Ursu a fost titular, Pârvulescu a intrat și el, Axente a ratat ultimul amical al lui ”U”
Cu o săptămână înaintea reluării campionatului Universitatea Cluj a disputat ultimul meci test al acestei ierni, în companiei Metalurgistului din Cugir. Dintre transferurile realizate în această iarnă doar Ursu, venit împrumut de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a fost titular în centrul defensivei lui Bogdan Lobonț. Autor a 12 goluri în prima parte a campionatului (pentru Energeticianul), Pârvulescu a intrat și el pe parcurs, iar Axente nu a jucat deloc.
Cele două oponente s-au duelat și în sezonul precedent, în eșalonul terț, luptă la capătul căreia alb-negrii au promovat în Liga 2. Amicalul disputat la Baza Sportivă Clujeana i-a avut în prim plan pe fotbaliștii din Liga 3. Gavra a ratat prima ocazie a meciului, iar Dicu a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 14. Metalurgiștii au simțit că e momentul lor și au încercat să dea lovitură la faza imediat următoare, dar intervenția lui Dur Bozoancă a păstrat tabela de scor nemodificată.
Carol Taub a restabilit egalitatea în minutul 23, iar Dorin Goga a punctat pentru 2-1, patru minute mai târziu. Jucătorii celor două echipe au continuat să presteze un joc frumos, astfel că până la pauăză și Metalurgistul și ”U” au mai avut câte o bună oportunitate de a înscrie. Metalurgistul a fost încă o dată aproape de 2-2, în debutul reprizei a doua, când Abrudan a scos o minge de pe linia porții.
Până la urmă lucrurile au decurs firesc spre o victorie scontată a alb-negrilor, care au mai punctat odată până la final, prin Marius Coman. Înainte de reușit atacantului universitar oaspeții au mai irosit o ocazie în situație de unu la unu cu Dur Bozoancă. La sfârșitul săptămânii viitoare Universitatea Cluj va evolua în deplasare, la Energeticianul, în prima etapă din partea a doua a sezonului ligii a doua.