Sală plină la operă la spectacolul „Peter Pan”

Elevii clasei I B de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca au fost declaraţi câştigători ai campaniei „Dă-i viaţă lui Peter Pan!”. Albumul lor cu desene pe tema Peter Pan a primit cele mai multe voturi, astfel că micii şcolari, împreună cu învăţătoarea Carmen Ichim, au mers gratuit la spectacolul „Peter Pan”, prezentat azi pentru cei mici la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.

Campania „Dă-i viaţă lui Peter Pan!” a fost organizată de InfoTrafic – Radioul de pe strada ta!, în parteneriat cu Opera Naţională Română din Cluj-Napoca şi a avut ca scop declarat promovarea poveştilor şi a culturii în rândul copiilor.

Elevii participanţi la campanie au citit şi au discutat pe marginea poveştii „Peter Pan” în clasă, apoi au încercat să transpună fragmente din ea prin desene proprii. Desenele lor au fost publicate pe pagina Facebook a radiului unde au putut fi votate. Cel mai votat album a fost cel al clasei I B, iar premiul a fost oferit de Opera Română din Cluj-Napoca: bilete gratuite pentru toată clasa, la spectacolul „Peter Pan”, de Laurenţiu Profeta.

P1220445

Spectacolul s-a jucat cu sala plină, majoritatea spectatorilor fiind copii din clase primare, însoţiţi de părinţi, bunici sau profesori. Toţi au urmărit cu încântare aventurile lui Peter Pan, care i-a dus cu el, în Ţara de Nicăieri, pe copiii familiei Darling: Wendy, John şi Michael. La fel de aplaudaţi au fost piraţii, Căpitanul Hook şi crocodilul cel simpatic. Micii spectatori au învăţat chiar şi să „zboare”, împreună cu eroii de pe scenă.

Despre spectacolul „Peter Pan”

Spectacolul “Peter Pan”, de Laurenţiu Profeta, are la bază piesa de teatru şi nuvela scriitorului J. M. Barrie. Acesta a fost inspirat de copiii familiei Davies atunci când a scris despre aventurile unui băiat în grădinile Kensington („Mica pasăre albă” – „The little white bird”), iar apoi despre aventurile lui Peter Pan în Ţara de Nicăieri.

Peter Pan a apărut pentru prima dată ca personaj în cartea „Mica pasăre albă”, publicată în Marea Britanie în 1902. Prima punere în scenă după nuvela „Peter Pan sau Băieţelul care a refuzat să crească” a fost în decembrie 1904.

Spectacolul prezintă aventurile copiilor familiei Darling, alături de un personaj ciudat: Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească mare şi care şi-a pierdut umbra. Acesta îi invită pe cei trei frăţiori în “Ţara de Nicăieri”, o ţară a visurilor şi a întâmplărilor minunate, unde pot ajunge doar în zbor.

Campanie

Campania „Dă-i viaţă lui Peter Pan” a fost organizată de InfoTrafic – Radioul de pe strada ta!, în parteneriat cu Opera Română din Cluj-Napoca, urmărind familiarizarea copiilor cu universul spectacolelor de operă şi balet.

Opera Română din Cluj-Napoca îi mai invită pe cei mici, alături de părinţi, bunici şi profesori, la încă două spectacole fermecătoare, prezentate în lunile noiembrie şi decembrie: „Sunetul muzicii” şi „Spărgătorul de nuci”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu