Şurubaru, mai aproape de funcţia de city manager

Fostul viceprimar Gheorghe Şurubaru, actual consilier local din partea PNL a trecut de prima probă a concursului organizat de Primăria Cluj-Napoca pentru funcţia de administrator public. Acesta a rămas practic singur în cursa pentru această poziţie.

Astfel, potrivit anunţului publicat pe siteul primăriei prima etapă a concursului a constat în selecţia de dosare pentru această funcţie de conducere pe perioadă determinată. S-au prezentat doi candidaţi: Gheorghe Şurubaru şi Ioan Duşcaş. Cel de al doilea a fost respins la selecţia de dosare pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile de vechime prevăzute în metodologia de concurs (respectiv minim 5 ani în funcţie de conducere).

Etapa următoare a concursului, respectiv proba scrisă, va avea loc în în 18 iulie. Aceasta va fi urmată de un interviu în 21 iulie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu