De la Centrul de zi pentru vârstnici, pe scena de la Reactor: Istorii secundare, aduse în prim-plan

Într-o societate în care persoanele de vârsta a treia sunt mereu desconsiderate și blamate, o voce care trăiește cu speranța într-un viitor mai solidar și care vrea să se facă auzită ar putea reprezenta unul dintre semnele schimbării. Vocea în vârstă de 68 de ani îi aparține unei pensionare din Cluj-Napoca și scena unde ea a acceptat să își spună povestea este cea a spațiului Reactor de Creație și Experiment. Ce s-a născut din această asociere am aflat de la echipa spectacolului „Baladele memoriei”, înainte cu câteva zile de premieră. Elementul de noutate l-a constituit, desigur, colaborarea cu doamna Ionela Pop care a acceptat să își povestească propria istorie, precum și pe cele ale prietenelor și cunoștințelor ei de la Centrul de zi pentru vârstnici nr.1 din Cluj, pe o scenă de teatru.

Printr-un spectacol care aduce în prim-plan povești ale generației doamnei Ionela legate de muncă, viață socială și viață personală, echipa de la Reactor a încercat să aducă în prim plan o nevoie: aceea de a reconstitui în fața publicului o istorie alternativă, trecută cu vederea de discursul oficial. A făcut-o documentând și arhivând mai multe narațiuni, urmărind felul în care ele au fost influențate de anii duri ai tranziției și de capitalism.

„Ne-am gândit că este un moment bun să avem un proiect care să prezinte istoria dintr-o perspectivă diferită, mai exact din perspectiva grupurilor vulnerabile pentru a avea o alternativă la marea istorie sau la discursul oficial. În acel moment ne-am gândit cu cine am vrea să lucrăm și așa a intrat în echipă Nicoleta Esinencu care a venit cu propunerea de a privi istoria din perspectiva oamenilor de vârsta a treia”, a declarat pentru Transilvania Reporter actorul Doru Taloș unul dintre protagoniștii spectacolului, alături de doamna Ionela Pop și de Oana Hodade.

În realizarea spectacolului, Nicoleta Esinencu, apreciat dramaturg pe scena independentă din Republica Moldova, a pornit și de la povestea ei personală fiind pusă în situația de a vedea greutățile și umilințele prin care trec părinții ei ajunși la anii de pensie.

„Nu doar cazul părinților mei l-am luat în considerare, ci și discursul pe care îl aud mereu în jur vizavi de categoria de oameni de vârsta a treia. Adesea auzim vorbindu-se despre oamenii de vârstă înaintată în termeni foarte violenți, cu foarte multă ură și prejudecăți, fie că ne referim la opțiunile lor de vot, sau la ce mijloace de transport folosesc. În același timp, discursul elitist nu este nici el mai presus vizavi de această categorie de vârstă. Un exemplu a fost articolul lui Gabriel Liiceanu, România gurilor știrbe, care a provocat în mine foarte mare indignare. Pentru a pune toate acestea pe hârtie am avut nevoie de foarte multă informație și documentare”, a precizat dramaturgul și regizorul Nicoleta Esinencu.

Documentarea s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni, în principal la Centrul de zi pentru vârstnici nr.1 din Cluj unde regizorul Raul Coldea a inițiat mai multe ateliere care i-au implicat pe vârstnicii de acolo. Pornind de la poveștile personale ale acestor oameni și de la diferite momente din viața lor, au luat naștere mici istorioare care au constituit mai târziu punctul de plecare al spectacolului.

„În principiu am vorbit despre muncă și despre odihnă, despre cum era înainte de 1990, sau înainte de 2000 și cum este acum. Am mai făcut astfel de ateliere cu diferite categorii de vârstă, de la copii de 5-6, până la acești „tineri” de 70-80 de ani. Am simțit în fiecare dintre ei nevoia de a povesti pentru ca în final să îi întrebăm cine ar fi dispus să vină să își spună povestea în fața spectatorilor”, a declarat Raul Coldea.

Aceștia au fost pașii care au adus-o pe doamna Ionela Pop pe scena Reactor. Ce a urmat până în ziua premierei au fost câteva săptămâni de schimbare de peisaj și de ritm pentru protagonistă.

