Naşterea Domnului în textele necanonice

Naşterea lui Isus apare povestită în mai multe texte în afara celor cuprinse în Noul Testament. Sunt scrieri nerecunoscute astăzi ca fiind între cele canonice. Conciliile din Anitchitatea Târzie au stabilit care sunt textele canonice. Adică cele conforme cu credinţa şi de inspiraţie divină. Ultima carte inclusă în Biblie conform canoanelor a fost Apocalipsa lui Ioan. De altfel în ce priveşte Vechiul Testament numărul cărţilor incluse în el diferă de la protestanţi, la catoloci şi ortodocşi.

Texte care povestesc viaţa lui Isus: sunt mai multe decât cele patru evanghelii. Există o evanghelie ebraică, egipteană, a lui Petru, a lui Marcu, a lui Toma, dar şi a Mariei Magdalena şi a lui Iuda. Lor li se adaugă vreo şase apocalipse. Iar texte noi nu contenesc să apară, un exemplu ar putea fi cel cu Evanghelia după Iuda, care întâi a fost un roman scris de Robert Morel (specialist în literatură clandestină) în anul 1962, iar apoi într-un codex a fost descoperită şi „Evanghelia Originală”. Sigur că aceste texte sunt de multe ori contrafăcute, dar există şi din cele originale. Pe acestea din urmă Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania le numea în studiile sale lucrări necanonice.

Protoevanghelia lui Iacob este cea mai veche lucrare ortodoxă necanonică. Autorul presupus este Iacob cel Mic, fratele Domnului.

Protoevanghelia lui Iacob

XIII. Întoarcerea lui Iosif

1. Maria era în luna a şasea când se întoarse şi Iosif de la treburile sale. Intrând el în casă o găsi cu pântecele crescut. Atunci se lovi peste faţă, se azvârli pe un sac şi începu să jelească zicând: „Cu ce ochi o să mă mai uit la Domnul Dumnezeu? Cum să mă rog pentru copilă aceasta, căci am luat-o de soţie din Templul Domnului Dumnezeului meu şi n-am păzit-o? Cine m-a batjocorit, cine a adus răul peste casa mea pângărind o fecioară? Oare s-a repetat cu mine povestea lui Adam ? Căci aşa cum, în vreme ce Adam îl proslăvea pe Dumnezeu, veni şarpele şi, găsind-o singura pe Eva, o posedă, la fel mi s-a-ntâmplat şi mie.

2. Apoi Iosif se ridică de jos, o chemă la el pe Maria şi-i zise: „De ce ai făcut asta când ştiai că eşti hărăzită lui Dumnezeu? Ai uitat de Domnul Dumnezeul tău? Tu, care-ai primit mâncarea în Sfânta Sfintelor din palma unui înger, de ce ţi-ai întinat sufletul?

3. Ea însă izbucni în plâns amarnic şi-i zise: „Crede-mă, sunt curată şi nu cunosc bărbat”. Iosif o întrebă: „Atunci de unde-i pruncul din pântecele tău? Şi ea zise: „Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, nu ştiu de unde este”.

XIV. Îngerul îl vesteşte pe Iosif

1. Iosif se înspăimântă foarte tare. Se îndepărtă repede de Maria şi începu să se gândească ce va face cu ea. Îşi zise: „Dacă-i ascund păcatul, încalc legea Domnului. Dacă o duc înaintea fiilor lui Israel, mă tem să nu poarte în ea sămânţa îngerească şi să nu trimit la moarte un om nevinovat. Ce să mă fac cu ea? S-o părăsesc pe ascuns?”.

2. Tot gândindu-se l-a prins noaptea. Şi iată că un înger al Domnului îi apare în vis şi-i zice: „Nu-ţi fie teamă pentru copilă aceasta, căci pruncul din ea este de la Duhul Sfânt. Va naşte un fiu pe care îl vei numi Isus; El va mântui poporul său de păcate”. Apoi s-a trezit Iosif, l-a slăvit pe Dumnezeul lui Israel, pentru că i-a făcut o asemenea bucurie şi a continuat să aibă grijă de Maria.

XV. Înaintea marelui preot

1. Într-o zi veni la el învăţătorul Anna şi-i zise: „De ce-ai lipsit de la adunare?” Iosif răspunse: „Fiindcă abia sosisem de pe drum şi m-am odihnit.” Dar întorcându-se Anna văzu că Maria rămăsese însărcinată. Fugi la marele preot şi-i zise: „Iosif, de care tu eşti răspunzător, a făcut o nelegiuire.” Şi preotul îl întrebă: „Ce anume?” Anna răspunse: „ A pângărit fecioara pe care a luat-o din Templul Domnului, a făcut-o soţie cu de-a sila şi a ţinut-o ascunsă de fiii lui Israel”. Atunci preotul întrebă uluit: „Iosif a făcut una ca asta? Anna îi răspunse : „Trimite slujitorii şi-o să te convingi că Maria a rămas grea”. Şi au mers slujitorii şi au găsit-o pe Maria aşa cum spusese Anna. Şi o aduseră împreună cu Iosif la judecată.

2. Preotul cel mare o întrebă: „Maria, de ce-ai făcut asta? De ce ţi-ai pângărit sufletul şi ai uitat de Domnul Dumnezeul tău ? Tu, care-ai fost hrănită în Sfânta Sfintelor şi ai primit mâncarea din palma unui înger, tu, care-ai ascultat imnurile de slavă şi ai dansat în faţa lui Dumnezeu, de ce, de ce-ai făcut asta?” Ea însa răspunse plângând: „Pe Domnul Dumnezeul meu cel viu, mă jur că sunt curată înaintea Lui şi nu cunosc bărbat.”

4. Preotul se întoarse atunci către Iosif şi-i zise: „De ce-ai făcut asta?” Dar Iosif răspunse: „Pe Domnul Dumnezeul meu cel viu mă jur că nu m-am atins de ea. Preotul grăi: „Să nu-mi vii cu jurăminte mincinoase. Spune-mi adevărul! Ţi-ai făcut-o soţie cu de-a sila, ai ţinut-o ascunsă de fiii lui Israel şi nu ţi-ai plecat capul sub mână atotputernică a lui Dumnezeu ca să-ţi fie neamul binecuvântat.” Auzind acestea Iosif tăcu.

XVI. Încercarea apei

1. Preotul i-a zis: „Să dai înapoi fecioara pe care ai luat-o din Templul Domnului!” Atunci Iosif izbucni în plâns. Iar preotul contihua: „ Am să vă dau să beţi apă încercării Domnului, căci doar aşa vor ieşi la lumina păcatele voastre.”

2. Apoi preotul i-a dat să bea lui Iosif şi 1-a trimis în munţi. Dar acesta se întoarse teafăr şi sănătos. După aceea i-a dat să bea Mariei şi a trimis-o în munţi. Dar şi Maria se întoarse teafără de acolo.Tot poporul era uimit văzând că niciunul nu păcătuise.

3. Atunci preotul lua cuvântul şi zise: „Dacă Domnul n-a putut să scoată la iveală păcatele voastre, cum o să vă judec eu!? Şi i-a lăsat să plece acasă. Astfel Iosif o luă pe Maria şi plecară amândoi spre casă mulţumind şi slăvind pe Dumnezeul lui Israel.

XVII. Călătoria la Betleem

1. Iată că veni porunca de la împăratul Augustus să se facă recensământul locuitorilor din Betleemul Iudeii. Atunci Iosif îşi zise: „Mă duc să-i înscriu pe fiii mei, dar ce să fac cu Maria: s-o trec ca soţie? Mi-e ruşine. Ca fiică? Dar toţi fiii lui Israel ştiu că n-am nicio fiică. În ziua Domnului, facă-se după voia Domnului!”.

2. Puse dar şaua pe spinarea măgăriţei şi o aşeză deasupra pe Maria. Unul din feciorii lui ţinea frâul, iar Iosif mergea pe-alături. Când ajunseră la vreo trei mii de paşi de Betleem, Iosif întoarse capul şi văzu că Maria suferea. Îşi zise în gând: „Tare o mai chinuie pruncul din ea! Mai întoarse o dată capul şi o văzu râzând. Atunci îi zise: „Ce-i cu tine, Maria, ba eşti veselă, ba întristată?!” Iar Maria răspunse: „Văd două popoare înaintea ochilor: unul plânge şi se zbuciumă, altul se bucură şi se veseleşte”.

3. La jumătatea drumului, Maria grăi către Iosif: „Dă-mă jos de pe măgăriţă, căci pruncul din mine vrea să-1 scot la lumină. El făcu întocmai şi o întrebă: „Unde să te duc ca să te feresc de ochii lumii? Pe-aici nu-i nici o casă.

XVIII. Naşterea lui Isus

1. Până la urmă au găsit o peşteră. Iosif intră, o lăsă pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moaşă evreică prin ţinutul Betleemului.

2. Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul şi 1-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta ceru-lui şi am văzut-o nemişcată. Păsările îşi încetară zborul. Am privit pe pământ şi am văzut câţiva oameni aşezaţi în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-1 luau şi ducându-1 la gură nu-1 duceau. Toţi stăteau cu ochii spre cer. Era şi o turmă de oi la păscut care însă nu se mişcă din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu şi am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi dintr-o dată toate-şi reluară mersul lor firesc.

XIX. Peştera luminoasă

1. Şi iată, o femeie care cobora de la munte se opri şi mă întrebă: „Încotro, omule”. Eu răspund: „Merg să caut o moaşă evreică. Ea mă întreabă iar: „Eşti din Israel? „Da”, răspund eu. Ea din nou către mine: „Dar cine-i femeia care naşte în peşteră? „Logodnica mea”, zic eu. Ea mai departe: „Aşadar nu ţi-e nevastă?! Atunci îi vorbesc aşa: „Fata se numeşte Maria, a crescut în Templul Domnului şi, cu toate că trebuia să-mi fie soţie, nu-mi este. A rămas grea de la Duhul Sfânt Atunci moaşa îl întrebă: „E-adevărat ce-mi spui?! Iosif răspunse „Vino şi vezi! şi au plecat împreună.

2. Când au ajuns au văzut că peştera era umbrită de un nor luminos. Atunci moaşa strigă: „Azi s-a înălţat sufletul meu, căci ochii mei văzură lucruri neobişnuite! S-a născut mântuire pentru Israel!” Apoi norul a început să se ridice. Înlăuntrul peşterii străluci o lumină atât de puternică încât n-am putut-o suporta. Apoi se ridică şi lumină, iar din ea apăru noul născut care-şi întindea gura după sânul maicii sale. Moaşa strigă iar: „Mare a fost pentru mine ziua de azi, căci am văzut minune nouă!”

3. Ieşind din peşteră moaşa o întâlni pe Salomeea şi-i zise: „Salomee, Salomee, uite ce minune s-a-ntâmplat: o fecioară a născut prunc!” Dar Salomeea răspunse: „Să trăiască Domnul Dumnezeu, n-am să cred că o fecioară a născut decât după ce voi încerca eu însămi cu degetul starea trupului ei”.

XX. Salomeea necredincioasa

1. Atunci moaşa s-a întors în peşteră şi i-a zis Mariei: „Întinde-te, fecioară, căci în jurul tău e-o mare neînţelegere”. Dar abia vârî Salomeea degetul între picioarele Mariei că începu să urle de durere: „Vai mie, necredincioasa şi nelegiuita! Fiindcă 1-am ispitit, Dumnezeu cel viu mi-a ars mâna.

2. Apoi a îngenuncheat în faţa Atotstăpânitorului şi a zis: „Dumnezeule al părinţilor mei, aminteşte-ţi că sunt din neamul lui Abraham, Isaac şi Iacob. Nu mă dă drept pildă fiilor lui Israel, ci îngăduie să mă întorc la săracii mei. Căci Tu ştii, Stăpânitorule, că am vindecat în numele Tău şi de la Tine am luat răsplata”.

3. Şi iată că un înger al Domnului a stat deasupra ei şi i-a zis: „Salomee, Salomee, Domnul ţi-a ascultat rugăciunea. Ia pruncul în braţe şi te vei vindeca!”.

4. Atunci Salomeea a luat pruncul în braţe şi a zis: „Mă închin în faţa Celui născut spre a fi rege al Israelului Pe loc mâna i s-a vindecat şi a ieşit din peşteră izbăvită. Dar un glas necunoscut îi porunci: „Salomee, Salomee, nu vorbi nimănui de minunile pe care le-ai văzut, până când pruncul nu va intra în Ierusalim!

XXI. Închinarea magilor

1. Iosif se pregăti să plece spre Iudeea. În Betleem se iscă mare zarvă fiindcă veniseră câţiva magi care tot întrebau unde este Regele iudeilor cel abia născut. „Noi ziceau ei am văzut steaua lui către Răsărit şi am venit să I ne închinăm

2.Auzind Irod lucrul acesta, se cutremură. Trimise îndată slujitori să-i caute pe magi, apoi îi chema la el pe mai marii preoţimii şi-i întrebă: „Unde stă scris că se va naşte Mesia?” Preoţii răspunseră: „În Betleemul Iudeii, aşa stă scris. Şi-i lasă în pace. După aceea îi întrebă pe magi ce semn au văzut despre regele nou născut. Iar magii răspunseră: „Am văzut o stea uriaşă care strălucea atât de tare încât toate celelalte stele din jurul ei se stinseră şi nu se mai zăreau. Aşa ne-am dat seama că se născuse Regele Israelului şi am plecat să I ne închinăm”.

3. Magii şi-au continuat drumul până la peştera călăuziţi de stea. Aceasta rămase deasupra, în timp ce magii intrară şi, văzând pruncul lângă maică-sa, Maria, începură să scoată daruri alese din desagi: aur, smirnă şi tămâie.

4. Apoi, sfătuiţi de înger să nu treacă prin Iudeea, se întoarseră pe alt drum în ţara lor.

XXII. Uciderea pruncilor

1. Aflând Irod că magii şi-au bătut joc de el se înfurie peste sura, îşi chemă ucigaşii plătiţi şi le porunci: „Omorâţi copiii de până la doi ani!”

2. Maria se spăimântă când auzi că pruncii sunt smulşi de la sânul mamelor. ÎI luă pe Isus, îl înfăşură în scutece şi-1 aşeză în ieslea boilor.

3. Elizabeta, ruda ei, auzind şi ea că ucigaşii regelui umblă după Ioan. Îşi luă pruncul şi fugi cu el în munţi să-i caute ascunzătoare. Dar nu găsi nici un loc potrivit. Atunci, sfâşiată de durere, Elizabeta strigă: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte la adăpostul tău o mamă cu prunc mic!” Şi îndată muntele se deschise şi o primi înăuntru. O lumină puternică îi însoţea mereu, căci îngerul Domnului mergea cu ei şi le purta de grijă.


Publicitate

Postaţi un comentariu