Un nou “amfiteatru” pentru oficierea căsătoriilor la Cluj-Napoca

Foto: Visit Cluj

Având în vedere numărul mare de programări online pentru căsătorii la Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca le propune tinerelor cupluri cu o nouă locație pentru oficierea stării civile: Amfiteatrul Bazei Sportive Gheorgheni. Începând cu luna mai, oficierea căsătoriilor se va face și în acest loc din cartierul Gheorgheni. Astfel, tinerii care nu au reușit să își programeze căsătoria la data sau ora dorită, au posibilitatea să o programeze sau reprogrameze la noua locație.

Începând de luni, 19 februarie 2018, programarea sau reprogramarea căsătoriei se poate face online, pentru ambele locații, Foișorul din Parcul Central, respectiv Amfiteatrul Bazei Sportive Gheorgheni.

Citiţi şi: Baza Sportivă din Gheorgheni, un real succes: peste 700 de conturi în mai puţin de o săptămână. Popicele şi fotbalul, în topul preferinţelor clujenilor

Programări şi reprogramări online

Cuplurile care și-au făcut deja programarea online, dar doresc să schimbe data sau ora căsătoriei civile, pot să se reprogrameze la Baza Sportivă Gheorgheni AICI. 

Aceștia nu trebuie decât să șteargă rezervarea făcută inițial la Foișorul din Parcul Central și să se programeze în cadrul celei de-a doua locaţii.

Aplicația permite programarea doar o singură dată, codul numeric personal fiind criteriul pentru a împiedica programările multiple.

Pentru lunile mai, iulie și august aplicația va deschide două tabele orare, corespunzătoare celor două locații- Foișorul din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” și Baza Sportivă Gheorgheni. Pentru Baza Sportivă Gheorgheni intervalul orar setat este cuprins între orele 10.00 și 14.00 (program aferent zilelor de sâmbătă și duminică), în următoarele perioade de timp: 12 mai -26 mai, 30 iunie- 29 iulie, 18 august -26 august.

Citiţi şi:Peste 800 de căsătorii civile, programate deja online pentru 2017

Distribuie:

Postaţi un comentariu