Revenire spectaculoasă în mașina de curse. Danny Ungur reintră în competiții la Transilvania Rally

Sursa foto: arhiva personală

Daniel Ungur este unul dintre cei mai spectaculoși și cei mai iubiți piloți de raliuri din țara noastră. Ultima lui prezență la startul unei etape din Campionatul Național de Raliuri al României s-a consemnat tocmai în 2015 când a concurat alături de Florin Dorca pe un Mitsubishi Lancer EVO VII.

În ultimii patru ani Danny cum este cunoscut pilotul clujean s-a concentrat pe activitățile din cadrul Federației Romane de Automobilism Sportiv și pe cele ale școlii de pilotaj Danny Ungur Racing. După aproape un cincinal de așteptare Danny s-a decis să revină la volanul unei mașini de curse și se numără printre surprizele ediției 2019 a Transilvania Rally, cea mai importantă competiție de motorsport din România și, în același timp, etapă internațională a Tour European Rally.

Sursa foto: arhiva personală

Copilot nou, mașină nouă
A VII-a etapă a Campionatului Național de raliuri al României, Transilvania Rally, propune iubitorilor motorsportului din țara noastră câteva surprize. Cea mai așteptată este de departe revenirea în competiții a lui Danny, care are un nou copilot și o nouă mașină de concurs din cadrul clubului Danny Ungur Racing. De meserie profesor de sport, Danny Ungur a debutat în cursele de raliuri în 1994, la Raliul „Avram Iancu” Cluj.

Patru ani mai târziu (în 1998) a câștigat titlul de campion național la Cupa Nova alergând pe un Ford Escort RS Cosworth. În 2004 a fost campion național la Gr. N, iar în 2005 a obținut titlul de campion național la Cupa Mitsubishi. În 2008 a avut o participare în WRC (World Rally Championship), la Raliul Finlandei, Wales Rally. Printre mașinile pe care le-a pilotat se numără Ford Escort RS Cosworth, Mitsubishi Evo 6, Subaru Impreza STI, sau Citroen C2R2. Danny are în palmares 5 titluri naționale și 180 de curse disputate.

„Sincer am așteptat de multă vreme să revin în curse. Am profitat de faptul că pilotul echipei noastre, Remus Cotuț, savurează o serie de evenimente fericite în familie și m-am ales și cu mașina lui concurs, un Ford Fiesta de clasă 12, dar și cu navigatorul lui, Mircea Onofrei, cu care mă înțeleg foarte bine și sunt sigur că vom avea parte de o colaborare foarte bună.

Sigur că a contat foarte mult și faptul că mi s-a ivit această posibilitate chiar în Raliul Clujului, un eveniment foarte drag mie. Se știe că nu se compară nicio etapă cu cea de acasă. Raliul de la Cluj are probe tehnice extrem de selective și dificile, iar în formatul de anul acesta, cu <<Speciala Dângă>> de 30 de kilometri, mi se pare o ideea excelentă. Abia aștept să savurez această cursă”, spune Danny Ungur.

Sursa foto: arhiva personală

„Am de gând să fac spectacol pentru fanii de pe margine!”
La startul Transilvania Rally Danny se va alinia, totuși, în afara competiției, dat fiind rolul lui oficial, acela de observator. Și totuși, pilotul clujean promite să facă ceea ce știe cel mai bine: spectacol.

„Trebuie să facem această precizare. Eu sunt prezent la start cu o licență one-event pentru că rolul meu oficial este acela de observator. Nu am niciun obiectiv. Cel mai important lucru este să terminăm cursa și să ajungem în ultimul parc închis. Asta nu înseamnă că o să mă mulțumesc să fie și eu acolo, pe traseu. