Finanțări nerambursabile de 4,5 milioane de lei la Consiliul Judeţean Cluj

Sediul Consiliului Județean Cluj

Consiliul Judeţean Cluj a aprobat proiectele care vor fi susţinute cu finanţări nerambursabile în acest an, proiecte din sfera cultelor, tineretului, cultură, activități și programe sportive, cât și activități și proiecte dedicate Anului Centenarului Marii Uniri.

Pentru anul 2018 forul administrativ județean a alocat suma de 2.000.000 de lei pentru susținerea inițiativelor din domeniul cultelor, fiind finanțate un număr total de 254 de proiecte. Dintre acestea, 160 de beneficiari aparținând cultului ortodox – 1.323.000 de lei, unul cultului greco-catolic – 279.000 de lei, 55 cultului reformat – 246.000 de lei, 18 cultului romano-catolic – 73.400 de lei, cinci cultului unitarian – 23.200 de lei, patru cultului baptist – 10.000 de lei, cinci cultului penticostal – 21.000 de lei, unu cultului Adventist de Ziua a Șaptea – 6.400 de lei și altele cinci aparținând altor culte – 18.000 de lei.

Sfera tineretului a primit și în acest an suma de 500.000 de lei, bani ce vor fi direcționați către cele 89 de proiecte selectate pentru finanțare. În același timp, și domeniului cultural i-a fost repartizat tot suma de 500.000 de lei pentru cele 115 inițiative ce vor fi susținute de către Consiliul Județean.

Totodată, pentru susținerea activităților și programelor sportive, a fost alocată suma de 1.200.000 de lei, sumă ce va fi utilizată pentru cele 56 de proiecte care au îndeplinit toate criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.

Pentru a marca cei 100 de ani de la înfăpuirea Marii Uniri a românilor, Consiliul Județean a constituit un buget separat pentru susținerea inițiativelor ce au în centrul lor acest moment istoric deosebit, alocând suma de 300.000 de lei. Aceste fonduri vor fi direcționate către cele 49 de entități din întreg județul care vor desfășura astfel de proiecte în perioada imediat următoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu