Jocul unei fetițe de nouă ani din România, realizat în cadrul atelierului Super Coders, a fost prezentat la Paris

Briana Șandru, în vârstă de 9 ani a dezvoltat, în cadrul celei de-a treia ediții a atelierului gratuit pentru copiii pasionații de tehnologie, Super Coders, organizat de Orange România, în parteneriat cu Simplon Romania, un joc care a fost prezentat la Paris, în cadrul conferinței Națiunilor Unite COP21.

Atelierul a avut loc pe 17 octombrie, la București. Tema acestei ediții a fost „Code for Planet”. Alegerea acestei teme pentru atelierele #SuperCoders care au avut loc simultan în nouă țări diferite a avut rolul de a semnala Conferința Națiunilor Unite COP21, adresată schimbărilor climatice, care are loc luna aceasta în Paris.

În cadrul evenimentului 50 de copii cu vârste cuprinse între 10-13 ani au dezvoltat jocuri și animații care s-au adresat problemelor actuale legate de mediu precum: încălzirea globală, dezvoltarea sustenabilă, consumul responsabil, reciclarea și păstrarea biodiversității. Acestea au fost înscrise la provocarea COP2.

Atelierul a durat patru ore, timp în care copii au fost dobândit noțiunile de bază ale programării prin intermediul jocurilor și a unor metode adaptate nivelului lor de înțețegere, utilizând platforma Scratch.

Sub atenta supraveghere a trainerilor, fiecare copil a învățat să utilizeze platforma Scratch pentru a-și construi propriul univers animat. În plus, în cadrul comunității online, copiii au învățat să lucreze în echipă și să creeze la  mijloacelor media interactive (povești, jocuri sau animații).

Jocul unei fetițe de nouă ani din București, Briana Șandru, a fost prezentat la conferința din Paris. Fetița a construit un joc care îl are drept protagonist pe ursulețul Panda. Cel care se joacă trebuie ca în 10 secunde să îl „hrănească” pe ursuleț cu toate deșeurile care apar pe ecran, astfel încât mediul să rămână curat. Ursulețul poate fi mutat cu ajutorul mouse-ului, astfel încât în cel mi scurt timp să adune toate gunoaiele din pădurea de bambus. Panda este politicos, astfel că după fiecare deșeu strâns îi va mulțumi celui care se joacă.

„Briana este un pic uimită, dar și bucuroasă că proiectul ei este considerat interesant de alte persoane decât cele din familie. Nu aș putea să spun că pasiunea ei este calculatorul. Mai degrabă o pasionează desenul, matematică și astronomia, însă calculatorul ni se pare un instrument foarte util. DEX-ul online a fost primul ei contact cu calculatorul-sau mai bine zis, Google. Acum își poate caută definiții de cuvinte, sinonime și antonime. Iar emailul a fost următoarea etapă, fiindu-ne util pentru a comunica în timpul zilei dacă are întrebări referitoare la teme (eu sunt la serviciu, ea acasă).  Am înscris-o în vară la mai multe ateliere organizate de Kidster – unele erau legate de IT, dar altele nu, în ideea că astfel poate să-și descopere noi domenii de interes. I-au plăcut toate și când a primit invitația la SuperCoders a dorit să se ducă. Tot vaaă această am descoperit împreună site-ul Code Monkey care te poate învață programarea prin joc. I-a plăcut foarte mult și după aceea am instalat mai multe aplicații de acest gen, pe care le-a parcurs destul de repede.

Înainte de SuperCoders am intrat un pic împreună și în Scratch. Proiectul realizat s-a bazat în principal pe ceea ce a făcut la acel atelier SuperCoders, iar eu am ajutat-o la partea de grafică și la traducerea în engleză. Chiar a fost un pic supărată că nu a avut timp pentru a desena ea grafica. Mi-a spus că la următorul proiect o să deseneze ea tot.

Nu știu dacă își va alege o carieră în domeniul IT (momentan își dorește să devină astronom), dar în mod sigur va utiliza tehnica de calcul. Oricum, eu o încurajez să se familiarizeze cu tehnologia, pe care o privim ca pe un instrument util și nu că o jucărie. În general, utilizăm calculatorul împreună și ea cunoaște foarte bine regulile de comportare pe Internet, care sunt la fel că și cele de pe stradă: nu intri în vorbă cu străinii, nu oferi date personale și nu accepți niciun fel de invitații”, a declarat pentru Transilvania Reporter,  Andra Şandru, mama Brianei.

Jocul este disponibil în română și în engleză.

Puteți vedea și testa jocul dezvoltat online de mica programatoare aici.


Publicitate

Postaţi un comentariu