Perspectivele Agriculturii Mileniului III se discută la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca organizează în perioada 25 – 26 septembrie 2014, cea de-a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional Perspective ale Agriculturii Mileniului III”. Deschiderea oficială a evenimetului va avea loc în data de 25 septembrie 2014, începând cu ora 9.00, în Aula Magna Mihai Şerban”, din campusul universităţii de pe Calea Mănăştur, nr. 3-5.

La eveniment se vor reuni peste 650 de participanţi (cadre didactice universitare, cercetători şi doctoranzi), dintre care peste 150 de experţi internaţionali– reprezentanţi din Comisia Europeană, profesori şi cercetători din Austria, Germania, Belgia, Olanda, Spania, S.U.A., Africa de Sud, Algeria, Turcia şi Ungaria. Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, se vor prezenta 784 de lucrări ştiinţifice.

Simpozionul include conferinţe invitate, susţinute de personalităţi internaţionale sau naţionale, prezentări orale şi poster, mese rotunde,  care dezbat rezultate recente ştiinţifice sau tehnice, în spiritul programului European Orizont 2020”.

Acest simpozion este un forum care îşi propune, în contextul implementării Politicilor Agricole Comune la nivel european, un schimb dinamic de informaţii, experienţe, idei inovatoare şi concepte în domeniul ştiinţelor agricole şi horticole, al ştiinţei şi tehnologiei alimentare, al biotehnologiilor, medicinei veterinare, precum şi în alte domenii inter şi transdisciplinare.

Evenimentul va avea loc sub patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice și în colaborare cu universităţi de prestigiu din Austria, Belgia şi Spania.

Informaţii privind programul Simpozionului, se găsesc aici.


Publicitate

Postaţi un comentariu