Ursu a semnat cu UTA, ”U” se pregătește în Slovenia

Foto: Dan Bodea

Mijlocașul Universității Cluj, Octavian Ursu, a semnat la sfârșitul săptămânii trecute un contract cu UTA Arad. În vârstă de 24 de ani, Ursu nu mai intra în vederile antrenorilor Cristi Dulca și Mircea Cojocaru, după ce fotbalistul a solicitat conducerii clubului dublarea salariului. Oficialii „Șepcilor roșii” i-au oferit acestuia un nou angajament și o mărire de salariu (1.500 de euro lunar), în condițiile în care Ursu era oricum doar a treia variantă pe postul lui, după Nicolae Pârvulescu și Firmino.

Pentru că fotbalistul a refuzat oferta, antrenorul Cristian Dulca a anunțat la rândul lui conducerea clubului că nu va conta pe serviciile mijlocașului în viitorul sezon. Altfel, Universitatea Cluj a plecat, luni, în cantonament în Slovenia, unde va disputa și trei partide de verificare. „Șepcile roșii” vor reveni în Cluj-Napoca în 25 iulie, cu aproape o săptămână înaintea startului noului sezon al ligii a doua. Campionatul 2019/2020 a eșalonului secund va începe la data de 3 august.

Lotul deplasat în Slovenia
Portari: Jose Costa, Cosmin Dur-Bozoancă, Andrei Gorcea
Jucători de câmp: Daniel Pîrvulescu, Carol Taub, George Florescu, Tudor Telcean, Rareş Takacs, Dorin Goga, Marius Coman, Dan Berci, Andrei Ceitil Castanheira, Cristian Gavra, Florin Burghele, Alex Pop, Tudor Vomir, Victor Dican, Alin Văsălie, Carlos Silveira da Graca “Kay”, Pedro Mendes, Hugo Firmino, Inacio Miguel, Ricardo Rafael da Costa Miranda „Rafa”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu