Ilarie Ivan despre situaţia terenului de la aeroport: Din punct de vedere legal, există o obligație de a clarifica situația tuturor bunurilor aflate în inventarul contabil

PSD Cluj a reacţionat vehement la somaţia publică a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe referitor la procesul deschis de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Cluj pentru un teren de 12.000 de metri pătraţi de la aeroport. Social-democraţii îi solicită lui Alin Tișe “să revină la un comportament public decent, potrivit funcției pe care o ocupă, și să înceteze să mai trateze problemele administrative ale județului strict politic-populist” se arată într-un comunicat al PSD Cluj.
 
„Instituția Direcției Agricole a întreprins demersuri pe lângă Consiliul Județean Cluj pentru clarificarea situației, însă această din urmă instituție a rămas în pasivitate. Există în acest sens multiple adrese pe care Direcția pentru Agricultură Cluj le-a transmis către Consiliul Județean Cluj pentru rezolvarea situației imobilului, adrese care nu au avut niciun rezultat. Menționăm că prin adresa 743/16.03.2012 DAJ Cluj oferă suprafața  în discuție Aeroportului Cluj. Dată fiind pasivitatea Consiliului Județean Cluj, Direcția pentru Agricultură Cluj nu a avut nicio altă alternativă decât promovarea unui litigiu, astfel încât instanța de judecată să clarifice situația imobilului  nefolosit de fapt  pentru agricultură din anul 1990. Din punct de vedere legal, există o obligație de a clarifica situația tuturor bunurilor aflate în inventarul contabil, aspect pe care președintele Consiliului Judetean Cluj ar trebui să îl cunoască dacă ar fi jurist. Consiliul Județean nu a demarat nici o acțiune în acest sens și culmea  culmilor acuză Direcția Agricolă de blocarea investițiilor la aeroport. Nu putem înțelege cum anticipează Consiliul Județean Cluj promovarea  unor investiții pe un teren care, potrivit Cărților Funciare, și Hotărârilor de Guvern privind inventarul bunurilor publice, are doi proprietari diferiti. Este regretabil faptul că reprezentanții Consiliului Judetean Cluj, deși sunt în culpă și nu au întreprins niciun demers pentru soluționarea problemei, și acuză tocmai instituția care încearcă găsirea unei soluții legale și temeinice. Credem că dacă președintele Tișe ar fi avut studii juridice nu s-ar fi ajuns în această situație” a declarat Ilarie Ivan, președintele departamentului de Agricultură al PSD Cluj.
Distribuie:

Postaţi un comentariu