Elevii de la ”Ghibu” s-au plimbat cu ”Busone – Autobuzul copiilor”, alături de polițiști

busone

Elevii claselor întâi de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” s-au plimbat astăzi cu „Busone – Autobuzul copiilor”, în cadrul campaniei cu acelaşi nume organizate la început de an şcolar de InfoTrafic – Radioul de pe strada ta.

Ajunsă anul acesta la a patra ediţie, campania de educare a copiilor cu privire la comportamentul pe stradă şi în trafic este organizată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj

Acţiunea educativă de astăzi este integrată în campania ce s-a desfăşurat în perioada 18 septembrie – 8 octombrie. Au participat toate cele șapte clase întâi de la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”, care au fost mai întâi vizitați de polițiști la școală, având ocazia să primească direct de la aceștia sfaturi privind comportamentul corect pe stradă și în trafic.

La finalul lecțiilor, elevii au primit și chestionare, iar cei care s-au descurcat cel mai bine și au dovedit că și-au însușit cunoștințele au fost răsplătiți cu premii de la sponsorul campaniei, Iulius Mall Cluj: vouchere pentru înghețată și burgeri. Cele trei clase câștigătoare au fost: I B (înv. Ioana Tohotan), I C (înv. Cristina Gherghel) și I E (înv. Daniela Stoica).

În cadrul acţiunii din stradă de astăzi, elevii clujeni au circulat prin oraş cu un autobuz pus la dispoziţie de Compania de Transport Public. Au avut ca însoţitori, pe lângăînvăţători, pe domnul Sorin Precup, subcomisar de la Serviciul Poliţiei Rutiere, şi pe doamna subcomisar Angela Neag, de la Biroul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii.

Campania “Busone – Autobuzul copiilor” are ca scop prevenirea accidentelor rutiere în rândul copiilor, prin conştientizarea riscurilor şi corecta informare a celor mici.

În intervalul 18 septembrie – 8 octombrie, InfoTrafic a difuzat în staţiile de transport public din Cluj-Napoca opt spoturi educative, în cadrul rubricii “Busone – Autobuzul copiilor”. Materialele audio conţin sfaturi şi reguli privind circulaţia pe drumurile publice a celor mici, structurate astfel:

1. Cum să rămânem în siguranţă atunci când mergem singuri pe stradă 

2. Comportament corect în trafic 

3. Comportamentul corect în mijloacele de transport în comun

Campania „Busone – Autobuzul copiilor” se află la a patra ediţie şi continuă seria de acţiuni prin care InfoTrafic se implică în viaţa comunităţii. Este, totodată, a doua campanie anuală de educare, dedicată micilor cetăţeni ai oraşului.

La începutul lunii iunie, de Ziua Copilului, InfoTrafic organizează campania “Aventurile lui Zebrilă”, de educare a copiilor cu privire la respectarea regulilor de circulaţie, împreună cu Poliţia Rutieră Cluj şi cu elevii din şcolile clujene. Şi atunci, acţiunea din stradă este precedată de difuzarea unor materiale audio educative, în toate staţiile de transport în comun unde se aude InfoTrafic.

Distribuie:

Postaţi un comentariu