Daniel David: În România, facem reformele sărind dintr-o extremă în alta

„Reforme ale reformelor”, astfel caracterizează reputatul psiholog clujean, Daniel David schimbările din ultimii ani din învățământului românesc . Problemele de mentalitate și viziune ale celor care conduc destinele educației au adus soluții învechite pentru probleme actuale și ca rezultat, o izolare de realitățile cotidiene.  De la delicata problemă a religie în școli, la mult-mediatizatul program Școala Altfel, citiți în cele ce urmează un interviu cu Daniel David, profesor de psihologie clinică și psihoterapie al Universității Babeș-Bolyai și director al Institutului Internațional de Psihoterapie al UBB.

Reformele din învățământul românesc nu sunt o noutate. Au fost mai multe în ultimii ani. Credeți că au fost bine concepute aceste planuri de reformă?

Mie nu mi-a plăcut niciun plan de reformă pentru că noi, în România, facem reformele sărind dintr-o extremă în alta. Ultimele încercări de reformă au fost mai bune decât cele vechi. Efectele se văd. Am curajul să spun că nicio universitate nu are o structură normală, modernă, care să îi permită să fie competitivă internațional.

De ce spuneți asta?

Universitățile din România au rămas fixate pe ideea că elementul principal este programul de licență. Oamenii nu înțeleg că licența nu mai este astăzi ce era acum 20 de ani. Astăzi universitatea înseamnă masterat și doctorat, în timp ce licența este echivalentul liceului sau școlilor postliceale făcute de bunicii noștri. Astfel ajung mulți profesori să spună că au elevi prea mulți și slabi. Nu avem prea mulți, raportat la standardele europene. Avem mulți la licență, dar nu la master și doctorat.

S-a introdus și admiterea în facultăți în speranța că va crește calitatea elevilor și vor ajunge și mai puțini în facultăți. Este o idee bună?

Dacă mergeți în SUA veți vedea că și acolo sunt sute de elevi la licență. Dar numai câteva zeci la master. Soluția găsită a fost introducerea examenului de admitere. Cum să faci așa ceva la nivel de licență? La licență nu ar trebui să vrei să scoți profesioniști. Noi încercăm să ne confruntăm cu realitățile pe care le avem printr-un sistem vechi de gândire în loc să aplicăm niște tehnici moderne pentru a recunoaște realitatea. Examenele de admitere din materii de specialitate care se practică doar la noi au darul doar de a reînvia industria meditațiilor. Profesorii vor reîncepe să facă meditații și elevii vor intra dacă vor lua meditații de la cine trebuie

Ministrul Cercetării Ştiinţifice şi Dezvoltării Tehnologice, Mihnea Costoiu, propunea ca profesorii universitari să organizeze cursuri gratuite pentru elevii de liceu. Este un prim pas spre întoarcerea la „industria meditațiilor” ?

Da. Nu cred în meditații. Dacă vor profesorii universitari să se implice în preuniversitar o pot face pregătind foarte bine studenții care vor ajunge să fie profesori în preuniversitar. Profesorii universitari pot ține conferințe inspiraționale pe anumite teme în licee. Pot vorbi despre cum își vă ei domeniul. Ei pot contribui chemând elevii la universitate pentru cursuri opționale, dar nu la pregătire. De exemplu, la noi au venit la Institut sute de elevi din liceu și gimanziu, chiar și grădiniție. Vin și văd ce se face aici, cu ce ne ocupăm. Poate cei care sunt atrași de ceea ce văd vor veni spre noi. Eu așa văd implicarea, ca o chestie inspirațională.

Credeți că aceste probleme au legătură și cu modul în care reformele au fost sau nu aplicate în învățământul gimnazial și liceal?

Sigur. Sunt strâns legate între ele. La universități nu se dă credit examenului de bacalaureat. Astfel, universitățile găsesc ca ultimă soluție examenul de admitere. Modul în care faci trierea la nivel preuniversitar condiționează reușita la nivel universitar și reușita la nivel universitar condiționează din nou învățământul preuniversitar. Oricum, admiterea din materii de specialitate nu este o soluție. Promovăm niște forme fără fond. Așa s-a ajuns la luarea modelului cu realizarea unui eseu în loc de admitere. Asta se întâmplă la universitățile de afară, dar la noi cine și pe ce criterii se corectează ele, pentru că în SUA de exemplu există specialiști care le corectează pe baza unor principii? La noi nu există așa ceva.

Învățământului românesc i se impută faptul că este rupt de realitate, că elevii studiază opere ca „Baltagul” sau „Ion”, care nu ar mai avea aplicabilitate foarte mare în zilele noastre…

Au dreptate și cei care spun că aceste conținuturi ar trebui adaptate dar în același timp, o upgradare modernă cu orice preț nu este justificată. Opera veche, prezentată într-o manieră actuală și interesantă pentru tineri te poate învăța multe lucruri. Trebuie aleasă o cale de mijloc întrucât nu contează vechimea operei. Contează ce vrei să transmiți. Noi de fapt nu avem definite niște scopuri cu aceste curricule. În curriculum e bine să combini noțiunile moderne cu cele clasice, neegalate de ce avem în prezent. Din nou, am sărit dintr-o extremă în alta: în școala veche scopul era ca elevul să aibă o cultură foarte vastă și lucrurile din liceu se făceau în alte țări la nivel de facultate.  Astăzi ne aflăm în altă extremă: trebuie pregătiți copiii pentru viață. Să aibă abilități sociale în timp ce elevii nu știu scrie corect gramatical și sunt morți fără tehnologie.  Degeaba îi învățăm să comunice pentru că vor ajunge în situația de a nu ști ce să comunice.

Se invocă tot mai des introducerea manualelor digitale, în contextul în care manualele tradiționale sunt cele de acum 10-15 ani. Este benefică această digitalizare?

Chiar și din punct de vedere psihologic este o greșeală fundamentală să faci saltul de la un sistem tradițional la cel digitalizat. Ca elev, operațiile tale mintale reprezintă interacțiuni ale acțiunilor. Și digitalul presupune acțiuni, dar nu atât de puternice ca sistemul tradițional unde trebuie să pui tu mâna. Asta este foarte important pentru a forma operația mintală. Văd sistemul digital ca o chestie absolut modernă, ce nu poate fi ignorată, dar complementară unui sistem mai tradițional. La biologie nu trebuie căutată păpădia pe tabletă. Trebuie să meargă să o culeagă, să o pună într-un ierbar și să interacționeze cu ea pentru că altfel nu se interiorizează operațiile mintale. Digitalizarea este importantă pentru că nu putem rămâne în Evul Mediu dar trebuie bine gândită. Trebuie întrebați psihologi ce impact va avea asupra minții copilului și combini ce aveai cu acest sistem. Dacă nu ești atent, copiii și noi toți vom deveni niște utilizatori foarte buni de idei și cunoștințe luate de pe internet fără ca noi să putem produce alte cunoștințe. Nu ni se va mai dezvolta gândirea critică și modul în care evaluăm informațiile pe care le găsim. Încă nu ne aflăm la stadiul la care să putem paria totul pe tehnologie.

Ce părere aveți despre introducerea materiilor opționale, cum ar fi „Educația prin șah”? Sunt utile?

Sunt utile. Oamenii trebuie să aibă de unde alege. Întrebarea mea, și nu mă refer la exemplul cu șahul, este cum ajung materiile aceastea în curriculum? Știu că în țară ajung în funcție de interese și asta este riscant. Să propui o metodă x pentru dezvoltare gândirii, de exemplu, nu este ok dacă nu există un studiu care să demonstreze că ce predai tu face bine elevului. Nu ne putem ghida după legea celui care strigă cel mai tare. Un curriculum trebui gândit astfel încât să aibă materii despre care știm, cu studii, că își ating scopul. Altfel, putem pune orice cursuri. Eu propun în toate școlile un curs promovat de psihologi despre tehnici de relaxare. Copiii trebuie să învețe procedee de relaxare pentru că i-ar ajuta. Ar bate multe alte cursuri din programă și eu am și studii care demonstrează că ce predau reduce stresul. Una peste alta, trebuie puse cât mai multe cursuri opționale, fără să forțezi oamenii, trebuie o selecție rațională pe criterii explicite.

Un subiect destul de sensibil este încă predarea religiei în școli. Ar trebui să se facă religie și mai ales o anumită religie în școlile din România?

Cât timp este opțională nu este o chestie rea. Rău este când ți se impune. Dacă ești familie creștină, copilul tău poate învăța la școală valorile în care crezi tu. Dacă nu ești creștin, nu. Religia, indiferent dacă ești sau nu religios, îți dă niște valori și niște elemente de etică general valabil. Cei care nu sunt religioși ar trebui să aibă la dispoziție un curs de etică și morală pentru ca acei copii să fie expuși acestor noțiuni.

Programul „Școala altfel” a ajuns la al treilea an. Cum vedeți acest program? Cât de util este?

Elevii trebuie întrebați, nu profesorii. Profesorii pot veni cu o listă de activități care să fie confruntată cu o listă a elevilor. Din interacțiunea asta vor ieși activități interesante pentru toată lumea. În multe școli știu că se discută și se caută activități interesante. Cine o implementează bine are o săptămână frumoasă, cine nu, promovează forme fără fond. Noi la Institut am avut în Săptămâna altfel copii aici și s-au distrat foarte bine.

Ca o concluzie, spre ce se îndreaptă învățământul românesc?

Direcția este proastă. Facem reforme ale reformelor. Nu avem viziune și dacă avem, unii își promovează viziunea proprie care nu corespunde cu niciun sistem performant din lumea asta. Mediul educațional românesc se confruntă cu niște realități noi, dar pentru că nu face față acestei realități, aduce soluții vechi pentru a anula această realitate în loc să vină cu metode noi care recunosc realitatea și o utilzează creativ.