Mitropolitul Andrei va deveni “Clujean de onoare”

​Președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a participat vineri, 25 martie, la manifestările prilejuite de împlinirea a 10 ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

În acest context, Marius Mînzat a înmânat Înaltpreasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului o diplomă aniversară, “cu ocazia împlinirii a zece ani de la reînfiinţarea celei mai prestigioase şi reprezentative instituții de cult a credincioşilor creștin-ortodocși din partea de Nord-Vest a ţării, pentru modul mai mult decât merituos şi exemplar în care Mitropolia Clujului, Maramureșului şi Sălajului a asumat şi desăvârşit nobila lucrare de propovăduire a misiunii Bisericii Ortodoxe Române pe aceste sfinte meleaguri româneşti”.

image

Tot în acest context, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a anunţat public decizia de a iniţia un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj – „Clujean de Onoare” Înaltpreasfinţiei Sale Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, proiect ce va fi supus aprobării plenului în următoarea şedinţă a forului administrativ judeţean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu