ONG-urile au primit 8.395.000 de lei pentru evenimente şi acţiuni culturale

Foto: Dan Bodea

Consilierii locali au aprobat astăzi lista de proiecte culturale finanţate de la bugetul local pentru acest an. Suma iniţială pe care comisia de specialitate a împărţit-o, 8.145.000 de lei a fost suplimentată cu 250.000 de lei, ajungându-se la un total de 8.395.000 de lei.

Comisia a adoptat însă un amendament care prevede că „sumele care se încasează în desfăşurarea evenimentelor respective  nu pot constitui profit ci doar excedent care se foloseşte pentru îndeplinirea obiectivului de activitate cu caracter nonprofit”.

Lista cu asociaţiile, proiectele finanţate şi sumele alocate poate fi consultată AICI.

Totodată în plenul Consiliului Local au fost discutate şi aprobate, nu fără discuţii în contradictoriu, câteva amendamente care vizau modificarea sumelor alocate iniţial.

„Avem o situaţie în cazul proiectului depus de Asociaţia Pro Transilvania, a Operei Naţionale care doreşte organizarea în aer liber a trei spectacole. Ei solicitau 415.000 de lei, iar comisia a propus 210.000 de lei, însă cei de la operă ne-au precizat că această sumă abia acoperă drepturile de autor, astfel că le rămâne foarte puţin pentru organizarea propriu zisă a spectacolelor. Eu aş dori să propun o suplimentare cu 140.000 de lei până la suma de 350.000 de lei ca să poată avea loc aceste evenimente. Sigur este doar o sugestie pentru că eu ca primar nu pot face amendamente, doar dacă doreşte vreun consilier să îşi însuşească această propunere ca amendament”, a spus primarul Emil Boc.

Propunerea a fost formulată de amendament de către consilierul Ligia Bocşe şi a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi aprobată.

Alocare dublă pentru ca Jean Michel Jarre să ajungă la Cluj

De asemenea, acelaşi consilier a propus suplimentarea alocării propuse de comisie pentru Fundaţia Diesel, mai exact pentru organizarea unui concert Jean-Michel Jarre la Cluj. Propunerea însă a stârnit nemulţumirea mai multor consilieri PSD, între care Dan Morar a fost foarte virulent. „Eu nu înţeleg cum putem modifica aceste sume după ce comisia a analizat aceste propuneri şi solicitări şi a stabilit o alocare, pe baza unor punctaje care s-au acordat. Acum venim în Consiliu şi le modificăm. De ce nu aţi propus acest lucru în comisie?”, a spus acesta.

Amendamentul a fost aprobat însă cu 15 voturi pentru, 1 împotrivă şi 5 abţineri.

O altă suplimentare, de 20.000 de lei a fost aprobată pentru Colectiv A, pentru proiectul Cinema Dacia- Mănăştur Central, iar Fundaţia Alt Art a primit 50.000 de lei, faţă de 10.000 cât era propunerea iniţială pentru proiectul Artizen, care face parte din aplicaţiile cuprinse în proiectul capitală Culturală Europeană 2021.

Întregul proiect, cu toate amendamentele propuse a fost votat cu 16 voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri, dar şi 2 neparticipări la vot.

Dat fiind că suma iniţială a alocărilor a crescut cu 250.000 de lei. primarul Emil Boc a dat asigurări că suma care va fi disponibilă în sesiunea a doua de depunere a proiectelor culturale pentru finanţare nu se va diminua.

În total au fost acordate prin această hotărâre de Consiliu Local finanţări pentru 134 de proiecte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu