Au fost reluate lucrările pe drumul judeţean Someşu Rece – Gura Râşca

Consiliul Judeţean Cluj anunţă că pe drumul judeţean DJ 107N Someşu Rece – Gura Râşca au fost reluate lucrările de investiţii demarate în cursul anului anul trecut şi care au constat în refacerea platformei de drum şi a stratului rutier pe o lungime de aproximativ 6 kilometri, de la fundaţie până la aşternerea celor două covoare de asfalt, respectiv binder şi strat de uzură.

În prezent se lucrează la realizarea de casete pentru lărgirea părţii carosabile, urmând ca lucrările să continue cu realizarea de şanţuri şi aşternerea de covor asfaltic în două straturi pe restul tronsonului de drum vizat.

„Întrucât îmi doresc să profităm la maxim de fiecare zi cu condiţii prielnice acestui tip de lucrări, am reluat reabilitarea şi modernizarea acestui important drum din zona montană a judeţului,  obiectivul nostru fiind acela de a contribui în acest fel la dezvoltarea accelerată a turismului şi a întregii economii a acestei zone”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Calitatea lucrărilor pe acest tronson de drum, în lungime de peste 7,5 kilometri, cuprins între  kilometrul 28+612 şi kilometrul 36+200, este verificată în permanenţă de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu