Consiliul Concurenței a sancționat compania clujeană ENERGOBIT pentru practici anticoncurențiale

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 73.100.870,37 lei (aproximativ 15,8 milioane de euro) şase companii pentru încheierea a două înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice, printrea acestea se afl și compania clujeană ENERGOBIT.

Amenzile au fost aplicate astfel: ECRO S.R.L. – 526.201,11 lei (113.709,29 euro); ELECTROMAGNETICA S.A. – 10.024.824,88 lei (2.166.311,89 euro), ELSTER ROMETRICS S.R.L. – 11.212.808,71 lei (2.423.028,94 euro), ENERGOBIT S.A. – 13.112.674,12 lei (2.833.579,85 euro), LANDIS+GYR AG-  27.423.377,51 lei (5.926.047,52 euro), iar S.E. ELECTRICA S.A. – 10.800.984,04 lei (2.334.035,79 euro).

În cadrul investigaţiei, declanșată în septembrie 2015, Consiliul Concurenţei a constatat că AEM S.A., ENERGOBIT S.A., ELSTER ROMETRICS S.R.L., LANDIS+GYR AG şi ECRO S.R.L. au participat la o înţelegere pentru împărţirea unor licitaţii publice organizate de operatorii reţelelor de distribuţie a energiei electrice, cum sunt EON, ENEL, CEZ. Companiile au stabilit modul în care urmau să participe la licitaţii astfel încât să nu se suprapună şi fiecare dintre participanţi să câştige contracte de furnizare de echipamente cu eforturi minime.

Efectele înţelegerilor anticoncurenţiale au condus la creșterea artificială a prețurilor de achiziție pentru respectivele echipamente, costurile suplimentare fiind translatate către consumatorii finali care plăteau facturi mai mari pentru energia electrică.

Comportamentul anticoncurenţial s-a derulat în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 şi a vizat numeroase proceduri de licitaţie publică derulate în acest interval de timp.

“Înțelegeri“

Autoritatea de Concurenţă a constatat că unii angajaţi ai SE Electrica S.A., companie organizatoare de licitaţii publice pentru achiziționarea de contoare şi echipamente conexe, au fost implicaţi în realizarea acestor înţelegeri, consultându-se cu companiile cu privire la elaborarea documentaţiei de participare la procedurile de achiziţie publică, facilitând în acest fel, schimbul de informaţii sensibile din punct de vedere comercial.

În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a constatat existenţa unei înţelegeri între AEM S.A. şi ELECTROMAGNETICA S.A. constând în împărţirea licitaţiilor organizate de către FDEE Electrica Muntenia Nord S.A. şi FDEE Electrica Transilvania Sud S.A. pentru atribuirea contractelor pentru lucrări de modernizare a contorizării energiei electrice la blocurile de locuinţe din zona de activitate a filialelor respective, în perioada 22 octombrie 2010 – 27 iulie 2012.

„Pe parcursul investigaţiei am transmis autorităţilor competetente, informaţii referitoare la faptele constatate, continuând astfel buna colaborare între Consiliul Concurenţei şi Parchet. Companiile răspund pentru faptele angajaţilor lor, iar practicile de acest gen reprezintă una dintre cele mai grave restricţionări ale concurenţei şi conduc la prejudicierea consumatorilor care plătesc mai mult pentru produsele sau serviciile achiziţionate. De aceea, am recomandat ANRE să verifice în ce masură, preţurile majorate în urma cartelului au afectat tarifele percepute consumatorilor.”, a declarat  Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

O firmă a aplicat politica de clemență

AEM S.A., participantă la ambele pratici anticoncurențiale, a aplicat la programul de clemenţă, aducând dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.

Politica de clemenţă, instrument foarte utilizat în statele Uniunii Europene, permite Autoritaților de Concurență să aplice un regim mai favorabil companiilor implicate în înţelegeri anticoncurenţiale și care cooperează în vederea descoperirii şi sancţionării acestor practici ilegale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu