Medic român suspect de crimă în Ungaria, reținut la Cluj

Foto: http://nol.hu/

Dan Stamatiu, un medic român orginar din Oradea, a fost prins joi de polițiștii clujeni după ce pe numele său se emisese un manadat european de arestare, bărbatul fiind suspectat de comiterea unui dublu asasinat în orașul Nyíregyházán din Ungaria, la toată scena asistând copilul de 7 ani al celor două victime.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost reținut joi de către polițiștii clujeni , pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare sub acuzația de dublu asasinat. Surse judiciare au declarat că bărbatul originar din Oradea, de profesie medic, a ucis două persoane în cursul nopții de miercuri spre joi, într-o localitate aflată pe teritoriul Ungariei.

Ulterior, acesta a trecut granița și a ajuns la Cluj-Napoca, unde joi, în jurul ore 15:00 a fost prins de forțele de ordine pe strada Constantin Brâncuși din oraș.

Suspectul va fi prezentat la Curtea de Apel Cluj pentru a se confirma mandatul european de arestare.

Potrivit ediției online a publicației maghiare Nepszabadsag, doctorul Dan Stamatiu este suspectat că în noaptea de miercuri spre joi ar fi ucis un cuplu în casa acestora din orașul maghiar Nyíregyházán. Femeia atacată de doctorul român a murit pe loc, în timp ce bărbatul a fost transportat la un spital din zonă și a decedat câteva ore mai târziu, relatează presa maghiară. Potrivit nol.hu, la crimă a asistat și un copil în vârstă de 7 ani, care însă nu a fost rănit.

Presa maghiară relatează faptul că medicul român lucra la Spitalul „Sátoraljaújhely Elizabeth” iar crima a fost făcută din gelozie. Soțul femeii ucise era un om de afaceri din zonă. După ce i-a ucis pe cei doi, bărbatul ar fi fugit din Ungaria cu o mașină marca Dacia, dată în urmărire de polițiștii maghiari.

Distribuie:

Postaţi un comentariu