelor Române, pe scena Teatrului “Aureliu Manea”. Pe platoul din faţa Primăriei Municipiului Turda, în intervalul orar 18:30 – 18:40, cei prezenţi vor lua parte la Hora Unirii, iar în jurul orei 18.40, în aceeaşi locaţie, pot asista la focul de artificii pregătit de către organizatori.

În municipiul Dej, de la ora 13.00, în Sala Mare a Primăriei va avea loc o sesiune de comunicări în cadrul simpozionului “Unirea Principatelor Române” urmată de un moment artistic susţinut de ansamblul folcloric „Someşana” al Casei Municipale de Cultură Dej. La Biblioteca Municipală Dej va avea loc expoziţia de carte: „Mica Unire şi Domnul ei”.

Primăria şi Consiliul Local Câmpia Turzii organizează evenimentul cultural intitulat “Hai să dăm mână cu mână”. Evenimentul se va desfăşura la Palatul Cultural “Ionel Floaşiu”, în sala de spectacole “Mircea Mihăşan”, începând cu ora 16.00. Manifestările se vor încheia cu Hora Unirii, cu participarea Fanfarei Promenada în Piaţa Tricolorului.

Primăria municipiul Gherla organizează o expoziţie de carte dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, iar la Casa Municipală de Cultură va avea loc un spectacol artistic cu participarea Ansamblului folcloric Ardealul” şi fanfara din localitate.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu