Fabrica de savanți din pușcărie „duduie” și la Cluj

Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, unui dintre autrii care și-au găsit vocația scrisului după gratii / Foto: Dan Bodea

Mai multe edituri și cadre universitare din Cluj-Napoca au girat lucrări științifice publicate de după gratii de persoane închise pentru corupție sau infracțiuni economice. Informația rezultă din datele furnizate de Administrația Națională a Penitenciarelor site-ului republica.ro.

Îndrumătorii lui Apostu

Astfel, cele trei lucrări publicate în 2015 de fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru luare de mită, au apărut la editura Risoprint din Cluj-Napoca, și toate trei au fost coordonate de cadre didactice de la USAMV, unde Sorin Apostu a predat până înainte de a ajunge după gratii. Lucrarea „Controlul calității peștelui, batracienilor și fructelor de mare” a fost coordonată de prof. univ. Cornel Laslo, „Norme de igienă în unitățile de alimentație” de prof. univ. Sevastița Muste, iar „Controlul calității laptelui, produselor lactate și a mierii” de conf. univ. Dorin Țibulcă.

Tot la Risoprint au apărut în 2015 și două lucrări ale lui Sabin Ilieși, fost lider al PNL și apoi PDL Bistrița-Năsăud, condamnat la trei ani și jumătate pentru fapte de corupție. Este vorba despre „Veniturile statului și controlului financiar de stat”, coordonată de un profesor arădean, dar și de volumul „Biruință în suferință”, coordonat de preot dr. Florin Bozântan de la Facultatea de Teologie Greco-catolică a Universității „Babeș-Bolyai”.

Potrivit acelorași documente, la editura „Casa Cărții de Știință” au apărut în 2015 două lucrări ale unui deținut din Brăila, Dumitru Gârbacea, condamnat la cinci ani de închisoare pentru înșelăciune – „Managementul deșeurilor industriale”, respectiv „Managementul deșeurilor de azbest”. La aceeași editură au apărut și două dintre cărțile lui Dan Voiculescu din 2015.

Altă editură clujeană, CA Publishing a tipărit în 2015 șase cărți ale deținutului Dorinel Mihai Mucea, condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Aceeași editură a publicat și o carte a lui Dan Voiculescu, „Competiția economică”.

Alte trei edituri clujene, Eikon Accent și Napoca au publicat lucrările unor deținuți. În cazul primeia este vorba despre autoarea Aurica Pușcaș, condamnată pentru fapte de corupție, care a avut coordonator tot un clujean, pe profesorul universitar emerit Gelu Neamțu, de la „Babeș-Bolyai”.

Tot în 2015, conferențiarul universitar Anuța Buiuga, de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității „Babeș-Bolyai”, a coordonat trei lucrări economice ale deținutul Eugen Brădean, fost membru în CA al Hidroelectrica, condamnat la trei ani de închisoare pentru fapte de corupție.

În 2014, aceeași Anuța Buiga a coordonat o altă lucrare a aceluiași deținut, iar profesorul Cornel Laslo a coordonat prima carte a lui Apostu – „Controlul calității cărnii și produselor din carne”, apărută tot la Risoprint. De asemenea, editura Grinta a publicat lucrarea „Delicvența juvenilă”, semnată de Polgar Tibor, un patron de pensiune din Alba, condamnat pentru trafic cu minori.

Distribuie:

Postaţi un comentariu