Campania umanitară „Când o să mă fac mare, vreau să devin…” dorește să îndeplinească visele copiilor de la centrul „Every Child”

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie a lansat campania „Când o să mă fac mare, vreau să devin…”, prin care invită companiile locale, persoanele fizice, grupurile de inițiativă să contribuie la îndeplinirea visurilor celor 45 de beneficiari ai centrului de zi EveryChild, pentru că şi copiii proveniți din familiile defavorizate au aspiraţii cât se poate de simple: să se joace, să meargă la școală, să aibă un animal de casă sau, cel mai des, hăinuțe decente. Dar ei visează și la o meserie pe care să o urmeze, când vor fi mari, şi să rupă, astfel, cercul vicios al dependenţei de serviciile sociale.

O masă caldă pentru copii

Cum sărăcia este o povară grea, copiii întâmpină dificultăți la școală, acasă, în grupul de prieteni. De aceea, în cadrul centrului de zi al fundației, copiii beneficiază de o masă caldă pe zi și primesc ajutor din partea specialiștilor, atât pe partea școlară (ajutor la teme), cât și pe cea a dezvoltării personale (consiliere psihologică), șansa lor spre incluziune socială.

 „5 copii, 5 dorinţe este un prim eveniment organizat în cadrul acestei campanii, care va avea loc joi, 24 noiembrie 2016, la Capitoliu Bistro, str. Decebal nr. 22. Aici, cinci povești ale copiilor noștri vor fi dezvăluite, prin intermediul unui film care documentează portretul unui copil vulnerabil, așa cum este el, învăluit, uneori, în tristețea dată de condițiile de acasă. Cei prezenţi pot alege să doneze pentru povestea care i-a impresionat, ajutând astfel la împlinirea dorinţei protagonistului”, transmit reprezentanții FRCCF. 

Donațiile pot fi oferite sub forma de donație corporatistă, donație individuală lunară prin contract de sponsorizare, Direct Debit sau online, prin intermediul websiteului organizaţiei.

Christmas Tree Charity, a doua ediție

Christmas Tree Charity, aflat la a doua ediţie, va avea loc în 13 decembrie, la Mansarda Restaurantului Napoca 15, începând cu ora 19.00.

Citiți și: Licitație inedită: opt brazi de crăciun, realizați de designeri clujeni așteaptă să fie luați acasă

Evenimentul, un showcase al creaţiilor moderat de Dragoş Stan, de la Epic Show, are ca scop vinderea, la licitaţie, a celor opt brazi neconvenţionali ce poartă semnătura unor designeri/autori de produs locali: Carmina Cimpoeru, Constantine Renakossy, Veronica Tomos, Liana Sălăgean, Indee, Astrid Ţîrlea&Woven Atelier, Mihaela Cirlugea şi Morphoza.

Pentru cei interesaţi, Adela Lazăr, Fundraiser Manager vă poate da mai multe informaţii la telefon 0736.335.710 sau email adela.lazar@frccf.org.ro.


Publicitate

Postaţi un comentariu