Apusul unui dictator: Robert Mugabe

În vârstă de 93 de ani, Robert Mugabe s-a aflat la putere în Zimbabwe timp de 37 de ani. Politicile sale au împins ţara în pragul colapsului, cu o rată a şomajului de 90% şi o inflaţie lunară de până la 50%.

Cel mai longeviv dictator în viaţă, unul dintre ultimii rămași în lume, a acceptat să renunțe la putere – nu neapărat de bunăvoie, dar a acceptat. Preşedintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe, are 93 de ani, dintre care 37 de ani i-a petrecut la putere. Fost erou al războiului de independenţă, el a condus ţara cu o mână de fier, zdrobind opoziţia şi sărăcind poporul.

Comparat cu Hitler

Robert Mugabe a preluat puterea în 1980, în calitate de premier, devenind șeful statului în 1987. Oponenții săi îl fac vinovat de uciderea a zeci de mii de cetățeni, iar unii comentatori l-au comparat cu Hitler. El nu s-a opus acestei comparații: „Acest Hitler nu avea decât un obiectiv: dreptate pentru poporul său, suveranitatea poporului, recunoașterea independenței și a drepturilor asupra resurselor… Dacă ăsta era Hitler, atunci vreau să fiu de zece ori Hitler”.

În vara lui 2008, când au fost organizate alegeri în Zimbabwe, presa a scris despre crime îndreptate împotriva copiilor celor care se opuneau președintelui, spre a-i pedepsi pentru sfidare. De asemenea, Mugabe a lansat o campanie violentă împotriva homosexualilor, pe care îi considera ”mai răi decât porcii”, susținând că înainte de colonizare homosexualitatea nu exista în Zimbabwe. Și împotriva albilor a avut câteva izbucniri și acțiuni rasiste, îndepărtând majoritatea proprietarilor albi de pământuri din țară.

Pe deasupra, poporul suferea de foame și de boli, lipseau alimente, lipsea apa, șomajul era în jur de 90%, inflația se ridica la cifre nemaiîntâlnite nicăieri în istorie, în lume. De zece ani încoace se fac presiuni din toate părțile pentru înlăturarea lui Mugabe de la putere, însă el a reușit să rămână acolo.

Canaan Banana a fost primul președinte al statului Zimbabwe, în perioada 18 aprilie 1980 – 31 decembrie 1987. Premierul său și cel care i-a succedat în funcție a fost Robert Mugabe.

Fostul erou, devenit prim-ministru

Robert Mugabe a devenit foarte popular în anii ’70, când, în calitate de lider al ”Uniunii Nationale Africane din Zimbabwe”, a condus luptele de gherilă împotriva guvernului ”alb” al lui Ian Smith.

În noiembrie 1965, cabinetul Smith a proclamat (unilateral) independența Rhodesiei și ruperea vechilor legături coloniale cu Marea Britanie. Autoritățile de la Londra nu au fost prea încântate și au cerut sancțiuni ONU împotriva regimului de la Harare. Însă și populația Rhodesiei era nemulțumită: fiind majoritar de culoare, denunța politica de ”apartheid” a lui Ian Smith. S-a ajuns la un adevărat război civil, încheiat abia în decembrie 1979, prin semnarea unui acord negociat la Londra.

Numit guvernator al Rhodesiei, baronul Arthur Soames a supravegheat procesul de dezarmare a gherilelor și a organizat apoi primele alegeri libere după introducerea votului universal.

Scrutinul din februarie 1980 a fost câștigat detașat de ”Uniunea Națională Africană din Zimbabwe”. Liderul formațiunii, Robert Mugabe, a devenit prim-ministru, iar după câteva luni, în aprilie 1980, a proclamat independența țării sale, care a devenit ”Republica Zimbabwe”.

Robert Mugabe a fost bun prieten cu dictatorul român, Nicolae Ceaușescu. În imagine, cei doi la o întâlnire din 1979.

Mărire și decădere

Acordul negociat la Londra în 1979 garanta, pentru 10 ani, protecție pentru cei circa 4000 de descendenți ai coloniștilor britanici care dețineau, împreună, peste 70% din suprafața arabilă a țării. Ei aduceau și valută forte în conturile țării, astfel că, la început, Mugabe a protejat intereselor albilor bogați, care aveau recolte mari de la fermele lor. Tot atunci, la început, Mugabe era unul dintre favoriții instituțiilor financiare internaționale și era prezentat într-o lumină favorabilă în presa occidentală. Șefii de stat îl invitau și îl vizitau, cultivând relații cu el – în 1994, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii chiar i-a acordat titlul de Cavaler al Ordinului de Bath.

Cu toate acestea, Mugabe dădea primele semne ale comportamentului său dictatorial: în 1987 a desființat funcția de premier și a devenit președinte executiv, fiind reconfirmat în funcție la trei runde de alegeri, foarte controversate, în 1990, 1996 și în 2002.

La începutul anilor ’90, scăderea prețului la tutun pe piața mondială a afectat grav economia din Zimbabwe, iar Fondul Monetar International a venit cu sfaturi pentru un program de austeritate, pe care Mugabe chiar le-a pus în practivă: a redus mult cheltuielile publice, a scăzut consumul și început privatizările. Rezultatul a fost dezastruos, economia s-a prăbușit, iar mulți specialiști au considerat că sfaturile FMI-ului au îngropat țara, programul fiind prost gândit.

Guvernul de la Harare a fost obligat să concedieze, peste noapte, zeci de mii de funcționari, să reducă drastic lefurile celor rămași, dar și finanțările programelor sociale. Taxele au fost micșorate, iar piața națională a fost deschisă competiției străine, fapt care a afectat grav micii meseriași. S-a dezvoltat o piață neagră, o economie paralelă, care a distrus și ceea ce mai rămăsese în picioare.

Împreună cu Putin

Sărăcie și violență

Consecințele au fost devastatoare pentru populație: șomajul a crescut până la niveluri incredibile, nivelul de trai s-a prăbușit, prețurile la alimente au explodat. Dacă nu era suficient, reducerea cheltuielilor pentru sănătate a avut ca efecte creșterea mortalității infantile de patru ori în perioada 1990-1996, plus creșterea numărului cazurilor de tuberculoză și holeră. Dacă în 1988, speranța de viață a unui cetățean din Zimbabwe era de 64 de ani, astăzi nu depășește 37.

Zimbabwe

De atunci, totul a mers prost. Mugabe a decis să renunțe la planul propus de FMI și a pornit reforma agrară, altă strategie riscantă și controversată. Pe scurt, a expropriat fermierii albi, fără să le ofere compensații și instigându-i pe cetățenii de culoare să îi alunge pe ”coloniști”. Măsura extremă a venit și în urma deciziei Marii Britanii de a opri subvențiile pe care le acordase până în 1997 statului Zimbabwe. Veniseră la putere laburiștii lui Tony Blair, care au decis că nu mai voiau ”să suporte costurile trecutului colonial al Marii Britanii”. Înainte, conservatorii lui Margaret Thatcher plătisera regimului de la Harare 44 de milioane de lire sterline pentru răscumpararea terenurilor deținute de urmașii coloniștilor britanici.

Au urmat violențe în toată țara, pe moșiile ”albilor”, care au fost alungați sau omorâți. Dar a urmat și colapsul pentru agricultura țării.

Brutalitate și opresiune

Ani întregi, violența a fost la ordinea zilei în Zimbabwe. În 2005, Robert Mugabe a inițiat operațiunea ”Murambatsvina”, care s-ar traduce ”aruncarea gunoiului”. A dispus raderea de pe fața pământului, cu buldozerele, a așezărilor improvizate de la periferiile orașelor. Operațiunea s-a desfășurat în plină iarnă, iar ONU estima că 360.000 de oameni, reprezentând 2% din populația țării, au rămas fără un acoperiș deasupra capului. Evacuările au început la periferia orașelor Harare, Bulawayo și Victoria Falls, apoi au continuat în localități mai mici.

Apoi au fost violențele împotriva oponenților. Principalul partid de opoziție este ”Mișcarea pentru Schimbare Democratică” (Movement for Democracy Change – MDC), care se bucură de susținere în mediul urban. Liderul formațiunii, Morgan Tsvangirai, a fost dus la poliție în 2007 și a ieșit zdrobit în bătaie, după ce a început să vorbească public despre lovituri de stat și îndepărtarea lui Mugabe de la putere. Cameramanul care l-a filmat pe Tsvagirai ieșind plin de sânge din secția de poliție a fost descoperit mort, după ce fusese ridicat de acasă, de oameni înarmați.

Protest în Londra împotriva lui Robert Mugabe

După organizarea unui marș antiguvernamental în 11 martie 2007, peste 50 de lideri MDC au fost arestati, bătuți crunt la secțiile de poliție, apoi aruncați în închisoare. Câțiva au reușit să fugă în Africa de Sud.

Întreaga țară era în haos, în pragul războiului civil. Iar presiunile și demersurile țărilor dezvoltate, mai mult sau mai puțin evidente, au rămas fără rezultat: Mugabe nu a putut fi clintit de la putere.

Prima doamnă, avidă de putere

Ce s-a schimbat, deci? Ce s-a întâmplat în doar câteva zile, cele în care Robert Mugabe a fost convins să demisioneze și deja un nou președinte și-a preluat funcția?

Ca de obicei, la mijloc este o femeie. Mai exact, soția dictatorului și cea care visa ca, după moartea acestuia, să îi ia locul. Grace Marufu era secretara lui Mugabe, fiind cu

41 de ani mai tânără decât el, în vremea când acesta era căsătorit cu Sally Hayfron, prima soție, care i-a dăruit și un fiu. Dar băiatul a murit, iar Sally s-a îmbolnăvit grav, având insuficiență renală.

