E oficial. UDMR intră la guvernare

UDMR va intra în componenţa Guvernului Ponta 3 cu un vicepremier, miniştri şi secretari de stat. Anunţul a fost făcut la ora 14, 15 de preşedintele formaţiunii politice a maghiarilor, Kelemen Hunor. Protocolul oficial va fi semnat la ora 15, 30.

Pe de altă parte, conducerile partidelor componente ale USD, respectiv PSD, UNPR şi PC, se vor reuni în şedinţă, luni, la ora 14.30, reuniunea urmând a avea loc cel mai probabil la Palatul Parlamentului, în contextul discuţiilor politice privind structura noului Guvern, potrivit unor surse din PSD.

Surse politice au propagat, dimineaţă, informaţia că PSD nu ar vrea să renunţe la Ministerul Sănătăţii în favoarea UDMR, informaţia fiind lansată înainte ca negocierile PSD-UDMR să intre în faza finală.

În acelaşi timp, liderii UDMR au programată o reuniune la ora 12.00, la grupul parlamentar din Camera Deputaţilor.

În contextul negocierilor cu UDMR a fost, de asemenea, răspândită informaţia, pe surse, că PSD ar fi dispus să negocieze cu PPDD pentru sprijin parlamentar.

Premierul Victor Ponta are programate, după şedinţa USD de la ora 14.30, întâlniri atât cu grupul minorităţilor, cât şi cu UDMR, pentru semnarea acordurilor de sprijin parlamentar, una dintre întrevederi urmând să aibă loc la ora 15.00, iar cealaltă, la ora 15.30.

Distribuie:

Postaţi un comentariu