Seplecan este noul preşedinte al ADI Ecometropolitan Cluj

În cadrul şedinţei Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco-Metropolitan Cluj, Mihai Seplecan a fost ales în funcţia de preşedinte al acestei asociaţii al cărei scop este acela de gestionare, în comun, a serviciului de salubrizare din toate cele 81 de unităţi administrativ-teritoriale clujene membre ale ADI Eco-Metropolitan Cluj.

„Mă bucur să constat faptul că primarii clujeni mi-au acordat încrederea lor deplină prin votul dat astăzi, lucru care mă onorează dar mă şi responsabilizează în acelaşi timp. Sunt convins că împreună cu toţi membrii ADI Eco-Metropolitan Cluj, cu consiliul director al acestei asociaţii, respectiv cu noul director – domnul Bogdan Costea, vom reuşi să implementăm Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, astfel încât locuitorii judeţului să beneficieze de un serviciu de salubritate în conformitate cu standardele europene şi la un preţ cât mai scăzut”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

În cadrul şedinţei s-a discutat şi despre găsirea unei soluţii provizorii de stocare a deşeurilor colectate de pe raza județului Cluj, având în vedere situaţia actuală generată de întârzierea finalizării proiectului SMID.

În acest sens, membrii Asociaţiei au decis prin vot mandatarea ADI Eco-Metropolitan Cluj în vederea identificării, până la următoare şedinţă AGA de luna viitoare, a unui teren în vecinătatea viitorului Centru de Management Integrat al Deşeurilor, pe care să poată fi amenajată o rampă temporară de stocare a deşeurilor colectate de pe raza județului Cluj.

De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat discuţii referitoare la urgentarea procesului de finalizare a documentației de atribuire, respectiv de demarare a procedurii de licitației publice pentru delegarea serviciului de colectare şi transport al deşeurilor în județul Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu