Start în noul sezon. CSM Oradea și ”U” BT Mobitelco deschid balul în LNBM

Foto: Dan Bodea

Sezonul competițional 2013-2014 al Ligii Naționale de baschet masculin debutează cu partida dintre CSM Oradea și ”U” BT Mobitelco, miercuri, 2 octombrie , în Arena Antonio Alexe din Oradea.

Disputa dintre cele două formații și-a câștigat încet, în ultimii ani, statutul de derby, prin prisma rezultatelor interne, a valorii celor două loturi sau a întâlnirilor spectaculoase înregistrate în Cupă sau Campionat.

În ultimele 23 de jocuri dintre Oradea și Cluj, gazdele de miercuri s-au impus de șapte ori, în timp ce clujenii de 16. Numai în sezonul precedent s-au înregistrat opt meciuri între cele două combatante. În sezonul regulat s-au întâlnit de două ori, Oradea câștigând la Cluj cu 84-82, iar alb-negrii impunându-se în Arena Toni Alexe cu 84-75. În Cupa României câștig de cauză a avut echipa antrenată pe atunci de Niksa Bavcevic, aceștia trecând într-o dublă manșă cu 145-137 la general. Parcursul bun al bihorenilor din sezonul regulat, în contrast cu evoluțiile dezamăgitoare ale „studenților”, au făcut ca una dintre disputele din sferturile de finală din cadrul play-off-ului să fie ”U” Mobitelco – CSM Oradea. Elevii lui Cristian Achim nu le-au dat nicio șansă adversarilor, calificându-se în semifinale, cu 3-1 la general.

Ultima confruntare dintre adversarele de miercuri s-a consemnat în presezon, atunci când în cadrul memorialului „Elemer Tordai” de la Sibiu, gruparea de pe malul Someșului Mic a învins cu 76-70. Din tabăra învingătorilor, cinci oameni au depășit pragul de 10 puncte. Kuburovic a contribuit cu 14, Baciu 14, Medvedj 11, Cuic 11, respectiv Hargrove 13. La fel și la gruparea Oradei, cinci jucători au marcat peste 10 puncte: Subotic 16, Dillon 13, Franklin 12, Țibârnă 11 și Denison 10.

„Ne-am pregătit în ultimele 7 zile pentru acest meci, am mai jucat cu echipa din Oradea la Turneul de la Sibiu, atunci am câștigat, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că atunci a fost o partidă de verificare iar acum este meci oficial. Oradea este o echipă bună, joacă acasă și cu siguranță își doresc să câștige. Trebuie să jucăm foarte bine, dacă vrem să câștigăm. Cu siguranță vom da sută la sută din potențialul nostru”, a declarat Boris Lalovic, pivotul Clujului, pentru site-ul oficial al clubului.

De asemenea, Josh Sparks, una dintre armele importante cu care va ataca Mobitelco această ediție de campionat a spus că, echipa s-a antrenat toată săptămâna și speră să obțină un rezultat bun în prima etapă. „Oradea are jucători buni, are shooteri buni, va fi un meci greu pentru ambele echipe. Sperăm să câștigăm”, a adăugat americanul.

„În mod evident toate întâlnirile cu ”U” BT Mobitelco sunt foarte complicate. Miza jocului este destul de ridicată prin prisma faptului că este primul meci în noua ediție de campionat. Toată lumea își dorește să debuteze cu o victorie”, a spus Cristian Achim, tehnicianul roș-albaștrilor.

Startul partidei se va da începând cu ora 19.00, iar postul Digi Sport va transmite în direct confruntarea. Cei trei arbitri care vor oficializa meciul sunt Marius Ciulin, Fabiana Martinescu, respectiv Mircea Șerban.

Distribuie:

Postaţi un comentariu