Centrul Cultural al municipiului Carei organizează, pentru a șaptea oară, consecutiv, Festivalul Internaţional deTeatru pentru Studenţi – SPOT, între 18 şi 24 noiembrie. Pe durata celor şapte zile de festival careienii vor avea parte de o serie de premiere, cum ar fi spectacolele pentru copii, de nu mai puţin de 21 de spectacole, în patru limbi (română, maghiară, germană şi engleză) trei concerte, două expoziţii, prezentate de invitaţii din Anglia, Elveţia, Germania, Ungaria, Serbia şi România.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "stiri din satu mare"
Satul în care este furat chiar și Isus de pe Cruce. Conflictul cu romii se acutizează
Satul Hrip (comuna Păulești), privit dinafară, pare o localitate extrem de liniștită. Una în care românii, maghiarii și romii trăiesc într-o perfectă comuniune. La o privire mai atentă tensiunile dintre primele două etnii și cea de-a treia sunt evidente.…
Citeste mai departe ›Preluarea cererilor pentru subvenţii la încălzire, pe ultima sută de metri
Peste 1.600 de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire au fost depuse la Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare. Potrivit şefului Biroului Prestaţii Sociale, Adrian Bălaj, cele mai multe cereri – 1.500 – au fost depuse pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, iar cele mai puţine – 50 – pentru încălzirea cu lemne, iar 80 pentru încălzirea cu energie electrică.…
Citeste mai departe ›Elevii sătmăreni, în grevă japoneză
Aproximativ 15.000 elevi de la liceele din judeţul Satu Mare s-au aflat miercuri în grevă japoneză în semn de protest faţă de subfinanţarea sistemului educaţional din România.
Acţiunea a fost organizată de Consiliul Judeţean al Elevilor şi s-a alăturat celor care au avut loc la nivel naţional.…
Citeste mai departe ›Alimentele comunitare, ridicate de un sfert dintre beneficiari
1.500 de sătmăreni din cei 6.290 de beneficiari aflaţi în evidenţele Serviciului Public de Asistenţă Socială şi-au ridicat deja produsele asigurate din fonduri comunitare. Adrian Bălaj, şeful Biroului Prestaţii Sociale afirmă că la o săptămână de la începerea distribuirii, un sfert dintre beneficiari s-au prezentat deja să-şi ridice produsele.…
Citeste mai departe ›Prinşi la Petea cu un BMW furat în valoare de 66.000 de euro
Doi ieșeni sunt cercetați de polițiștii de frontieră după ce au încercat să intre în România prin Vama Petea cu o mașină marca BMW X1, în valoare de 66.000 de euro, care figurează ca fiind furată din Spania.…
Citeste mai departe ›Nemții se îndulcesc cu ciocolată ”Made in Satu Mare”
Fabrica de ciocolată de la Odoreu, județul Satu Mare a abandonat vânzările în România și a ales să facă export 100% în Germania, SUA, Finlanda și Marea Britanie. Fabrica aparține concernului Wawi, compania germană care domină piața ciocolatei de calitate din Europa de Nord.…
Citeste mai departe ›Mașină furată din Spania, descoperită la Satu Mare
O mașină care figurează ca fiind furată din Spania din luna martie a fost descoperită de polițiștii de frontieră în municipiul Satu Mare. La volanul mașinii în valoare de 15.000 de euro se afla un sătmărean, care este cercetat acum pentru infracțiunea de tăinuire la furt.…
Citeste mai departe ›FOTO Danţu’ Mânânţăilor, la cea de-a III-a ediţie
Aproximativ 300 de elevi ai claselor I-VIII din cadrul şcolilor generale din judeţul Satu Mare au participat vineri la cea de-a III-a ediţie a festivalului-concurs Danţu’ Mânânţăilor.
Organizată de Centrul Judeţean de Promovare şi Conservare a Culturii Tradiţionale, manifestarea a inclus ca în fiecare an concursuri pentru soliştii vocali şi instrumentali, respectiv ansamblurile folclorice vocale, instrumentale şi de dansuri.…
Citeste mai departe ›Măsurarea gratuită a glicemiei, de Ziua Mondială a Diabetului
Sub patronajul Lions Club, Centrul Diabetic Judeţean Satu Mare organizează în 14 noiembrie, o nouă acţiune de măsurare gratuită a glicemiei. Acţiunea va fi organizată începând cu ora 9:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor în scopul marcării Zilei Mondiale a Diabetului.…
Citeste mai departe ›Primăria Satu Mare nu este de acord cu majorarea impozitelor locale pentru persoanele fizice
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat vineri că nu este de acord cu majorarea impozitelor locale pentru persoanele fizice, însă consideră bună ideea extinderii bazei de impozitare, deoarece aduce venituri la buget.…
Citeste mai departe ›Andreea Paul: Deputatul Petric cere, dar nu ştie ce cere!
Deputata PDL Andreea Paul este de părere că Octavian Petric, colegul său PSD-ist din Camera Deputaţilor cere bani de la Comisia Buget Finanţe Bănci fără să prezinte o estimare a fondurilor solicitate pentru realizarea unor obiective în judeţul Satu Mare.…
Citeste mai departe ›