Ziua Mondială a Sindromului Down va fi marcată la Cluj prin trei zile de activități, printre care și un marș

Foto: daysoftheyear.com

Ziua Mondială a Sindromului Down va fi marcată la Cluj-Napoca în perioada 20-22 martie în cadrul evenimentului „Vocea mea, comunitatea mea”.

Peste 100 de persoane cu Sindrom Down, autism și tetrapareză, din toate colțurile țării, vor veni la Cluj alături de părinți sau însoțitori pentru a le arăta atât oamenilor de rând, cât și autorităților, că dizabilitatea nu este sinonimă cu etichetele puse de societate și că acești oameni au la rândul lor nevoie de sprijin și înțelegere. Asociația AGA DOWN din Cluj a organizat mai multe activități dedicate acestor copii pe parcursul celor trei zile, printre care se numără și un marș pe străzile din centrul orașului.

Citiți și: Premieră în media europeană: tineri cu sindrom Down la TV

Marșul va avea loc pe 21 martie, de la ora 14:00, pe Bulevardul Eroilor, unde se vor împărți flori și baloane inscripționate cu „21 martie Ziua Mondială a Sindromului Down”.

 „Mesajul evenimentului «Vocea mea, comunitatea mea» este de a-i face vizibili și auziți pe cei cu Down. Este prima manifestare ce aduce la Cluj-Napoca un număr atât de mare de persoane cu dizabilitati 150 și nu numai cu sindromul Down. Vor veni și copii din asociații care au și alte dizabilități precum autism, tetrapareze. La evenimentul de la Cluj vor fi peste 100 de copii și adulți cu Down.

Noi, mamele și familiile copiilor și adulților cu Down avem nevoie de căldură, înțelegere, integrare împreună cu copii și acceptare a copilului cu Down în comunitatea în care trăim. Priviri blânde de acceptare și încurajare ca să mergem înainte. Speranța noastră este într-o legislație care să permită o mai bună accesibilitate la servicii și la crearea de centre speciale pentru ei și o dezvoltare fizică și mentală mai bună”, a declarat Antoaneta Vanea, președintele Asociației AGA Down Sindrom din Cluj.

Citiți și: „Vis de iarnă”  sau incursiune în lumea tinerilor cu sindrom down

Ce e Sindromul Down?

Sindromul Down este o disfuncție genetică ce apare în momentul concepției copilului. Disfuncția afectează diferit fiecare celulă din corpul persoaneei în cauză. Cei ce au acest sindrom au un aspect mongoloid al feței și sunt foarte afectuoși. A fost descoperit în 1866 de medicul britanic John Langdon Down. Marcarea acestei zile în lume se face din 2005, iar din noiembrie 2011, Organizația Națiunilor Unite a adoptat rezoluția ce stabilește că 21 martie este Ziua Mondială a Sindromului Down.

Pe 21 martie se marchează peste tot în lume Ziua Mondială a Sindromului Down.

Citiți și: Copiii cu sindrom Down, abandonați de autorități

Distribuie:

Postaţi un comentariu