Mascota companiei CTP va fi desenată de copii

Compania de Transport Public dorește să ofere copiilor din Cluj bucuria de a stabili viitoarea mascotă a CTP. Compania vrea ca micuții creatori clujeni să deseneze și să dea și un nume viitoarei mascote, care să fie ori o „Față Zâmbitoare”, fie să aibă forma unui autobuz simpatic. A organizat în acest sens un concurs de desene cu premii la care au fost invitați să participe toți copiii din sistemul preşcolar, precum şi elevii din clasele primare din municipiul Cluj-Napoca și zona metropolitană.

Regulamentul concursului se bazează pe principiul: „Un copil – un desen – un nume”. Astfel, fiecare copil participant va da un nume mascotei realizate. Lucrarea poate fi realizată în acuarelă, carioca sau creioane colorate. Formatul desenului trebuie să fie A4 sau A3. Culoarea agreată a mascotei este MOV. Nu se acceptă colaje.

Criterii de jurizare

Criteriile de jurizare ale desenului sunt: originalitatea, încadrarea în specificul concursului, respectarea convenţiilor de realizare a desenului și aspectul estetic. Până în 25 mai, inclusiv, fiecare școală și grădiniță va selecta un număr de 20 de desene, pe care le va trimite Inspectoratului Școlar Cluj.

De Ziua Copilului, în 1 iunie, CTP va organiza adevărate expoziții mobile cu desenele selectate. Concret, fiecărei unități de învățământ i se va aloca un mijloc de transport în comun, în interiorul căruia vor fi amplasate cele 20 de desene. Acel autobuz, troleibuz sau tramvai va primi și numele școlii respective și va circula cu desenele pentru ca aceastea să fie văzute de călători.

Premii

În perioada 1– 9 iunie va avea loc jurizarea desenelor realizate de către o comisie mixtă formată din membrii ai CTP Cluj-Napoca, Primăriei Cluj-Napoca şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. În ziua de 10 iunie vor fi anunțați câștigătorii în cadrul unei festivități de premiere. Fiecare participant va primi o diplomă de participare. Se vor acorda premii în bani locurilor I, II, III şi primelor trei menţiuni.

„Mascota care va intra în patrimoniul Clujului și al zonei metropolitane va fi cel care ne va îndemna zilnic, cu zâmbet de copil, să contribuim la creșterea calității vieții în urbea noastră și prin folosirea mai largă a transportului public”, transmit reprezentanții CTP.

Distribuie:

Postaţi un comentariu