S-a stins din viață soția regretatului Horia Demian

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Nușa Demian, soția fostului baschetbalist Horia Demian, cel care dă numele Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, a trecut, duminică, la cele veșnice. În vârstă de 79 de ani, Nușa Demian a fost una dintre cele mai importante voci ale presei sportive clujene, activând ca redactor șef al ediției de Transilvania a ziarului „Sportul”, fiind și colaborator permanent al ziarului „Făclia”.

Din 1974, Nușa Demian a devenit profesor universitar la Facultatea de Litere din Cadrul Universității Babeș-Bolyai, acolo unde a predat limba română pentru studenții străini. Totodată, Nușa Demian a relatat despre marile performanțe baschetbalistice realizate de echipele clujene în urmă cu trei decenii, iar în anul 2012 a publicat volumul „Teatru”.

Conform u-bt.ro, Horia și Nușa Demian s-au cunoscut în 1967, pe când Nușa Demian, la inițiativa regretatului jurnalist Ioan Chirilă, documenta un articol despre brandul ”U” Cluj pentru ziarul bucureștean Sportul. S-au căsătorit în 1970, Nușa Demian luând decizia să se mute la Cluj-Napoca. Cei doi au avut o fată, pe Sânziana, născută în 1978.

„Clubul nostru este alături de familia Demian în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a Nușei Demian. Aceasta ne-a părăsit la vârsta de 79 de ani”, au transmis oficialii clubului U-BT Cluj-Napoca, prin intermediul site-ului oficial.

Distribuie:

Postaţi un comentariu