Solidaritate. Bulgarii şi moldovenii se alătură protestatarilor români

Bulgarii din Sofia vor ieşi duminică în stradă în semn de solidaritate cu românii care protestează faţă de OUG 13/2017, prin care este modificat Codul Penal. Evenimentul a fost anunţat pe Facebook , iar până în momentul de faţă peste 1.300 de persoane, atât bulgari, cât şi români şi-au manifestat interesul pentru această manifestare care va avea loc în faţa Ambasadei României în Bulgaria. 

Textul evenimentului a fost redactat în limba bulgară, fiind iniţiat de Ivan Radev, fost jurnalist Agerpres, membru WWF în prezent şi avocatul Pepi Kantchev, ambii locuitori ai Sofiei.

Ivan Radev şi Pepi Kantchev

Solidaritate 

„În cazul în care România ar făce un pas înapoi în lupta împotriva corupției, ar fi un semn foarte rău pentru Bulgaria”, se precizează în descrierea evenimentului.

Iniţiatorii protestului susţin că succesul României în această luptă reprezintă una dintre puţine speranţe ca să poate face într-adevăr ceva pentru susţinerea statului de drept. Mai mult, aceştia precizează că oficialii bulgari simt un fior rece de fiecare dată când este adusă în discuţie justiţia din România şi succesele înregistrate în lupta împotriva corupţiei din ultima perioadă. Ivan şi Pepi consideră că este esenţial ca românii să demonstreze faptul că ceea ce au câştigat în ultimii ani este ireversibil.

„La protest se vor alătura şi români din Sofia care au organizat deja o demontraţie cu privire la tulburările politice din patria lor, zilele trecute”, se mai precizează în textul evenimentului.

Un alt protest va avea loc la Chişinău vineri, 3 februarie, de la ora 18:00 pornind de la statuia lui Ştefan cel Mare.

Citiţi şi: Peste 30.000 de clujeni, din nou, în stradă

Distribuie:

Postaţi un comentariu