Chinteniul bate Clujul în cursa pentru aquapark

eepurl.com

Sosirea verii, cu temperaturi aproape caniculare încă din iunie, ridică la Cluj și în acest an aceeași întrebare: când se vor putea bucura și clujenii de un aquapark? Promisiunile autorităților locale pentru un asemenea proiect au depășit deja 10 ani, fără ca ceva să se și materializeze. Între timp la câțiva kilometri de oraș, în comuna Chinteni, un proiect de aquapark înaintează cu pași repezi. Anul trecut în august primăria acestei comune a obținut finanțarea de la Ministerul Turismului. Acum are deja realizat studiul tehnic, iar primarul Lucia Suciu crede că până la finele lui 2018 va fi gata și proiectul tehnic, astfel ca anul viitor să se poată trece la construcția efectivă.

Aquaparkul se va întinde pe un teren de circa 10 hectare în vecinătatea lacului din Chinteni, finanțarea aprobată de minister ridicându-se la 23 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate a fost finalizat recent de către firma Poliart, cea care a realizat și proiectul Nimpheea din Oradea, și a fost prezentat publicului în cadrul unei dezbateri. De altfel și aquaparkul de la Chinteni este conceput după modelul celui din Oradea. Este un complex care va avea atât o zonă de interior, cât și una de exterior.

Complexul exterior, va avea o capacitate de 1.600 de persoane și va include două bazine pentru adulți și unul pentru copii, precum și un bazin cu valuri. Unul dintre bazinele mari va fi înconjurat de un ”râu” de circa 300 de metri, dotat cu diferite elemente de agrement. Tot în exterior va fi amenajată o zonă de sport și mai multe plaje. ”Vom avea nouă tobogane în exterior, dintre care două cu aterizare în piscine. Avem de asemenea o clădire cu bazine închise, avem o mulțime de saune, tobogane de interior care ne vor scoate pentru câteva secunde chiar și în perioada de iarnă în exterior și apoi ne vom întoarce în interiorul clădirii. Și bineînțeles și multe locuri de parcare, sunt prevăzute 700 de locuri de parcare”, a precizat primarul Lucia Suciu.

Bazinele interioare vor avea o capacitate de 500 de persoane, întinzându-se pe o suprafață de 600 de metri pătrați. Tot aici va exista şi un restaurant cu 175 de locuri.

Ca element special, în arhitectura aquaparkului va fi prezent fluturele Maculinea, o specie protejată din zona Sitului Natura 2000 Dealurile Clujului Est, o structură metalică înfățișând această specie de fluture urmând să fie amplasată în cadrul complexului.

Tobogane cu aterizare în apă sau pe uscat?

Elementele care au stârnit cele mai multe discuții, unele în contradictoriu, au fost toboganele, care evident sunt și cele mai atractive într-un aquapark. Echipa care a realizat studiul de fezabilitate a propus tobogane de mare viteză, care să fie prevăzute cu tuburi de încetinire. Aceasta a publicat și câteva imagini cu titlu de prezentare, imagini care au fost intens comentate pe rețelele de socializare, unii criticând soluția propusă de arhitecți. În acest context, proiectanții au revenit cu câteva precizări.

”Conform normativelor europene în vigoare, toboganele de mare viteză trebuie prevăzute cu aterizare cu tuburi de încetinire de tip run-out și nu cu bazine de aterizare. Restul toboganelor pot avea run-out-uri sau bazine de aterizare, opțiunea fiind a beneficiarului și a proiectantului. Acestea vor fi detaliate în faza de proiect tehnic. Pe lângă standardele în vigoare, s-a luat în considerare și caracterul terenului de fundare caracteristic locației, căutând soluții tehnice și economice oprime. Faza de proiectare realizată până în acest moment este cea de studiu de fezabilitate. În următoarele faze de proiectare (documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire, respectiv proiect tehnic și detalii de execuție) se vor prezenta detalii suplimentare ale proiectului”, a precizat arhitectul Daniel Tivadar-Ianceu, reprezentant Poliart.

Oricum în cursul acestei săptămâni proiectul inițial va suferi câteva modificări în acest sens. ”După dezbaterea publică am făcut modificări la partea de tobogane, două dintre aceste tobogane vor ajunge în piscine mici, cu apă de până la un metru. Deși normativele ne spun că la acest tip de tobogane populația care le utilizează se oprește în interiorul toboganului în niște jeturi de apă, noi am ținut să avem și două tobogane care se opresc în piscină. Repet, a fost dorința noastră, echipa care a lucrat la proiect nu au fost foarte încântată, dar am insistat pentru că am văzut că era dorința majorității publicului. Și am mai avut o modificare mică la partea de tonete, care vor deservi producătorii locali și care sunt amenjate în exteriorul aquaparkului, în zona parcărilor. În această săptămână se va preda studiul de fezabilitate cu modificările realizate, urmând licitația publică pentru partea de proiect tehnic. Licităm separat proiectarea de execuție pentru că așa cere Ministerul Turismului. În momentul în care ne vom prezenta la comisia finală, trebuie să venim cu SF-ul, avizele de la toate regiile de la nivelul județului, proiectul tehnic și autorizația de construcție. Avem termen pentru elaborarea acestor documente până în luna decembrie 2018. Sigur că ne străduim ca să le avem cât mai repede, parte din avize le avem deja, am avut studii multe de făcut, foraje de mare adâncime, documente complexe, e o noutate pentru toată lumea, nu se construiesc aquaparkuri în fiecare zi”, a explicat primarul comunei Chinteni.

Aceasta spune că a văzut comentariile postate pe rețelele de socializare, dar că este convinsă că proiectul va fi o reușită. ”Desigur că am văzut foarte multe comentarii, unii care spuneam că lipsesc parcările, deși sunt prevăzute 700 de parcări, unii care spuneau că nu există o zonă pentru ca aquaparkul să fie deschis și în perioada rece din an, dar evident că avem o clădire cu bazine închise. Unii spuneau că e mult mai mic decât Nimpheea din Oradea, dar suprafața construită este de opt hectare, iar două hectare sunt rezervate pentru parcări. Deci eu nu cred că nu poți să dai un feedback doar văzând niște fotografii pe rețelele de socializare. Vreau ca acest proiect să fie unic în România. Sigur, depindem de multe echipe care lucrează la acest proiect, dar sigur vom finaliza documentația și va fi unul dintre obiectivele turistice importante din Transilvania”, a adăugat Lucia Suciu.

Conex cu aquaparkul, primăria din Chinteni are în derulare în aceeași zonă și un alt proiect, mai exact, amenajarea lacului Chinteni, pentru care a primit o finanțare de patru milioane de euro. În prezent această investiție este în faza licitării proiectului tehnic.

În oraș, aquaparkul încă zace ”la sertar”

Despre un proiect de aquapark se vorbește la Cluj-Napoca de peste 10 ani, acest proiect apărând și printre promisiunile electorale de la ultimele alegeri. După ce s-a renunțat la varianta enunțată inițial privind realizarea sa în zona ștrandului Sun, la începutul lunii martie, primarul Emil Boc a anunțat că un asemenea aquapark ar urma să fie construit în zona actualei Baze sportive Gheorgheni.

”În această zonă a orașului am identificat un teren în proprietatea municipiului care este în acest moment liber de sarcină, cu destinație zonă verde de agrement/parcuri sportive, pe locația fostei pepiniere Becaș (lângă „Cartierul Armatei”). Suprafața totală este de 16,5 hectare. Terenul este administrat de RADP Cluj. Este momentan singurul teren pe care îl avem disponibil pentru un asemenea proiect, solicitat de comunitatea clujeană pe parcursul timpului. Din cele 16 hectare, o suprafață de aproximativ 12 hectare poate fi alocată construirii unui aquapark cu dotări moderne, iar pe restul suprafeței de 4 hectare avem în vedere amenajarea unei baze sportive pentru performanță, pentru fotbal”, spunea Emil Boc în urmă cu peste trei luni.

Aquaparkul ar uma să coste circa 30 de milioane de euro, așa că primăria are în vedere un parteneriat cu o firmă privată pentru realizarea lui. Din prezentarea făcută de primar, proiectul cuprinde două zone de bazine, la interior și exterior, cu cel puțin două bazine de dimensiuni mari, variate tobogane, spa, spațiu pentru copii cu bazine adaptate pentru cei de vârste mici, locuri de joacă special amenajate.

După anunțarea acestui proiect, procedural primăria trebuia să demareze realizarea unor studii de fezabilitate și oportunitate și a unui masterplan. Am încercat să aflăm care este stadiul acestui proiect la ora actuală, însă nu am primit încă niciun răspuns din partea reprezentanților municipalității.

Pe de altă parte, ideea construirii unui aquapark în această locație nu este agreată de activiștii de mediu și mai mulți specialiști în urbanism. Aceștia militează pentru păstrarea cât mai ”verde” a acestei zone a orașului. ”Am făcut dezbateri și am avut întâlniri cu mai mulți specialiști, activiști și locuitori din cartierele Între Lacuri și Gheorgheni și toți au zis că vor prezervarea zonei lacurilor. Astfel putem crea, prin contribuție civică, cel mai mare spațiu public al orașului, un parc pentru dimensiunile de secol XXI ale Clujului. Aquaparkul se poate face în altă parte, așa cum au indicat și urbaniștii Vasile Mitrea, vechi susținător al Parcului Est al orașului, Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România sau Adrian Borda, coordonatorul Planului Urbanistic General. În propunerea noastră de Parc Est, nu e fezabil un aquark, o parcare imensă de 800 de locuri, o bază sportivă sau construcții pe terenurile private, pentru că sunt foarte multe construcții în zonă și e nevoie de un spațiu public, accesibil tuturor, care să echilibreze dezvoltarea imobiliară. Locul aquaparkului este într-o zonă în care nu există o astfel de presiune imobiliară, mai ales că aquaparkul va crea mai mult zgomot, trafic auto și va distruge habitatul existent. Noi propunem o variantă minim intruzivă de amenajare care conservă arealul pentru generațiile actuale și viitoare de clujeni. Prin campania SOS Parcul Est, avem și expertiză pentru fonduri nerambursabile la care pot aplica autoritățile. Ana Corpade, geograf, și locuitor în zonă a arătat Primăriei cum se pot aduce fonduri pentru lacurile degradate. Cristi Domșa, biolog în Societatea Ornitologică Română (SOR), a arătat în Atlasul Păsărilor Clujului că în zona Parcului Est e cea mai bogată avifaună a orașului. Vorbim despre câteva spații verzi și de loisir deja existente. E zona care leagă Parcul Iulius de la primul lac de Parcul Tulcea de la lacul 3. Prin pepinieră și stufăriș se poate face legătura cu ultimele două lacuri de lângă Selgros, dar și cu Baza Sportivă Gheorgheni” a precizat pentru Transilvania Reporter, Adrian Dohotaru, reprezentant al campaniei SOS Parcul Est.

Ce ștranduri și băi funcționează în județ

Pe perioada sezonului cald în județul Cluj funcționează doar câteva ștranduri și parcuri balneare:

Bazinul Olimpic exterior al UTCN, bilet intrare: adulți – 17 lei, copii, elevi, studenți – 12 lei

Ștrandul Clujana, bilet de intrare: adulți – 15 lei în timpul săptămânii, 18 lei în weekend, copii -12 lei

Ștrandul Grigorescu – piscina exterioară încă nu este deschisă, se va deschide în jurul datei de 22 iunie

Ștrandul Durgău de la Turda, bilet intrare: adulți- 15 lei adulți, copii, elevi, studenți, pensionari – 10 lei

Băile Cojocna, bilet de intrare: adulți – 10 lei în timpul săptămânii, 15 lei în weekend, copii – 5 lei

Parcul balnear Toroc Dej, bilet de intrare: adulți și copii peste 10 ani – 15 lei, pentru copiii sub 10 ani însoțiți de un adult intrarea este gratuită.

1 Comentariu

  1. Alexandru spune:

    Felicitari! Abia astept inaugurarea.

Postaţi un comentariu