Grace Mugabe, prima doamnă din Zimbabwe, este recunoscută pentru cheltuielile sale extravagante: a plătit nu mai puţin de 4 milioane de euro pentru nunta fiicei sale, are proprietăţi imobiliare de lux în întreaga lume şi a cumpărat um Rolls-Royce cu 400.000 de euro.

Grace, la rândul ei, era căsătorită în 1987, când a început o relație cu Mugabe, una ascunsă de ochii lumii, dar cunoscută la palat, inclusiv de către Sally. Grace a născut doi copii, în 1988 și în 1990 – iar Sally a murit în 1992. În 1996, Grace a devenit soția lui Robert Mugabe, după o nuntă mare, luxoasă, care a dat primele semnale în privința apetitului ei pentru cheltuieli extravagante. În 1997, a născut al treilea copil al cuplului.

Grace Mugabe a căpătat, treptat, tot mai multă influenţă în viaţa politică a ţării, conducând puternica Ligă a Femeilor din partidul Zanu-PF, aflat la putere din 1980 încoace.

Conform presei internaționale, Grace Mugabe îşi pregăteşte de cinci ani terenul pentru preluarea puterii, pentru a asigura continuitatea clanului său. Ea plănuia să preia postul de vicepreședinte la Congresul Extraordinar al Zanu-PF, care va avea loc în decembrie.

În acest sens, ar fi trebuit să scape de vicepreședintele în funcție, iar acesta era  Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani. Din păcate pentru Grace, Mnangagwa se bucură de susținere și în partid, dar și în rândul armatei și al poliției, după ce a ocupat și funcțiile de ministru de Interne, al Apărării şi de Justiţie, dar a condus și serviciile secrete.

Un puci soft

La începutul lunii noiembrie, Robert Mugabe a anunțat că îl demite pe vicepreședintele Emmerson Mnangagwa, pentru ”vrăjitorie” şi ”lipsă de loialitate”.
Cu o zi înainte de demitere, Grace Mugabe l-a calificat pe Mnangagwa drept complotist, ceea ce a stârnit tensiuni în cadrul Zanu-PF. Grace nu este o figură prea populară și este criticată de seniorii din Zanu-PF pentru temperamentul său vulcanic şi dragostea pentru lux. Era evident și faptul că ea acționează în numele propriilor ambiții politice.

Grace Mugabe, în vârstă de 52 de ani, este poreclită ”Lady McBeth” sau ”Gucci Grace”, datorită pasiunii sale pentru acest brand. Ea are nenumărate proprietăți în Dubai, Hong Kong și Africa de Sud, și mașini luxoase. Numai pentru nunta fiicei sale a cheltuit peste trei milioane de euro, din fondurile publice, în timp ce poporul moare de foame – la propriu.

Până la urmă, armata a preluat puterea, partidul a decis numirea în funcţia de preşedinte a lui Emmerson Mnangagwa, iar Grace a fost exclusă din partid. Cuplul Mugabe a fost plasat în arest la domiciliu, până când dictatorul s-a arătat dispus să demisioneze. Decizia a venit după multe amenințări, dar și după negocieri, foarte avantajoase pentru Mugabe, dacă se dovedesc a fi reale.

Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi să sărbătorească plecarea lui Mugabe, dar comentatorii internaționali nu sunt convinși că țara o va duce mai bine. Noul președinte,  Emmerson Mnangagwa, poreclit ”Crocodilul”, are un trecut încărcat de violențe, pe care le-a dus la îndeplinire la porunca dictatorului și a partidului. Se spune că ar fi singurul personaj politic ce merge prin țară fără escortă, fiindcă nimeni n-ar îndrăzni să atenteze la viața lui. De asemenea, este cunoscut pentru uciderea a peste 20.000 de oameni în reprimarea oponenților, în anii ’80.

Emmerson Dambudzo Mnangagwa, poreclit ”Crocodilul”, a depus jurământul și este noul președinte al statului Zimbabwe.

Țara intră într-o nouă eră

Zimbabwe intră, astfel, într-o nouă eră, după aproape patru decenii de conducere autoritară a fostului preşedinte. Care fost președinte va duce o viață confortabilă, atât cât va mai trăi. După cum spuneam, el ar fi negociat dur demisia și urmează să primească 10 milioane de dolari, potrivit unui oficial al partidului Zanu-PF.
Mugabe, căruia i s-a garantat imunitatea, va primi imediat 5 milioane de dolari, iar în lunile următoare va mai încasa sume consistente. În plus, Robert Mugabe va primi un salariu lunar de 150.000 de dolari până la moarte. După moartea sa, soţia sa, Grace, în vârstă de 52 de ani, va primi pe toată durata vieţii în fiecare lună jumătate din salariul lui Mugabe (75.000 de dolari).

Cuplul poate rămâne în reşedinţa somptuoasă din Harare, în valoare de peste opt milioane de euro, în care stă în prezent. Statul va acoperi toate cheltuielile legate de personal, securitate, călătorii în străinătate, precum şi cheltuielile medicale. De asemenea, Mugabe s-a asigurat că afacerile familiei sale nu vor fi vizate de acţiuni ale statului.


Publicitate

Postaţi un comentariu