Apă potabilă pentru clujeni pe durata caniculei

Primăria Cluj-Napoca a amenajat în oraș puncte de distribuire a apei potabile pentru a veni în sprijinul clujenilor pe durata caniculei.

Au fost amplasate corturi în următoarele locuri:

  • Piața Lucian Blaga (lângă Casa de Cultură a Studenților);
  • Eroilor (lângă Monumentul Memorandiștilor);
  • Piața Unirii;
  • strada Memorandumului nr. 15 (în zona stației C.T.P.).

De asemenea, clujenii au la dispoziție  puncte de distribuire a apei potabile și în farmaciile din oraș.

Măsurile au fost instituite pentru diminuarea efectelor caniculei și a disconfortului termic.

Pe lângă acestea, Primăria municipiului Cluj-Napoca le recomandă clujenilor următoarele măsuri:

  • să evite ieșirea din locuință în perioadele cu temperaturi ridicate;
  • să consume zilnic minim 2 litri de lichide – apă plată, ceai sau sucuri naturale;
  • persoanelor vârstnice li se recomandă să rămână în încăperi răcoroase și să evite ieșirile în oraș între orele 11.00-16.00;
  • persoanele vârstnice, bolnave sau cu dizabilități care locuiesc singure  vor fi vizitate cel puțin o dată sau de două ori pe zi de către aparținători;
  • pentru prevenirea insolațiilor se impune supravegherea copiilor, evitându-se locurile de joacă expuse direct radiațiilor solare;
  • în scopul prevenirii aparițiilor focarelor de incendii este necesară verificarea și deschiderea luminatoarelor din podurile locuințelor;
  • se interzice arderea necontrolată a resturilor vegetale și a miriștilor.
Distribuie:

Postaţi un comentariu