Planuri “ambiţioase” la Consiliul Judeţean: 50 de kilometri de drumuri reparate în 2014, 120 de kilometri programaţi în 2015

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj are printre priorităţile din acest an şi lucrări la drumurile judeţene. Mai ales că un proiect în care sunt cuprinşi aproape 800 de kilometri din aceste drumuri tărăgănează încă de pe vremea fostului preşedinte Alin Tişe.

Planurile anunţate nu sunt însă chiar aşa de ambiţioase precum şi-ar putea dori şoferii clujeni. Astfel, după ce anul trecut s-a reuşit să se lucreze cu succes pe numai circa 50 de kilometri, în proiectele pe anul care a început sunt prevăzuţi puţin peste dublul acestei distanţe, adică 120 de kilometri.

Potrivit datelor făcute publice de CJ, în ultimele cinci luni ale lui 2014 Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) a Judeţului Cluj a realizat mai multe investiţii pe drumurile judeţene.

Astfel, pe un număr de cinci sectoare de drumuri judeţene, însumând aproape 14 km, au fost efectuate pe baza finanţării asigurate de Consiliul Judeţean Cluj o serie de lucrări care au vizat refacerea covoarelor asfaltice şi a marcajelor rutiere, după cum urmează:

  1. DJ 109S Giula – Borşa km 12+320-14+320 (2 km)
  2. DJ 109C Fizeşu Gherlii – Sântioana km 4+147-9+000 (4, 85 km)
  3. DJ 107P Mărişel km 35+000-37+500 (2, 5 km)
  4. DJ 109D Sic – Coasta km 10+500-14+450 (3, 95 km)
  5. DJ 150 Frata km 26+350-28+600 pe sectoare (0, 56 km)

„Vreau să felicit noua conducere a RAADPP Cluj care, din luna august a anului trecut, a reuşit, cu eforturi considerabile, să intervină pe mai multe sectoare de drumuri judeţene, multe dintre ele aflate în zone intens circulate sau cu un potenţial turistic ridicat. Vremea de afară a ţinut şi ea cu noi, angajaţii Regiei muncind constant până în preajma sărbătorilor de iarnă, condiţiile atmosferice permiţând turnarea de covoare asfaltice pentru a asigura astfel cetăţenilor acestui judeţ condiţii normale şi decente de deplasare”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan.

De asemenea, tot în intervalul august – decembrie 2014 au fost întreprinse investiţii complexe în infrastructura unui număr de 10 sectoare de drumuri judeţene (cca. 37 de km) cuprinse în Proiectul de reabilitare şi modernizare a 742 km de drumuri judeţene, etapa a II-a. Principalele lucrări au vizat turnarea de covoare asfaltice, refacerea fundaţiilor drumurilor, respectiv a podeţelor, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, etc., după cum urmează:

  1. DJ 107N Băişoara – Valea Ierii km 7+832-14+000 (6, 17 km)
  2. DJ 107N Gura Râşca – Someşul Rece km 28+612-30+580 (1, 97 km)
  3. DJ 103J Sâncrai – Aluniş km 0+000-3+130 (3, 13 km)
  4. DJ 109B Stoiana – Corneşti km 11+600-17+000 (5, 4 km)
  5. DJ 182E Chiuieşti – Mănăstirea Căşiel km 0+000-5+050 (5, 05 km)
  6. DJ 109D Jucu – DN 1C km 29+635-31+500 (1, 86 km)
  7. DJ 161B Turda – Călăraşi km 39+200-40+200 (1 km)
  8. DJ 108B Bobâlna – Răzbuneni km 39+800-44+000 (4, 2 km)
  9. DJ 108C Mănăstireni – Călata km 36+050-44+700 (8, 65 km)
  10. DJ 172F Petreşti – Mica km 13+550-15+025 (1, 48 km)

„Mă bucur că, într-un timp relativ scurt, am reuşit să îmbunătăţim simţitor infrastructura rutieră a acestui judeţ, astfel încât noul an în care am intrat are toate premisele modernizării şi mai accentuate a reţelei de 1229 de km de drumuri judeţene administrate de Consiliul Judeţean. În acest sens, ne propunem ca în anul 2015 să reabilităm prin turnarea de covor asfaltic minim 120 de km de drumuri judeţene, garanţia cerută executanţilor pentru aceste lucrări urmând să fie de cinci ani. În ceea ce priveşte lucrările de plombare, acestea se vor face exclusiv în cazurile în care nu va exista posibilitatea turnării de covor asfaltic, această din urmă soluţie fiind, din toate punctele de vedere, de preferat”, a declarat şi vicepreşedintele Horaţiu Cătărig.

Cât priveşte costul viitoarelor lucrări la drumuri, acesta va fi stabilit prin proiectul de buget pe 2015, proiect care încă, deşi a trecut termenul legal, nu a fost postat spre dezbatere pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu