Gian Carlo di Renzo numit ambasador pentru Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc a înmânat diploma de “Ambasador al proiectului Cluj-Napoca 2021- Capitală Europeană a Culturii” profesorului doctor Gian Carlo di Renzo, titular al Departamentului de Obstetrică şi Ginecologie al Universităţii din Perugia, Italia.

Profesorul Gian Carlo di Renzo a fost alături de Societatea Română de Obstetrică şi Ginecologie, a participat la fondarea Asociaţiei Române de Medicină Perinatală şi a sprijinit organizarea Centrului de Medicină Perinatală şi Diagnostic Prenatal, care funcţionează în prezent în cadrul Clinicii Obstetrică şi Ginecologie I Cluj-Napoca. A participat la toate conferinţele Asociaţiei Române de Medicină Perintală, precum şi la cele trei sesiuni ale Şcolii Europene de Medicină Perintală “Ian Donald”, care au avut loc în ţara noastră. Prin toate aceste activităţi a contribuit marcant la creşterea calităţii actului medical, 70% din rezidenţii români participând la aceste cusuri.

Asociaţia Cluj-Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană îşi propune să investească în funcţia de ambasador cca 20 de personalităţi din domenii diferite: arte vizuale, teatru, dans, muzică, film, literatură, arhitectură, patrimoniu, responsabilitate socială, educaţie/cercetare, tineret, media, business/antreprenoriat. În activitatea sa ambasadorul primeşte un mandat din partea asociaţiei şi sprijin pentru ducerea la îndeplinire a acestuia.

Acţiunea “Ambasadorii Clujului cultural” a fost iniţiată în 2012 din dorinţa de a atrage susţinători ai cauzei oraşului în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii.

În 2012 a fost decernată această distincţie celebrei balerine Simona Noja,  iar un an mai târziu,  la Berlin,  a fost desemnat ambasador Volker Hassemer, preşedintele Fundaţiei „Zukunft Berlin”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu