Conferinţa The Power of Storytelling, pentru prima dată la Cluj

Foto: The Power of Storytelling-Facebook

După mai multe ediţii organizate la Bucureşti conferinţa cu titlul The Power of Storytelling  se mută pentru o după-amiază la Cluj. Evenimentul va avea loc joi, 23 octombrie, de la ora 18.00 la Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicării şi reuneşte personalităţi cunoscute din mediul de afaceri, din domeniul artistic şi din mass-media care vor încerca să confirme că rolul poveştilor este de a conecta oameni şi de a naşte schimbări.

La evenimentul de la Cluj vor fi prezenţi în calitate de invitaţi Jacqui Banaszynski, Mircea Tomescu şi Cristian Lupșa.

Jacqui Banaszynski este reporter, câştigătoare a Premiului Pulitzer în 1988 pentru un articol despre viaţa unei victime a virusului HIV dintr-o comunitate rurală.  În prezent,  Jacqui Banaszynskipredă jurnalism la Missouri School of Journalism. În cariera sa de jurnalist şi editor a călătorit pe toate cele şapte continente în căutare de subiecte. În discursul pe care îl va susţine la Cluj, Jacqui Banaszynski va demistifica procesul de scriere a unui text şi va analiza fiecare pas necesar. Înţelegerea acelor paşi le permite creatorilor să-şi identifice punctele  bune şi mai puţin bune şi le oferă posibilitatea de a găsi acele instrumente prin care să-şi îmbunătăţească stilul.

Mircea Tomescu are o experienţă de 15 ani în diverse arii ale comunicării. A fost reporter şi editor pentru numeroase show-uri televizate şi a lucrat în mai multe firme de publicitate. În cadrul conferinţei, Mircea Tomescu va povesti despre branduri şi despre modul în care acestea transformă identitatea fiecăruia dintre noi.

Cristian Lupşa este editorul Decât o Revistă, publicaţie care tratează teme precum trendurile culturale, schimbările sociale, dezvoltarea personală şi altele. Cristian Lupșa va vorbi la conferinţă despre efectele personale și sociale ale poveştilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu