Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Noul şi vechiul se înfruntă pe străzi”

Clujul nu a fost zilele trecute doar locul de întâlnire al puştimii europene şi a celor care insistă să dea în mintea copiilor electrizaţi de  gălăgia de festival. Înăbuşit de teroarea fonică a Untold, pe străzile Clujului s-a desfăşurat duminică primul act al războiului dintre taximetriştii pe stil vechi şi şoferii viitorului în transportul urban de pasageri care activează sub sigla Uber.

Faptele sunt cunoscute. În jur de 100 de şoferi din Bucureşti ai servicului de ride sharing Uber au venit la Cluj în timpul Untold mizând, corect, că serviciul de taximetrie clasic nu va face faţă mulţimii. Atraşi în cursă de taximetrişti, patru dintre ei, necunoscători ai oraşului, au fost dirijaţi spre o secţie de poliţie unde au fost amendaţi cu 25.000 de lei fiecare şi le-au fost confiscate plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor. Alţi şoferi Uber au fost blocaţi în trafic sau şicanaţi de taximetriştri.

Consecinţa: miercuri, nici un şofer Uber nu era de găsit în oraş.

Atât timp cât sunt în limitele legii, acţiunile taximetriştilor clujeni pot fi înţelese. Se simt ameninţaţi de un competitor nou căruia i se reproşează cu temei lacune de reglementare. De neînţeles este în schimb asprimea pedepselor aplicate de poliţiştii locali. Probabil, la fel ca în Bucureşti, cele două modalităţi de transport de pasageri vor afla cum să coexiste în Cluj. Deocamdată, să notăm că oraşul rămâne în urma renumelui de modernism care îi este ataşat.

Fapt pus în evidenţă şi de aplicarea diferenţiată a măsurilor legale în oraş. Paradoxal pentru o localitate al cărei primar este votat preponderent la periferii, Clujul este tolerant cu elitele şi intransigent cu cei sărmani.

Organizatorii Untold care au asurzit oraşul n-au fost amendaţi nici măcar simbolic. Copiii răsfăţaţi care fumau iarbă la intrările Untold, aşa de mulţi încât un voluntar din zonă a fost intoxicat, fiind necesară intervenţie medicală, n-au fost nici măcar atenţionaţi de poliţiştii aflaţi în zonă. Au fost în schimb amendaţi cu o sumă echivalentă cu câştigul lor anual nişte cetăţeni care au venit în Cluj să muncească şi nu să se distreze. Eventual, în zona VIP a festivalului, unde o masă costa 1000 de euro pe seară şi unde client binedispus a fost şi un mai vechi primar şpăgar al oraşului eliberat recent din închisoare.

Sumarul ediției: 

ACTUALITATE. Zeci de copii abandonaţi şi mame care, după ce nasc, “dispar” fără urmă din spital. Soarta este de multe ori mai crudă decât îşi pot imagina mulţi oameni. Cel mai bine o ştiu medicii şi asistenţii de la Secţia de Nou Născuţi a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde anual sunt zeci de copii abandonaţi.

