NEOM: Orașul viitorului, în cel mai conservator stat din lume

”NEOM va fi construit pe baza unui sistem ground-up, pe zone libere, ceea ce îi va oferi oportunitatea de a fi diferit de alte locuri care au fost dezvoltate şi construite pe parcursul mai multor sute de ani” - Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite.

De la începuturile istoriei și existenței lor, oamenii s-au adunat în grupuri, iar grupurile s-au organizat în așezări – care au devenit din ce în ce mai mari și mai dezvoltate. Au apărut satele, apoi orașele. Totul a evoluat rapid, iar după industrializare orașele au crescut din ce în ce mai mult și au devenit metropole. Cu ajutorul descoperirilor și al invențiilor din fiecare secol, omenirea s-a dezvoltat mai mult și mai mult, ajungând, în zilele noastre, într-un punct în care tehnologia ne face să simțim, uneori, că trăim în filmele SF pe care le urmăream în copilărie.

Se vorbește despre primul robot care a devenit cetățean oficial al unei țări, sau despre taxiuri-drone care ne vor duce, în zbor, unde vrem să ajungem, fără șofer. Se vorbește despre case inteligente, care știu ce vrem noi, înaintea noastră, și despre telefoane care ne recunosc drept ”stăpâni” numai dacă ne uităm la ele.

Iar dacă, în trecut, orașele se formau pas cu pas, uneori după sute de ani de istorie a așezării de la bază, astăzi este posibil să apară în plin deșert un oraș nou-nouț, construit de la zero, cu tehnologii de ultimă oră.

Suprafaţa mega-orașului NEOM va fi de 33 de ori mai mare ca cea a New Yorkului

Investiție în viitor

Un astfel de oraș va fi construi în următorii ani pe coasta Mării Roșii, de către guvernul Arabiei Saudite – va fi, de fapt, un mega-oraș, nu o simplă așezare. Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului Future Investment Initiative, organizat zilele trecute la Riad. Mega-orașul, în valoare de 500 de miliarde de dolari, se va numi NEOM și va fi organizat în jurul roboților și energiilor regenerabile.

Noul oraş ar urma să se extindă în Egipt şi Iordania și va acoperi o suprafaţă de 26.500 de kilometri pătraţi. Mai mult, planurile includ construcţia unui pod peste Marea Roşie, care să facă legătura între noul oraş şi Egiptul şi restul Africii, pentru a permite formarea primei zone speciale independente care se va întinde în trei ţări.

Investiția de 500 de miliarde de dolari poate părea imensă, dar este o investiție în viitor: în prezent, economia Arabiei Saudite este bazată în principal pe exportul de petrol, iar asta nu se știe cât va mai putea dura. În ultimii doi ani prețul petrolului a scăzut constant, iar statul își plătește tot mai greu muncitorii din domeniul petrolier, după cum scrie presa internațională. Așadar, saudiții au început să se gândească la soluții – iar cel care conduce proiectele viitorului este prințul moștenitor, Mohammed bin Salman. În luna aprilie, prinţul a dezvăluit un vast plan de reforme, denumit ”Vision 2030”, care are drept obiectiv diversificarea economiei saudite.

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a dezvăluit planurile vizând construcţia unui oraş complet nou, denumit NEOM, pe coasta Mării Roşii, un proiect destinat diversificării economiei saudite dincolo de veniturile din petrol.

Mega-oraș cu energie regenerabilă

În cadrul acestui plan, viitorul mega-oraș se va axa alte industrii, bazându-se pe energie și apă, biotehnologie, alimentație, uzine ultra-avansate și divertisment. Se va pune mult accent pe tehnologie, vor exista multe drone, iar internetul de mare viteză wireless va fi gratuit.

”Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume”, a anunţat Saudi Arabia Public Investment Fund. Acesta este fondul național, care va asigura banii necesari proiectului, alături de Guvern și de investitori locali şi internaţionali.

Deocamdată, nu a fost oferit un masterplan prin care să se arate cum va fi organizat orașul. Klaus Kleinfeld, fost director executiv la Siemens și Alcoa, a fost numit responsabil de proiect. Potrivit estimărilor, primul sector al orașului ar urma să fie gata până în 2025.

NEOM va funcţiona pe energie regenerabilă 100%, fapt care l-ar transforma în unul dintre cele mai mari oraşe din lume care funcţionează fără combustibil fosili. În SUA, cel mai mare oraş de acest gen este Burlington, din Vermont, care funcționează 100% pe energie regenerabilă. De asemenea, mai sunt oraşe în Islanda şi Norvegia care ar fi foarte aproape să atingă această performanță.

Cetățenie pentru un robot și drepturi pentru femei

Tot în cadrul evenimentului Future Investment Initiative, Arabia Saudită a mai făcut un gest ieșit din comun: a acordat cetățenie unui robot. Este vorba despre un robot ”feminin”, pe nume Sophia, construit la Hong Kong. Acesta a ținut o prezentare foarte convingătoare, etalându-și capacitățile ”umane”. Ba chiar i-a pus în dificultate pe cei prezenți, punându-le la îndoială propria umanitate.

Sophia a devenit primul robot din lume care primește cetățenia unui stat, și încă a Arabiei Saudite, unul dintre cele mai conservatoare state ale lumii. Acest fapt este oarecum ironic, dacă ne gândim că femeile din Arabia Saudită încă nu au în acest moment dreptul de a conduce o mașină și au nevoie de un tutore de sex masculin din familie pentru a călători sau pentru a studia.

Robotul Sophia a primit cetățenia Arabiei Saudite și a susținut un discurs, cu această ocazie: ”Vreau să trăiesc și să muncesc alături de oameni, așa că am nevoie să-mi exprim emoțiile ca să-i înțeleg pe oameni și să le câștig încrederea. Vreau să-mi folosesc inteligența artificială ca să-i ajut pe oameni să trăiască mai bine, cum ar fi să gândesc locuințe mai inteligente, să construiesc orașe mai bune”, a adăugat ea.

Totuși, sunt semnale că aceste aspecte sunt pe cale să se schimbe. Pe 26 septembrie, regele Salman a semnat un decret care le va da dreptul femeilor să conducă vehicule, începând din luna iunie a anului viitor. Apoi, chiar în ziua următoare, Arabia Saudită a numit prima sa purtătoare de cuvânt la ambasada din Washington. Câteva zile mai târziu, 107 din 150 de membri ai forului consultativ superior al țării, Consiliul Shura, au votat să permită femeilor să devină muftii – filozofi religioși cu puterea de a emite decizii. În aceeași săptămână, femeile au primit permisiunea de a participa la celebrările zilei naționale, ținute pe un stadion din Riad, pentru prima oară.

Generația tânără vine din urmă

De unde și de ce toate aceste schimbări, pe toate planurile, în acest stat extrem de conservator? Analiștii cred că Arabia Saudită speră să își schimbe imaginea în ochii comunității internaționale, dar și să obțină un sprijin mai mare din partea grupărilor interne.

Prințul moștenitor este conducătorul de facto în regat, după cum observă specialiștii, iar jumătate din populația țării are vârsta sub 25 de ani. Probabil că acestea sunt motive serioase pentru ca Arabia Saudită să facă pași înspre modernizare, pe toate planurile. Alți analiști comentează că, pentru viitorul casei regale, este crucial să își asigure sprijin intern, în condițiile în care economia a fost destul de mult afectată de căderea prețului petrolului. În prezent, 90 la sută din veniturile la buget vin din petrol, iar cetățenii au fost obișnuiți în ultimii ani să primească de la stat alocații și subvenții speciale.

În acest context vine acest ambițios plan care conține reforme economice și sociale ce ar urma să fie îndeplinite până la începutul anilor 2030. De aceea se încearcă, timid încă, relaxarea restricțiilor impuse femeilor și chiar promovarea unor forme de divertisment, în pofida opoziției ultraconservatorilor.

Interdicțiile impuse femeilor au fost criticate dur, în numeroase ocazii, de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului. Numeroase femei din elita saudită conduc mașini la Londra sau Dubai, iar când au încercat să facă asta la Riad au fost arestate. Autoritățile nu le-au trimis în fața justiției, dar le-au cerut de fiecare dată să semneze documente garantând că nu vor recidiva.

Militantele au protestat în ultimii ani și au încercat să arate că doar tradiția și obiceiurile se află la originea interdicției, care nu se bazează pe niciun text islamic sau o decizie a justiției.

