Percheziții ale procurorilor DNA la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca

Primăria Cluj-napoca | Foto: Transilvania Reporter

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac percheziţii, luni dimineaţă, în nouă locaţii dintre care una este Primăria Cluj-Napoca, într-un dosar de corupţie ce vizează infracţiuni săvârşite în perioada 2014 – 2016. Anchetatorii ar fi consultat documente ale Direcţiei de Urbanism din instituţie și au discutat cu city-managerul instituției, Gheorghe Șurubaru, urmând să revină pentru a ridica documente.

Procurorii DNA au mers luni dimineaţă la Direcţia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, unde, potrivit unor surse judiciare, au stat aproximativ 30 de minute şi au consultat mai multe documente. Potrivit unui comunicat al DNA Cluj, anchetatorii fac cercetări cu privire la infracţiuni de corupţie ce ar fi fost comise în perioada 2014 -2016.

“În cursul dimineţii de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în nouă locaţii situate în municipiul Cluj Napoca, dintre care două locaţii situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au solicitat o discuție cu o persoană din conducerea instituției, dar primarul Emil Boc este plecat în Coreea de Sud, astfel că procurorii au vorbit cu Gheorghe Șurubaru.

„La începutul acestei zile, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a primit vizita unor reprezentanți ai DNA care au anunțat că vor întreprinde o serie de proceduri, dar până acum nu au făcut percheziții și nu au înregistrat vreo solicitare cu privire la punerea la dispoziție a unor documente oficiale. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom reveni cu declarații”, a explicat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al instituției.

Distribuie:

Postaţi un comentariu