DOSAR. Noul şi vechiul se înfruntă pe străzi în nopțile Untold

  • Clusterul Taxi Cluj dorește să existe echitate între taximetriști și uberiști. Uber s-a lansat la Cluj cu ocazia festivalului Untold, iar primele probleme au apărut deja, patru uberiști fiind amendați în ultima noapte a festivalului cu 25.000 de lei pentru efectuarea de transport public de persoane în regim de taxi fără autorizație. Reprezentanții Clusterului Taxi Cluj au declarat pentru Transilvania Reporter că ei nu au nimic împotrivaUber, dar consideră că ar trebui ca șoferii Uber să aibă aceleași obligații ca taximetriștii. (Maria Man)
  • Șoferi Uber, intimidați de taximetriști și amendați de poliție în Cluj. Mai mulți șoferi ai serviciului de ride sharing Uber au fost amendați weekendul trecut la Cluj cu suma de 25.000 de lei fiecare pentru că ar fi efectuat transport de persoane fără autorizație. Este vorba de patru persoane din București și Ilfov care, potrivit polițiștilor și taximetriștilor care i-au reclamat, realizau servicii în regim de taximetrie, fără licență. De cealaltă parte, șoferii Uber spun că li s-a făcut o nedreptate și că au fost agresați verbal și amenințați de taximetriști în plină stradă. În ciuda acestor evenimente, reprezentanții Uber au declarat pentru Transilvania Reporter că serviciul nu va fi suspendat în Cluj-Napoca și că funcționează în continuare. (Cristina Beligăr)
  • Uber Cluj, „tras pe dreapta” după Untold. Disponibil în Cluj începând cu data de 4 august, moment care a coincis cu prima zi a celei de-a doua ediții a Festivalului Untold, serviciul de ride sharing Uber a debutat cu dreptul, însă nu fără câteva incidente care i-a lăsat pe mai mulți șoferi Uber fără plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor și fără taloanele auto, după ce în noaptea de duminică spre luni, mai mulți șoferi parteneri acestei platforme au fost intimidați și agresați de șoferi de taxi, iar patru dintre ei amendați cu 25.000 lei. (Cristina Beligăr)
  • Peste 2.400 de autorizaţii de taxi în Cluj-Napoca. Pentru ca cei circa 320.000 de clujeni să beneficieze de servicii de taximetrie în condiţii civilizate, această activitate este reglementată în oraş printr-un regulament aprobat de Consiliul Local în 2010, respectiv HCL 109/2010. (Claudia Romitan)
  • Taximetrist clujean: „Nu suntem priviți cu ochi tocmai buni”. Îi îndrăgim când avem nevoie de o mașină care să ne „pescuiască” rapid de acasă și care să ne ducă la destinație într-un timp record, când avem prea multe bagaje, când plouă, când ninge, când suntem prea comozi să ne trezim la timp, când e prea cald sau când pur și simplu nu știm să ajungem la o anumită adresă. În schimb, când ne întoarcem la rolul de șofer și îi vedem în trafic, parcă nu ne mai încântă prezența lor. Merg prea repede, merg prea încet, opresc unde nu trebuie, staționează prea mult, nu stau în stand, stau lângă stand, depășesc, nu reacționează la claxoane și câte și mai câte. (Maria Man)
  • Șerban Petre, administrator Clima&Confort Taxi: „Uberprofită de lipsa de calitate a serviciilor de taximetrie din orașele în care ei ajung”. Ofensiva Uber în Cluj-Napoca a trezit reacții dintre cele mai aprige din partea taximetriștilor clujeni și s-a lăsat cu flagrante organizate de taximetriști și poliție și sancțiuni de câte 25.000 de lei, urmate de sancționarea unor șoferi Uber cu confiscarea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor. Problemele sunt însă ceva mai profunde, așa cum Șerban Petre, administrator al firmei Clima&Confort Taxi, a declarat într-un interviu acordat Transilvania Reporter. (Radu Hângănuț)

UNTOLD. 

  • Profituri cât pentru un an pentru cei ce au hrănit distracția la Untold. Peste 70.000 de oameni s-au aflat zilnic la festivalul de muzică electronica Untold în perioada 4-7 august, și dincolo de muzică bună, distracție și relaxare, tinerii au avut nevoie și de mâncare, pentru a mai putea continua încă o seară. Zeci de restaurant și cafenele au avut standuri mai mari sau mai mici în zona de food court a festivalului, plină aproape în fiecare moment al zilei. Festivalul a fost astfel un success pentru cei care au vândut mîncare și băutură, clătite lui Răzvan stabilind recorduri în contabilitatea tânărului antreprenor care a „raportat” vânzări cât pentru un an între. La propriu. (Radu Hângănuț)
  • Zece pentru UNTOLD. Zece plusuri, zece minusuri. UNTOLD 2016 a însemnat în toate cele patru zile, peste 300.000 de oameni din țară și din toate colțurile lumii care au participat atât la concertele de pe mainstage cât și la celelalte scene și experințe ale festivalului. Așteptat cu sufeltul la gură de unii, hulit de alții, a împărțit și anul acesta Clujul în două tabere. Vă propunem să trecem în revistă punctele forte, dar și punctele mai puțin bune din cadrul festivalului Untold. (Maria Man)
  • Efectul Untold printre artiști:Poze „de familie” cu publicul și mulțumiri pe Instagram, Facebook și Twitter. La două zile după încheierea ediției din acest an a Festivalului Untold, desfășurată între 4-7 august, artiștii internaționali prezenți pe scena principală din incinta Cluj Arena sau, după caz, echipele din spatele acestora, continuau să posteze pe conturile oficiale de socializare poze și secvențe video din concertele susținute la Cluj. Martin Garrix, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, sau Tiësto, cinci dintre cei mai de succes DJ ai lumii la ora actuală, cu peste 17 milioane de fani, cumulat, doar pe conturile de Instagram și alte zeci de milioane pe conturile de Facebook, au fost cei mai activi la capitolul laude și mulțumiri aduse publicului și festivalului Untold. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Machete personalizate, un business ce a „decolat” la Câmpia Turzii. Rareș Ceclan, un tânăr originar din Câmpia Turzii, realizează cele mai complexe modele de avioane și elicoptere, în propriul atelier, machete pe care le vinde colecționarilor din întreaga țară sau celor care doresc să ofere un cadou inedit celor dragi. Business-ul său a început să se dezvolte încă de acum șapte ani, încă de pe vremea când Rareș era elev. Cu toate acestea, prima sa dragoste a fost realizarea machetelor auto. Încă de la șapte ani, acesta se juca în fața blocului cu alți copii cu machetele pe care le crea. A realizat câteva zeci de machete, dar nu s-a oprit aici, oferindu-i fiecărui model un „tunning” pe măsură. Apoi, la un moment dat, fascinat de ceea ce poate realiza, a spus „stop joc” și a început să ia lucrurile mai în serios. Apoi, a venit rândul avioanelor, ajunse rapid vedete în atelierul său. (Maria Man)

INTERVIU. Despre magia sportului american, cu Erwin Valencia, director medical al formației New York Knicks. „Performanța se obține prin competiție, jucând cu cei mai buni, în fața unui public cât mai numeros. Din Liga Profesionistă Nord-Americană de Baschet Masculin , mai cunoscută publicului larg sub numele de NBA, a ajuns la Cluj-Napoca Erwin Benedict Valencia, directorul medical al formației New York Knicks, una dintre echipele sportive „rezidente” în cea mai faimoasă arenă din lume, Madison Square Garden. (Radu Hângănuț)

DESTINAȚIE. Colibița, un colț de rai, unde natura „răsare”, iar ospitalitatea „apune”. Colibița, localitate numită sugestiv în ultima perioadă „marea de la munte”, este destinația ideală pentru un weekend relaxant sau de ce nu, chiar pentru un concediu în inima naturii, departe de grijile cotidiene. Situată la o altitudine de 900 de metri, localitatea Colibița este așezată pe Valea Bistriței, între Munții Bârgău și Munții Călimani. Până în urmă cu aproximativ zece ani, la Colibița existau puțin peste 50 de case, dar zona a început să se dezvolte tot mai mult: au apărut pensiuni, cabane, s-a construit un resort turistic modern pe malul lacului, iar autoritățile locale au făcut demersuri pentru obținera statutului de stațiune de interes local. Până acolo, însă e cale lungă, dacă ar fi să ne raportăm doar la infrastructură și la ospitalitatea celor care administrează pensiunile și restaurantele din zonă. (Maria Man)

CĂLĂTORII.  Recviem pentru Veneția și Bizanț. Jurnal grecesc (V). Diminețile de vară sunt liniștite în Nafplio. Capitala Argolidei, un oraș de doar 18.000 de locuitori, este o destinație populară printre germani și nord-europeni, dar este căutată și de atenieni, ca destinație de weekend. Totuși, înainte de ora 12.00 aproape nimic nu mișcă în oraș.  (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTR. Ana de România – Regina din exil. Trecerea în nefiinţă a reginei Ana, soţia regelui Mihai I, a readus în atenţia publicului familia regală a României şi a reaprins controverse: poate fi numită pe drept „Regina Ana a României” acea doamnă discretă, de viţă nobilă, care nu vorbea româneşte şi nici nu a văzut ţara a cărei regină se presupune că era, până la vârsta de aproape 70 de ani? (Mădălina Kadar)

SPORT. Adi Falub, prima opţiune pentru banca lui „U”. Antrenorul care a dus Universitatea Cluj în finala Cupei României, ediţia 2014/2015, Adrian Falub, este în capul listei cu posibilii antrenori ai noului „U”. Ioan Ovidiu Sabău, omul îndrituit de reprezentanţii Consiliului Director al Asociaţiei Sportive Club de Fotbal Alb-Negru, a confirmat pentru Transilvania Reporter că Falub este prima opţiune pentru postul de antrenor aprincipal. „Eu am propus, iar propunerea mea nu a fost refuzată!”, a spus „Moţul”. „Îl respect foarte mult pe Neluţu Sabău <<Ioan Ovidiu Sabău n.a.)>>. Îmi doresc să lucrez cu el”, a replicat Falub. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu