Să ne împrietenim cu timpul (și cu noi înșine de data asta) – Țineți parcurile închise degeaba!

Foto: Dan Bodea

Inactivitatea ne omoară încet și sigur sufletele, trupurile și mințile. Ni se cere să stăm în casă și asta facem. Tocmai de aceea am încercat în ultima vreme să vă sugerăm activități adaptate situație excepționale pe care o trăim. Problema este că nu se degradează doar trupurile și sufletele noastre, ci și economia țării, iar atunci când vor înceta ordonanțele militare și starea de urgență e nevoie, poate mai mult ca oricând în ultimii 30 de ani, de oameni sănătoși.

De o lună și jumătate am demonstrat, noi ca popor, că știm să avem grijă de sănătatea noastră, protejându-ne și pe noi, și pe cei din jurul nostru, prin respectarea măsurilor impuse. Dacă în ceasul al 12-lea am început să investim în sănătate, hai să investim și în prevenție. Izolați și ei, copiii noștri învață online, dar matematica, biologia, sau istoria nu-i ajută să fie sănătoși pe de-a-ntregul. Copiii noștri au nevoie de mișcare. În acest sens, autoritățile ar trebui să aibă încredere în noi că nu vom ieși la picnic în mijlocul parcurilor dacă acestea ne vor fi redate.

Foto: Dan Bodea

Mișcarea în natură înseamnă sănătate
În această perioadă toată lumea și-ar dori să iasă în natură, să practice un sport, dar nu avem voie să ieșim din casă. Însă, noi românii suntem descurcăreți. Tot timpul am fost așa. Un set de fotografii realizate de fotoreporterul Dan Bodea ne arată că oamenii se pot plimba respectând totuși distanță socială impusă. Dacă fotbaliștii se antrenează în grupuri restrânse (câte trei) și păstrând o distanță rezonabilă între ei, de ce să nu putem oricare dintre noi să ne plimbăm, să alergăm, fără teama că vom fi amendați.

Referindu-ne strict la parcurile orașului suntem de părere că se pot crea culoare/trasee speciale prin separarea parcurilor în zone pentru bătrâni și zone pentru copii, fără ca vreunul dintre noi să ne simțim jigniți, sau încorsetați, băgați într-un țarc. O plimbare dus-întors spre parcul central, de exemplu, și în general o oră în care să redescoperim soarele poate avea efecte cu adevărat spectaculoase asupra mentalului și a sănătății noastre.

Departe de noi gândul de a fi „Gică-Contra”, de a critica ordonanțele militare și eforturile autorităților de a controla situația generată de noul coronavirus. Însă, domnilor care ați decis închiderea parcurilor, zeci de hectare de spații verzi sunt la fel de pustii ca sufletele noastre. Acesta aspect a fost semnalat încă de acum o lună de deputatul clujean Adrian Dohotaru și devine tot mai actual cu cât ne apropiem, sperăm, de redarea, fie și graduală, a libertății de mișcare.

Foto: Dan Bodea

„S-a făcut o greșeală la Cluj cu închiderea spațiilor verzi aparținând UBB, Parcul Babeș și Grădina Botanică. Parcurile și spațiile verzi trebuie ținute deschise pentru sănătatea noastră fizică și mentală, menținând totuși distanța socială. Mișcarea este o necesitate zilnică, atât pentru persoanele în vârstă, cât și pentru persoanele sub 65 de ani”, puncta Dohotaru într-o declarație de presă, după o discuție cu epidemiologul Molnar Geza, președinte de onoare al Societății Române de Epidemiologie.

Spaniolii pedalează din nou
Una dintre țările cel mai greu încercate este Spania (20.852 de decese s-au înregistrat până miercuri, 22 aprilie, la ora 13:00, conform platformei stirioficiale.ro). Și totuși, autoritățile au decis că bicicleta este una dintre cele mai sigure forme de transport și poate juca un rol fundamental în mobilitatea oamenilor. Pe două roți, cetățenii evită mulțimile mari atunci când călătoresc singuri și mențin o distanță sigură, motiv pentru care consiliul municipal din Madrid a dispus redeschiderea serviciului Bicimad începând de azi, miercuri, 22 aprilie, notează jurnaliștii de la Marca.

Utilizatorii bicicletelor publice vor putea folosi din nou acest serviciu pentru a merge la muncă, acolo unde s-au reluat activitățile economice. Conform sursei citate, serviciul public de biciclete a fost redeschis, dar s-au și introdus anumite reglementări obligatorii. De exemplu, utilizarea mănușilor va fi obligatorie la ridicarea și deplasarea cu bicicleta. În plus, reprezentanții Consiliului Municipal din Madrid au mai anunțat că deschiderea se va face parțial.

Au fost scoase din depozite doar 50% dintre biciclete iar repartizarea s-a făcut la doar 10% dintre stații. Însă, Marca mai notează că în funcție de evoluția pandemiei în zilele viitoare, numărul bicicletelor va crește. Nu în ultimul rând, bicicletele dar și aparatele ce se folosesc pentru închirierea acestora vor fi dezinfectate în fiecare seară pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Și restul Europei a început să se miște
În mai multe țări europene, încă de la începutul acestei săptămâni s-a luat măsura relaxării interdicțiilor și restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, în Germania autoritățile au permis proprietarilor de magazine mici să-și repornească afacerile, iar școlile și-au reluat activitatea pentru acele clase unde au loc examene de absolvire, scrie Mediafax. Berlinul a anunțat încă de săptămâna trecută că rata infecției a încetinit și că focarul este ținut momentan sub control, dar autoritățile i-au avertizat pe oameni că trebuie să rămână vigilenți pentru a evita un al doilea val de infecții.

Tot de la începutul acestei săptămâni în Polonia au fost redeschise locurile de promenadă, parcurile și pădurile, iar în Norvegia, grădinițele și-au redeschide ușile pentru copii. Conform sursei citate Cehia va permite comercializarea în aer liber din piețe, iar în Albania, industriile minieră și petrolieră vor funcționa din nou.

Distribuie:

Postaţi un comentariu