Locuitorii de pe strada Meteș vor putea circula pe drumul care duce la locuințele lor

Final fericit pentru locuitorii blocurilor de pe strada Meteș. Consilierii locali au aprobat astăzi ca cele 48 de familii care locuiesc în patru blocuri au dreptul să folosească drumul de acces către locuințele lor. Accesul fusese până acum restricționat de către proprietarii de case de pe această stradă prin montarea unor stâlpișori.

Discuțiile din plen au durat mai bine de o oră, fiecare parte prezentându-și detaliat prin intermediul avocaților argumentele pro și contra proiectului de hotărâre aflat în dezbatere. Astfel, reprezentantul proprietarilor de case de pe strada Meteș a afirmat că se opune acestei hotărâri pentru că nu este vina celor de la case că dezvoltatorul imobiliar care a ridicat blocurile nu a respectat autorizația și nu a construit drumul de acces dinspre strada Grigore Antipa. De altfel acesta a cerut consilierilor să ia în calcul o procedură de expropriere astfel încât accesul la blocurile de pe strada Meteș să se facă de pe strada Antipa.

„De ce s-a făcut recepția blocurilor fără respectarea PUD-ului din 2006?” a întrebat consilierul local Claudia Anastase.

„Recepția nu era condiționată de realizarea drumului colector”, a răspuns primarul Emil Boc.

Avocatul care a reprezentat familiile de la blocuri, prezente în număr mare la ședința de CL, a precizat ca având în vedere ca strada Meteș este un drum privat aflat în proprietatea constructorilor blocurilor proiectul de hotărâre vine să rezolve ocupație socială complexă și anormală.

Hotărârea a fost votată cu 19 voturi pentru și 7 abțineri și permite accesul nelimitat pe strada Meteș atât auto cât și pietonal.

Distribuie:

Postaţi un comentariu