A murit Augustin Buzura. Academia Română: o grea și de neînlocuit pierdere

Foto: adevărul.ro

Academia Română, personalități culturale dar și apropiați și-au exprimat regretul față de dispariția lui Augustin Buzura

Nepoata scriitorului Augustin Buzura, Dana Gagniuc Buzura, evocă luni pe pagina sa de socializare momente din viaţa scriitorului atunci când acesta revenea acasă, în satul natal Berinţa, din judeţul Maramureş. 

„Pentru mine a fost „unchiu’ Augustin”, cel care venea din când în când acasă în Berinţa şi pe care bunica, măruntă şi iute, încerca sa-l cuprindă cu mânuţele ei aspre şi noduroase, de parcă vroia să-l înăbuşe, să-l acopere cu totul. ‘Dragu’ mamii!’ – şi i se lumina toată făptura aceea palidă şi osoasă, din care te izbeau doar ochii scânteietor de negri şi atât de adânci. Atunci, toată scena mi se părea, nu-ştiu-cum … aproape obişnuită. Acum mi se pare aşa cum era de fapt: de-o duioşie supremă”, scrie în postare Dana Gagniuc Buzura. 

Nepoata scriitorului rememorează vizitele unor scriitori români importanţi care au venit în satul Berinţa, alături de Augustin Buzura, în decursul anilor. 

„În copilăria aceea ruptă din poveste, pe Dâmburii Berinţei, habar n-aveam că Buzura, firesc şi demn, construia din mers şi aducea cu sine pagini de istoria literaturii române. Pentru noi, copii fericiţi şi bezmetici, necoborâţi încă în lumea reală, orice vizită era un motiv de bucurie, pentru că îmi plăceau mirosul şi foşnetul musafirilor, îmi plăcea să admir, de dincolo de uşa de la camera de oaspeţi, mesele spectaculoase pe care le întindea mama. Acolo au stat Mircea Zaciu, Gheorghe Pituţ, Romulus Guga, Mircea Iorgulescu, Victor Iancu, Mircea Marian şi mulţi, mulţi alţii. Îi auzeam lui Buzura râsul sănătos şi molipsitor şi mă întrebam ce-or fi vorbind oamenii aceia mari şi gravi, unii dintre ei cu barbă, alţii cărunţi, alţii îmbrăcaţi ciudat… Păreau total neobişnuiţi, misterioşi, unii chiar fioroşi, dar absolut fascinanţi”, spune nepoata scriitorului. 

Dana Gagniuc Buzura, care trăieşte în comuna Groşi şi-a amintit momente plăcute din întâlnirile avute de-a lungul timpului cu unchiul Augustin, aşa cum îl numeşte. 

„Între noi a fost o dragoste destul de… nemărturisită, dar atât de mare şi de sinceră de ambele părţi. Cuvintele prea multe între noi nici nu păreau să-şi aibă rostul. Ar fi putut strica, ar fi putut risipi misterul… De câte ori venea, îmi punea o mână albă şi fină pe creştet: ‘Ce faci copiliţă?’. Niciodată nu ştiu ce răspundeam, pentru că mă grăbeam întotdeauna să-mi întâmpin verişorii, să le arat ce-am mai desenat, ce-am mai cusut pentru păpuşă sau cât pământ am mai săpat din beci ca să fac vase de lut pe care apoi le pictam cu acuarele. Îi duceam prin curte, pe Coasta Popii, pe la nucul Ilichii, pe la tăul cu broaşte, cu sentimentul stăpânului care-şi prezintă domeniul. Şi, da… acela era tărâmul nepervertit al copilăriei mele…”, îşi mai aminteşte Dana Gagniuc Buzura. 

Un alt moment a fost acela în care tatăl nepoatei îl sfătuia pe scriitor să facă pe placul puterii comuniste pentru a putea să-şi publice cărţile, însă acesta a refuzat categoric o asemenea înţelegere. 

„Mi se părea firesc să-l ştiu mereu acolo: trudind nopţi peste nopţi, citind şi scriind, făcându-şi notiţe şi fişe, în singurătatea lui atât de fecundă. Mi se părea firesc să-l văd adesea trist, adesea nemulţumit, dar niciodată umil, niciodată plecând capul sau făcând paşi în spate. Nici măcar în lateral. ‘De ce nu scrii ce vor să audă?’ – l-a întrebat tata, în perioada în care securitatea îl urmărea şi-l hărţuia, în perioada în care cenzura îi ţinea luni şi ani cărţile în sertare, pentru că el refuza să laude regimul. ‘M-aş compromite pentru următorii 2000 ani!’ Şi Buzura nu s-a compromis nici atunci, nici acum şi istoria literaturii va consemna acest fapt, atât de demn, atât de rar”, scrie Dana Gagniuc Buzura. 

Deşi plecat de ani mulţi din satul Berinţa, scriitorul Augustin Buzura se simţea mereu acasă, în satul natal.

„‘Transmite-le consătenilor mei că nu pot să vin, dar că n-am plecat niciodată din Berinţa!’ – a spus acum aproape patru ani, când l-am aniversat cu berinţenii mei, la împlinirea a 75 de ani. Şi cine l-a cunoscut, şi cine l-a citit o să vadă că Buzura n-a plecat niciodată de acasă. Chiar dacă a condus ani mulţi ani revistele ‘Tribuna’ la Cluj, apoi ‘Cultura’ în Bucureşti, chiar dacă s-a luptat să promoveze cultura română în lume prin Fundaţia Culturală Română, devenită apoi – fără voia lui – Institutul Cultural Român, chiar dacă şi-a găsit un bine-meritat loc în Academia Română, Buzura n-a plecat niciodată din Berinţa, satul începuturilor lumii lui… Doar acum puţin… Rămas bun, unchiu’ Augustin!”, a mai scris nepoata scriitorului din Maramureş. 

Scriitorul Augustin Buzura a murit luni, la vârsta de 78 de ani.

Reacția Academiei Române

„Membrii Academiei Române au primit cu mare tristețe vestea plecării confratelui lor academicianul Augustin Buzura. Comunitatea academică, viața culturală din România și societatea românească suferă astfel o grea și de neînlocuit pierdere”, se arată în comunicat al Academiei Române transmis, marți, AGERPRES.

Prin moartea lui Augustin Buzura „cultura română pierde un mare prozator, un caracter, un om moral, un om de atitudine”, se arată în comunicat.

Augustin Buzura, originar din Maramureș (născut la Berința, pe 22 septembrie 1938), „a fost una dintre marile conștiințe ale poporului român, model de demnitate și curaj, ce a denunțat în opera sa abuzurile și absurditatea regimului comunist din România. Romanele sale sunt opera unui scriitor de un deosebit rafinament intelectual, cu o pătrunzătoare capacitate analitică”, amintesc reprezentanții Academiei.

Augustin Buzura a fost, adaugă aceștia, și un publicist pasionat, cu un dezvoltat spirit civic.

„Scriitorul și-a pus talentul literar, vreme de peste o jumătate de secol, în slujba valorilor libertății și demnității umane, cultivate cu mijloacele artei și culturii. A fost, din această perspectivă, unul dintre cei mai mari intelectuali români care a crezut în rezistența civică prin cultură”, se mai arată în comunicat.

Eugen Simion: Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, un caracter

Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral, a declarat, luni, pentru AGERPRES, academicianul Eugen Simion.

„Acum, când el a dispărut — ce durere pe noi, ce tristețe pentru lumea literară — ne dăm seama că Buzura a fost și rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generația lui, generația ’60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Și tot ca ei și ca alții, el a făcut ca rezistența prin cultură, ceea ce noi am numit după ’90 Rezistența prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar”, a afirmat Eugen Simion.

El a spus că l-a cunoscut pe Buzura încă de la debutul lui. „Îmi amintesc că am fost câțiva ani de zile lector în Franța și prima carte pe care am citit-o când m-am întors a fost un roman de-al lui, o carte splendidă, și am avut sentimentul că este un mare prozator. Atunci l-am și cunoscut: un ardelean tăcut, sfios, dar când spunea, spunea întotdeauna cu miez”, a rememorat Eugen Simion.

Academicianul a menționat că romanele lui Augustin Buzura „au fost citite, căutate, de zeci de mii de oameni, și reeditate”.

„Pot să spun despre el că este un prozator în linia estetică și morală a lui Slavici și Rebreanu, un prozator ardelean pe scurt, serios și grav, și odată, vorbind despre stilul lui, care nu pare lejer, nu pare un zbor deasupra lucrurilor, ci o căutare în interiorul lucrurilor, l-am comparat cu un tren de marfă care urcă încet pe o pantă, o urcă pufăind, dar care ajunge în cele din urmă la vârf”, a afirmat Eugen Simion.

„Alături de romanele lui, care sunt cunoscute, care au intrat în imaginarul colectiv, în mentalul colectiv, el este, a fost și rămâne, cred, și un publicist serios, ca Octavian Goga și Slavici, dintre ardeleni, adică un om care, în ultimii ani mai ales, în revista ‘Cultura’ pe care a condus-o mai mult de zece ani de zile, el a publicat niște articole de o mare acuitate și de o mare actualitate socială și morală. Așa cum era el tăcut, un om care nu se afișa, el gândea profund și spunea lucruri profunde”, a mai spus academicianul.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu