Informația, ingredientul secret pentru căpșunele familiei Codrea

Foto: Andrei Păcurar

La 20 de kilometri de Satu Mare, în localitatea Drăgușeni, se află ferma familiei Codrea. În Ținutul Căpșunilor, așa cum este cunoscută zona, această familie crește de mai bine de 20 de ani, evident, căpșune. Nu este însă o cultură ca oricare alta, căci familia Codrea a înțeles nu demult că, dincolo de apă, soare și protecție față de impredictibilitatea vremii, cultura de căpșuni are nevoie și de un alt ingredient, deosebit de important în 2016: informația. Astfel, în timp ce părinții au grijă de căpșune, tânăra Maria Codrea, de profesie inginer horticol, încearcă să aducă la ferma din Drăgușeni cât mai mult knowhow, astfel încât afacerea de familie să fie încă unul dintre totuși puținele exemple bune pe care agricultura românească reușește să le ofere, în ciuda faptului că de la Revoluție au trecut deja aproape trei decenii.

Ținutul de Căpșune al familiei Codrea a luat naștere în urmă cu mai bine de 20 de ani. De atunci s-a tot extins, iar astăzi, cultura de căpșuni ocupă cinci hectare de teren, pe care cresc patru soiuri. La 24 de ani, Maria Codrea, fata cea mare a familiei, are o pasiune care ar putea trece drept neobișnuită: agricultura. Tânăra spune că la fermă se simte cu adevărat în largul ei, astfel că pasiunea s-a transformat în meserie. A urmat cursurile Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, este inginer horticol, iar în prezent urmează cursurile a două programe de masterat: Științe Horticole și Agri-Business. Din 2013, Maria se ocupă, alături de părinți, de dezvoltarea fermei de la Drăgușeni și este un soi de ambasador al imperiului de căpșuni creat de familia ei în ultimii 20 de ani.

„Părinții mei și-au dorit foarte mult ca eu să fac studii în acest domeniu, pentru că ei au muncit foarte mult pentru a aduce ferma la acest stadiu și și-au dorit să continui eu. Pe de altă parte însă, niciodată nu mi-au cerut să mă întorc să lucrez pe câmp, ci să fiu specialist în domeniu, să merg la cursuri și să contribui cu informații în dezvoltarea fermei. Eu acum lucrez mai mult pe partea de promovare, contracte și proiecte europene, pentru că într-o fermă e important să fii la curent cu ce se întâmplă în materie de legislație. Îmi place foarte mult și tata speră ca peste câțiva ani să mă întorc la fermă și după 35 de ani chiar mă gândesc să mă mut acolo pentru că îmi place foarte mult”, explică Maria Codrea.

Până să se întoarcă, Maria culege informații așa încât la Drăgușeni să se culeagă cât mai multe căpșune, de o calitate cât mai bună. Pe cele cinci hectare ale fermei cresc patru soiuri de căpșuni. De aici încep deja problemele, pentru că nu toate soiurile sunt românești, dintr-un motiv cât se poate de simplu: agricultura româneasc a uitat de cercetare, iar soiurile românești au pierdut întrecerea cu cele venite din alte țări.

Foto: Andrei Păcurar

Foto: Andrei Păcurar

„Din păcate, în România nu se mai face cercetare pe partea de căpșuni, iar soiurile pe care le avem, cele românești, le folosim mai mult pentru procesare. Soiurile acestea nu au rezistență la transport, așa că le folosim pentru a face dulceață, de exemplu. Celelalte, care vin din Italia, au rezistență mult mai mare, până la trei zile, ceea ce e foarte bine. Evident, dezavantajul lor este că nu au un gust atât de bun, dar în orice caz, toate soiurile noastre au per-ansamblu un gust foarte bun și nu folosim substanțe chimice de niciun fel”, explică tânăra.

Căpșunele ajung pe piața de en-gros, dar și la micile afaceri care au nevoie de materie primă. De asemenea, familia Codrea folosește căpșuni și pentru procesare și astfel iau naștere borcane delicioase de dulceață sau compot. „Căpșunii îi vând la piața de en-gros și nu e ușor. Tata se ocupă de transport și nu îi e ușor să meargă în fiecare noapte să vândă acolo, unde azi prețul este sus și mâine coboară. De bine de rău însă, am clienți. Cu multă reclamă făcută de prieteni și de alți clienți, mă descurc. Vin și clienți din Ungaria, de exemplu”, spune ea.

La vânzare intervine Maria, care se ocupă în esență de promovarea producției de la Drăgușeni, de găsirea de noi clienți și mai ales de dezvoltarea fermei, astfel încât aceasta să fie în pas cu cele mai noi tehnologii, dar și conectată la cele mai profitabile oportunități care ar putea apărea din fonduri europene.

„În străinătate am învățat că se caută produsele cu o poveste și până la urmă povestea vinde. Dacă produsul are și un gust foarte bun, cum e cazul căpșunilor din Satu Mare. Am observat de asemenea că oamenii vor să vină la fermă. Vor să vină să culeagă cu mâna lor căpșunelor de pe câmp și i-am lăsat să facă asta. Ei au o satisfacție foarte mare și nici nu îi mai interesează prețul când ajung pe câmp. Generațiile care urmează nu prea mai știu cum arată o cultură sau ce înseamnă viața la țară, așa că mulți părinți își aduc copiii la fermă, pentru câteva ore, și culeg căpșune. E o satisfacție imensă și pentru mine. Prețul e altul și le explică ca dacă vor ei să culeagă căpșune, prețul e mai mic. Asta în sine poate fi o afacere și la un anumit nivel, în felul acesta, ferma poate să devină în obiectiv turistic”, crede tânăra.

„Mie îmi place la fermă. Îmi place să povestesc cu oamenii care lucrează la fermă. Mi se spune des că, atunci când sunt la fermă sunt toată numai zâmbet, indiferent dacă e ferma mea sau a altcuiva. Sunt foarte încântată de ceea ce fac”, Maria Codrea.

 

Fantoma CAP-urilor bântuie agricultura

După încheierea etapei de retrocedare a pământurilor luate de CAP-uri, agricultorii români și-au dat seama că succesul în domeniu înseamnă, printre altele, să ai clienți cât mai potenți din punct de vedere financiar. Partea proastă a poveștii este că un client mare are nevoie de cantități mari, la intervale de timp foarte scurte. Zeci de tone, zilnic. Paradoxal aproape, a reapărut ideea asocierilor ca soluție pentru a satisface astfel de cerințe. Însă spaimele trecutului blochează evoluția.

„Fermierii care au culturi mai mari de două hectare trebuie să se gândească la asocieri pentru a putea să vândă la nivel național. Dacă oamenii s-ar asocia, ar putea intra mai ușor pe piețe, pe export sau în supermarketuri. În România există piață și acum se caută foarte mult produsele de calitate care chiar au gust. Când te afli într-o asociație și ai produse de pe 10-15 hectare, poți avea contracte pentru orașele din toată regiunea și să aprovizionezi câți mai mulți clienți. Din păcate, încă mai există teama de asociere, pe care oamenii o leagă de perioada comunistă în care din toată asocierea doar cineva câștiga. Este o frică de care trebuie să trecem până la urmă”, explică Maria.

Legea „51% produse românești” părea soluția pentru salvarea fermierilor români. Proiectul prevede ca marile magazine să aibă pe rafturi carne, fructe şi legume din producţie românească în proporţie de cel puţin 51%, alimente care trebuie să provină dintr-un „lanţ scurt” de aprovizionare. Însă în momentul în care supermarket-ul cere zilnic 10 tone de căpșuni, nici măcar o fermă precum cea a familiei Codrea nu poate face față cererii.

„La legea respectivă încă se mai lucrează, încă se mai aduc amendamente, dar problema e alta. Am vorbit cu un supermarket și mi-a cerut 10 tone de căpșuni pe zi. Eu, de una singură, nu am de unde să îi dau, dar dacă eram o asociație discutam altfel și negociam altfel cu siguranță. Supermarketul nu poate vinde un produs într-un singur magazin sau pentru o perioadă de o lună. Ei vor cantități mari, din același soi și aceeași calitate. Și au dreptate. Într-o astfel de situație, soluția este o asociație și este neapărat să trecem peste fricile inutile și peste teama de riscuri, chiar dacă în agricultură, față de alte domenii, riscurile sunt mai mari”, mai spune tânăra.

Foto: Andrei Păcurar

Foto: Andrei Păcurar

Agricultura iese de pe arătură

Semnalele sunt însă bune. Informația este acum prezentă, aproape literalmente, pe toate gardurile. Cine nu este specialist poate angaja unul, iar cei care s-au consacrat cu agricultura „după ureche” cedează treptat în fața specialiștilor care știu să pună în valoarea fiecare parcelă de teren arabil.

„Cei care realizează că nu pot face față în domeniu, renunță. Fie vând, fie dau pământul în arendă și îi lasă pe specialiști. Asta e mai ok. Nu vreau să se înțeleagă greșit. Nu vrea nimeni doar ferme și producători mari, dar când vorbim de cantități mari și suprafețe mari, e nevoie de specialiști care să lucreze. Performanțele se văd și cred că peste câțiva ani vom avea o agricultură de top și în România. Este foarte important să fii documentat, pentru că, în România, în general, fermierii au o vârstă înaintată iar tinerii nu se întorc la agricultură. Mie mi-ar fi foarte greu dacă nu i-aș avea pe părinții mei, dar ca tânăr e important să fii specialist. Nu poți face de capul tău. Trebuie să cercetezi piața, să vezi în ce sector trebuie să investești. Contează mult să știi unde să vinzi produsul, cum să îl promovezi, cum să te dezvolți pe partea tehnologică sau ce trebuie să faci ca să poți exporta. Agricultura este un domeniu foarte complex și foarte important, pentru că de aici ne vine hrana de zi cu zi”, explică ea.

Iar tinerii, așa cum este și Maria Codrea, se reîntorc, treptat, spre casele de la țară unde văd potențialul neexploatat al pământului. „Am rămas surprinsă să văd tineri care au părinți ce profesează în alte domenii și au o bază materială medie sau peste medie și care văd agricultura ca un domeniu cu potențial. Oamenii care au viziune vor observa că din agricultură chiar se pot face bani, mai ales în contextul în care ai la dispoziție subvenții și poți accesa fonduri europene. Totul e să vrei să te informezi și cred că tinerii care se specializează vor vedea altfel lucrurile și vor vedea viitorul în acest domeniu”, mai spune Maria Codrea.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu