Articol care contine urmatoarele taguri: "satu mare"

Zilele Medicale Sătmărene,   la cea de-a X-a ediţie

Zilele Medicale Sătmărene, la cea de-a X-a ediţie

Cea de-a X-a ediţie a Zilelor Medicale Sătmărene, eveniment organizat de Colegiul Medicilor Satu Mare, va avea loc în intervalul 3-5 octombrie în sala de conferinţe a restaurantului Romantic.

Timp de trei zile, vor fi dezbătute cel puţin 30 de teme de interes pentru medici, între care chirurgia urologică reconstructivă, rolul laparoscopiei retroperitoneale în tratamentul chirurgical al tumorilor renale, abordul  laparoscopic pentru calculii reno-ureterali voluminoşi-alternativă la chirurgia deschisă, noutăţi în oftalmologia sătmăreană, dezlipire de retină regmatogenă, chirurgia varicelor, rolul proteinei C reactive în diagnosticul medical de urgenţă, ş.a.…

Citeste mai departe ›
Sursa foto: ifz.ro

Autospeciale noi pentru pompierii din Transilvania de Nord

Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judele Sălaj, Satu Mare, Cluj, Maramureş, Bihor şi Bistriţa Năsăud vor primi, anul viitor, câte o maşină pentru intervenţii la înălţime. Dotarea se va face în cadrul celei de-a treia etape a proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”.…

Citeste mai departe ›
La Promenada Inimilor au participapat aproximativ 50 de persoane dornice să facă mişcare

FOTO Promenada Inimilor, la start

Programul Promenada Inimilor a debutat duminică la Satu Mare în prezenţa a aproximativ 50 de persoane dornice să facă mişcare. Inclus în proiectul iniţiat la nivel naţional de cluburile Rotary împreună cu Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie, în scopul combaterii prin mişcare a aparţiei  afecţiunilor cardiovasculare, la Satu Mare programul Promenada Inimilor se va desfăşura până în data de 6 octombrie şi, la fel ca duminică, locul de întâlnire a participanţilor va fi parcarea din faţa ştrandului termal unde, între orele 16:00 – 18:00 vor avea loc zilnic diferite activităţi.…

Citeste mai departe ›
G.M.Zamfirescu organizează evenimente inedite în luna octombrie

Expoziție dedicată vedetelor fotbalului sătmărean din anii ’50

Centruli Cultural „G. M. Zamfirescu” Satu Mare a pregătit pentru luna octombrie o serie de evenimente extrem de atractive pentru publicul sătmărean. Programul acestor evenimente va debuta marți, 1 octombrie. Cu o expoziție inedită de fotografii din arhiva personală a unor fotbaliști sătmăreni, din anii ’50- ’60.…

Citeste mai departe ›
Accidentul a avut loc duminică,   în jurul orei 11.00

Accident între un moped și o mașină. Unul dintre șoferi a ajuns la spital

Un tânăr din Satu Mare a ajuns în stare gravă la spital, duminică dimineața, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Din primele indicii reiese că șoferul mopedului este vinovat de producerea incidentului pentru că nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul şi a intrat cu scuterul în el.…

Citeste mai departe ›
La acţiunea de curăţenie au participat 3.600 de voluntari din judeţul Satu Mare

Let’s Do It Romania: 2.150 saci cu gunoaie adunaţi în judeţ!

Un număr de 3.600 de voluntari din judeţul Satu Mare au participat sâmbătă la acţiunea de curăţenie din cadrul celui mai mare proiect de implicare socială, Let’ s Do It Romania!…

Citeste mai departe ›
Primarul susține că "groapa lui Gyuszi" a devenit un loc de promenadă pentru şobolani

Primarul Dorel Coica, supărat pe groapa lui Gyuszi. Ilyes dă replica

“Invit sătmărenii să facă propuneri cu privire la ce şi-ar dori să devină obiectivul acela plin de şobolani din pasajul pietonal Corneliu Coposu, construit cu mai mulţi ani în urmă cu cheltuieli foarte mari” – acesta a fost apelul lansat de primarul Dorel Coica sâmbătă, cu prilejul unei conferinţe de presă.…

Citeste mai departe ›
Sursa foto: adevarul.ro

Sărbătoarea Recoltei, timp de trei zile la sfârşitul săptămânii viitoare

La sfârşitul săptămânii viitoare, pe platoul din Piaţa “25 Octombrie” şi în pasajul pietonal “Corneliu Coposu” va avea loc Sărbătoarea Recoltei. Timp de trei zile – în 4, 5 şi 6 octombrie – sătmărenii vor avea posibilitatea să se aprozivioneze cu legume şi fructe direct de la producători şi să cumpere produse tradiţionale precum cârnaţi, şuncă, diferite sortimente de brânză, pâine şi produse de panificaţie, plăcinte de Bogdand, must, vin şi pălincă şi alte bunătăţi.…

Citeste mai departe ›
Cătălin Predoiu a susținut  vineri,   la Satu Mare,   o conferință de presă

Cătălin Predoiu: România nu este guvernată

Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, premierul “din umbră“ al PDL, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că certurile din vârful USL de dinaintea încheierii mandatului denotă faptul că liderilor “nu le pasă de români“.…

Citeste mai departe ›
Crin Antonescu: Sunt multe de clarificat în USL

Crin Antonescu: Sunt multe de clarificat în USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, recunoaşte că este necesară clarificarea unor lucruri în USL. Prezent vineri la Satu Mare, Crin Antonescu şi-a exprimat punctul de vedere referitor la declaraţia vicepremierului Liviu Dragnea privind necesitatea unor clarificări în coaliţia de la guvernare.…

Citeste mai departe ›
Paula Mare,   realeasă presedinte

Paula Mare, realeasă președinta femeilor pesediste

Paula Mare a fost realeasă în funcția de președinte a Femeilor Social Democrate Satu Mare, în cadrul Conferinței Județene, care s-a desfășurat vineri în sala de ședințe a Muzeului Județean Satu Mare.…

Citeste mai departe ›
450 de joburi disponibile la bursa locurilor de muncă

450 de joburi disponibile la bursa locurilor de muncă

Peste 450 de locuri de muncă au fost oferite vineri sătmărenilor aflaţi în căutarea unui job, cu prilejul bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată vineri la Casa de Cultură a Sindicatelor.…

Citeste mai departe ›