„Am făcut și anterior niște spectacole de teatru la noi, la centru, dar nu s-au comparat cu ceea ce s-a întâmplat la Reactor în aceste luni. E greu de scris în ce ipostază m-am trezit dintr-o dată. Inițial am simțit că locul meu nu este aici. Acolo, la centrul nostru, suntem toți de o seamă în timp ce la Reactor vă dați seama că s-a schimbat total peisajul. Dar, între timp, mărturisesc că m-am familiarizat cu colegii de echipă. Emoțiile te fac să nu mai ști pe ce lume ești. Dacă mi-ar fi zis cineva că voi ajunge pe o scenă adevărată de teatru, nu aș fi crezut. Fiica mea îmi zice Bravo, mamă! dar nu cred că știe cu adevărat ce simt. În 2011 la centrul nostru am avut primul spectacol de teatru, Ibovnice cu ochi de Maramureș țin minte că s-a numit, de Mihai Traistă. Ritmul nu a fost ca la Reactor. Cred că o jumătate de an am repetat pentru el și nu am avut un regizor care să ne ghideze. De atunci am mai făcut spectacole și scenete mai scurte care ne-au provocat mintea, dar nu știam ce înseamnă să pui în scenă un spectacol adevărat. Nu credeam că dintr-o poveste poți crea așa ceva. Eu practic îmi povestesc întâmplările din viața mea”, a declarat doamna Ionele Pop.

Născută în județul Bistrița-Năsăud, doamna Ionela Pop a lucrat de-a lungul timpului în comerț și la 58 de ani s-a pensionat. Mărturisește că acum, la pensie, trebuie să îți chibzuiești mai bine banii, dar că și pretențiile scad după o anumită vârstă. Clujul îi place, este provocator, dar esența universului ei rămâne Centrul de zi pentru vârstnici unde își petrece majoritatea timpului.

„Este o atmosferă foarte bună acolo. Ne leagă tot felul de activități, de la programe artistice, jocuri, cursuri de calculatoare, de limbi străine și gimnastică medicală. Fiecare își poate alege ce îi place. Am toate condițiile acolo, inclusiv foarte mulți prieteni”, mărturisește doamna Pop.

Spectacolul Baladele memoriei în care echipa de la Reactor a implicat-o pe Ionela Pop ridică mai multe întrebări esențiale legate de relațiile pe care le avem cu părinții, cu oamenii în vârstă, de atitudinea pe care o avem față de ei, de stereotipurile pe care le transmitem din generație în generație. Ca miză a spectacolului, cel mai important este ca el să creeze un dialog între generații.

„Este important când lucrăm cu povești personale să ne dăm seama cât de similare sunt acele povești cu poveștile noastre de fapt, ale fiecăruia. Sper ca spectacolul să ne facă să ne reamintim de oamenii pe care i-am uitat, să ne deschidă ochii atunci când mergem pe stradă, să ne facă să fim mai conștienți de nevoile celor din jur”, a completat Raul Coldea.

Doru și Oana au poveștile lor personale în spectacol. Introspecția i-a ajutat să înțeleagă mai bine relația pe care o au cu familiile lor, să își cunoască fricile legate de înaintarea în vârstă, să își sondeze memoria și amintirile.

Între 14 și 19 aprilie, Reactor de creație și experiment organizează al treilea și ultimul focus tematic din cadrul programului 100 de ani România. Trei istorii secundare, printr-o serie de evenimente reunite sub titlul Memorii. Acestea vor include noua premieră – spectacolul Baladele memoriei, duminică, 14 aprilie, ora 20.00, la Reactor de creație și experiment (strada Petöfi Sándor nr. 4), dar și alte spectacole de teatru, o proiecție de film și un atelier de mediere culturală. Atelierul se desfășoară în jurul focusului Memorii, o selecție de evenimente care vorbesc în diferite moduri despre condiția persoanelor de vârstă înaintată din România. Participanții vor viziona trei spectacole de teatru (Baladele memoriei – regia Nicoleta Esinencu, Micul nostru centenar – regia Dragoș Mușoiu și 90 – regia David Schwartz) și un film (Vârsta4. Pe ritm de lambada). Evenimentele vor fi dezbătute apoi în cadrul atelierului și se vor organiza, în măsura în care va fi posibil, întâlniri cu artiștii implicați. Dacă în cadrul primelor două focusuri tematice, care au avut loc în 2018 și în ianuarie 2019, s-a pus în discuție poziția femeii în România, respectiv cea a minorităților sexuale, de data aceasta se va vorbi despre generațiile de vârstă înaintată, poziția lor în societatea românească și felul în care se raportează la prezent prin prisma trecutului.