Același lucru l-a scos în evidență și suveranul saudit, la emiterea decretului din septembrie, când a transmis că ”majoritatea marilor ulemale (doctori ai credinței) sunt în favoarea unei măsuri care să le permită femeilor să conducă”.

Viitorul mega-oraș are deja un site de prezentare: discoverneom.com

Vecinul modern și vizionar

Alți comentatori sunt de părere că există și o competiție între Arabia Saudită și Dubai – pentru că și celălalt stat arab are un prinț moștenitor tânăr, plin de idei, orientat spre modern și spre tehnologie. Prințul moștenitor din Dubai, șeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a fost prezent și el, în octombrie, la GITEX 2017, un salon ce a prezentat o mulțime de inovații tehnologice uluitoare.

Astfel, vecinii saudiților au prezentat, printre altele, taxiuri zburătoare, poliţişti-roboţi şi drone multifuncţionale, gata să intre în funcțiune în următorii ani în Dubai. Taxiul zburător este așteptat să circule în următorii cinci ani, fiind dezvoltat de compania germană Volocopter. Până atunci, șefii Regiei pentru Transport Dubai trebuie doar să stabilească ultimele detalii pentru a-i crea condiții pentru a circula în siguranță, pe culoare speciale. Iar constructorii mai lucrează pentru adaptarea motorului la clima caldă din Dubai.

Taxiul zburător are o cabină cu două locuri şi este propulsat de 18 elice, care funcţionează autonom, cu o durată maximă de zbor de 30 de minute. Aparatul se poate ridica aproximativ 120 de metri şi este dotat cu o serie de accesorii pentru situaţiile în care ar apărea probleme, precum baterii de rezervă şi, în cel mai rău caz, câteva paraşute. Potrivit estimărilor, costul unui astfel de vehicul va ajunge la 200.000 – 250.000 de euro.
Dubai are deja faima de oraş ultramodern și cosmopolit. Are 2,5 milioane de locuitori, majoritatea străini, și este un important centru de afaceri al Orientului Mijlociu, fiind plin de turnuri futuriste, printre ele aflându-se cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa.

Țara moscheilor, leagănul Islamului

Mecca

De cealaltă parte, Arabia Saudită este numită ”țara celor două moschei sfinte”, fiind cunoscută mai ales pentru Mecca și Medina, locuri simbol ale Islamului. Este percepută drept o țară conservatoare, opusă modernismului și de multe ori ostilă. Moscheea Profetului din Medina se află pe locul unei moschei construite de Profetul Mahomed, lângă casa sa, aici aflându-se și mormântul profetului.

Moscheea cea sfântă din Mecca este considerată prima destinație pentru pelerinaj Hajj, având o suprafață de 356.800 de metri pătrați și putând găzdui până la 820.000 de pelerini. A fost construită în secolul 7 și reconstruită și extinsă periodic de atunci. În timp ce își fac rugăciunile zilnice, musulmanii se așază cu fața în direcția Kaaba, aflată în Marea Moschee de la Mecca, cel mai sfânt loc al Islamului.

Anul acesta, la pelerinajul tradițional de la Mecca au participat aproximativ 2,3 milioane de musulmani din lumea întreagă, cu 30% mai mult față de anul trecut, potrivit declarațiilor organizatorilor. Și, din fericire, nu s-au înregistrat probleme majore pe parcursul celor cinci zile de pelerinaj – în anii trecuți, Hajj-ul a fost afectat de revolte politice, incendii și învălmășeli în mulțimea de pelerini, soldate cu victime. În 2015, 110 pelerini au murit și câteva sute au fost răniți după ce o macara de 1.350 de tone s-a prăbușit din cauza rafalelor violente de vânt peste Marea Moschee de la Mecca.

În ultimii ani, Arabia Saudită a investit sume foarte mari pentru ca ritualurile din timpul Hajj-ului să devină mai ușor de realizat și mai sigure.

Așadar, această țară este văzută ca o gazdă a musulmanilor, locul unde s-a născut Islamul și unde tradițiile sunt vii. De aceea este greu să pună în aplicare reformele sociale, să răstoarne tradiții vechi de secole, fără să îi supere pe conservatori. Va fi, deci, interesant de urmărit evoluția Arabiei Saudite și modul în care va reuși să împace trecutul cu viitorul.


Publicitate

Postaţi un comentariu