Programul de guvernare, Pax liberală sau austeritate reîncălzită?

Text semnat de Cornel Ban

Programul de guvernare cu care cabinetul Orban merge la vot încearcă să echilibreze idei de bun simț și generalități inofensive cu o articulare mult mai clară spre dreapta neoliberalismului românesc. Esența acestor schimbări este însă un buget și mai tensionat, dacă nu cumva chiar supus riscurilor de rostogolire a datoriei din cauza pierderilor planificate la încasări. Deși exemplele de guverne neoliberale care au băgat țara în bancrută sunt frecvente (România 2008, Irlanda 2010, Argentina 2000, 2019, Letonia 2008), dreapta românească uită că sănătatea fiscală a țării se poate apăra nu numai cu tăieri bugetare, dincolo de ajustarea unor excese acestea sunt o idee proastă dat fiind statul slab, ci mai ales pe calea măririi poverii fiscale reale pe zonele etern relaxate la noi: proprietăți, consum de lux, dividende, profit. Amplificată de eșecul reformei ANAF și tăieri consecutive de taxe și impozite, precaritatea fiscală a României nu mai poate fi ascunsă atunci când de la o creștere economică de 5-7 la sută trecem spre 3 la sută sau poate chiar mai puțin.

Se vede de la o poștă urzeala tronurilor din PNL, dreapta dura libertariană trebuind să negocieze cu centru-dreapta mai sensibilă electoral. Sunt unele propuneri de bun-simt, dar total nediferite față de ce își propunea fostul guvern, adică încadrarea în deficitul de 3 la sută că na, altfel luăm palme de la Comisie. S-a suspinat, probabil, prin zona mai ortodoxă economic, pentru care miza ar fi să fie echilibrul bugetar și chiar surplusul. Nu e controversat apoi să vrei 5G pentru popor, studii de impact și consultări la măsuri fiscale, lupta cu evaziunea multinaționalelor iubitoare de prețuri de transfer prin cooperare cu Bruxellesul. Se anunță seriozitate pe bugete multianuale. Ce să zic, bravos, e chestie de manual, dar mai toată lumea le-a promis până acum, să vedem cum va face față haosul politico-administrativ românesc, atât de neideologic, la provocarea asta. Ideea cu spitalele regionale din fonduri europene e și ea de lăudat. O categorie de precari sau evazioniști, după caz, respectiv cei plătiți din activități ocazionale se pare că vor avea posibilitatea de a avea ceva formă de pensie contributivă.

Dreapta neoliberală din partid se pare că a obținut blindarea pilonului II de pensii, pilon care va primi măriri de contribuții obligatorii, deși performanța acestui sistem, din punctul de vedere al pensionarilor din statele unde acest sistem da deja pensii, este cam penibilă: în Chile, țară cu nivel de prețuri aproape de SUA, pensiile din pilonul II bat sub 300 de euro pe lună (nu, nu e o greșeală de dactilografie!). Aceste fonduri de pensii au un rol pozitiv în capitalizarea economiei, dar să nu ne amăgim că ele sunt o alternativă la sistemul cu adevărat “civilizat”, care este sistemul de stat “pay aș you go”, și ale cărui probleme reale, dată fiind implozia demografică, trebuie să fie adevărata sursă de insomnie, nu blindarea pilonului II. Din curentul neoliberal sceptic față de încălzirea globală vine apoi lipsa oricărei preocupări pentru CFR și transportul în comun interurban, azi lăsat la mâna sinistrelor maxi taxi. Toate acestea sunt însă lucruri previzibile dată fiind identitatea politică a PNL cu zona de interese de business de care este apropiat. Vine dreapta estica la putere, nu te poți aștepta să facă altceva.

Dincolo de poziționare, însă, rămân lucruri în mecanică fiscală care mă fac să ridic, ușor panicat, sprâncenele, fiindcă toate aceste măsuri vor fi adoptate în paralel cu o hemoragie planificată la capitolul încasări. Se vorbește de revizuirea OUG 114/2018 (și OUG care o modifică-19/2019, 43/2019), măsură eminamente fiscal agreată și de BNR în varianta actuala, care a adus bani frumoși la buget și care de la anul nu vor mai intra în conturile statului. Vorbim aici de aproape 1 procent din PIB, după estimările mele. Din ce capitole de buget tai aproape 1 la sută din PIB? Chiar se amăgește cineva că așa ceva se poate face doar concediind funcționari angajați ciudat și tăind niște pensii speciale, salarii extravagante sau hălci de o utilitate dubioasă din PNDL? Sau vânând cele câteva persoane pensionate anticipat în condiții suspecte?

Mai departe, 80% din redevențele obținute din exploatarea resurselor naturale, precum și impozitul pe venit vor ieși din bugetul central și vor merge în întregime la autoritățile publice locale. Se va elimina apoi supracciza la carburanți, o măsură care trimite cu gândul mai mai mult spre modelul “venezuelan” decât spre politica de centru-dreapta europeană. Între timp, pe fondul scăderii încasărilor, se vor face spitale regionale și autostrăzi din graniță în graniță, coplățile la banii europeni nefiind mărunțiș. Cu ce bani? Dacă e vorba de datorie sau tăieri de la medici și profesori să se spună măcar deschis. La fel, nu se suflă o vorbă despre consecințele puseului inflaționist cauzat de liberalizarea prețului la gaze pentru ca nu intra în obișnuința de a lega inflația doar de creșteri salariale.

Deși nu se anunță tăieri dramatice de posturi și salarii în sectorul public, atâta timp cât 2019 vine cu scăderea ratei de creștere economice (contracția mașinii de export germane ne trage în jos cu ea) e iresponsabil sa nu zici nimic concret de măriri de taxe și nici de cum restructurezi ANAF-ul, dincolo de platitudini ieftine de genul “să devină eficientă în combaterea evaziunii fiscale și să promoveze principiul conformării voluntare în relația cu contribuabilii”. În aceste condiții e clar că riscul intratului cu drujba în sectorul public (unde PNL are, încă, o bază electorală de clasă mijlocie antipesedistă) pentru a ne încadra în limita de 3 la sută deficit rămâne ridicat.

Există, evident, alternative mai raționale. Cum ar fi reforme fiscale care să aducă mai mulți bani la buget luând din zonele privilegiate fiscal, să nu fie nevoie de tăieri de la capitole de buget necesare. Pentru asta, însă, trebuie să înțelegi că societatea dezvoltată, sau „civilizată” cum se spune în România, costă bani publici. Și încă foarte mulți ca procent din PIB.

Ori în România aproape tot ce contează este subfinanțat. De pildă, deși cheltuielile publice pentru educație sunt peste tot indicatori de bază ai procesului de dezvoltare socio-economică, România cheltuie pentru educație numai 2,9% din PIB. Cheltuielile efectuate de Polonia şi Ungaria în sectorul menționat se ridică la aproape 5 la sută. Cheltuielile efectuate de o țară mai săracă decât România, Bulgaria, se ridică la 3,5 la sută. Practic în România acești bani publici sunt prea puțini nu doar prin comparație cu ce e în Occident, ci cu ce e în fostele state comuniste cu un PIB similar sau, în cazul Bulgariei, chiar mai mic. La 2,01 la sută din PIB, gradul de colectare a impozitului pe profit/CIT este extrem de scăzut în România. Practic, încasările din impozitul pe profit au scăzut constant în ultimii cinci ani marcați de profituri record, si deși pierde doar 35 la sută din cotele legale de TVA, el pierde aproape 80 la sută din cotele legale de impozit pe profit, pe datele Consiliului Fiscal. Normal ca merge sloganul „nu sunt bani în România” când din dezbatere scapă chestii precum cadrul juridic extrem de favorabil „sifonării” legale: România are un regim fiscal de tip holding, foarte favorabil corporațiilor în sensul că nu sunt costuri adiționale la tranzitarea fluxurilor de capital şi de dividende între companii. Potrivit specialiștilor de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax: „România stă bine la acest capitol. Acest regim de tip holding dă o bună structurare a diviziilor de afaceri şi uşurează exiturile. Încurajăm firmele sau antreprenorii români să folosească aceste structuri de holding, să îşi centralizeze la un nivel superior deţinerile diferitelor divizii sau entităţi. Să se creeze premisele în care România să devină un centru regional de holding”.

Pe scurt, să o mai slăbim cu oprimarea fiscală a sectorului privat. Dacă vrei bani la buget, elimină acest regim, scoate mai mult din impozitul pe venit de la firme, mărește taxele pe dividende , proprietăți scumpe etc. Nu e fizica atomică și nici extremă stânga. Vorbim aici de convergența cu vecinii și citit niște texte de la OECD. România aduce la PIB din impozite și contribuții sociale 26,7 % din PIB pe 2018, cel mai jos prag din UE după paradisul fiscal numit Irlanda. Dacă am face ce au făcut bulgarii, am avea mâine încă 2% din PIB în buzunarul statului și ne-am încadra lejer în ținta de deficit. Dacă am colecta că estonienii, am avea surplus bugetar.

Vestea proastă pentru PNL este că în Bulgaria reforma capacității de colectare a durat cinci ani, ori criza bate acum la ușă. PNL nu are cinci ani de pace economică și va trebui să hotărască între austeritate pentru sectorul public/serviciile sociale sau austeritate prin măriri de impozite pentru clasa acționarilor, antreprenorilor și aristocrației salariale, adică zona din care vine o mare parte a suportului sau politic. Pariez că PNL va alege prima variantă și nu cred că voi găsi mulți care să parieze pe scenariul opus.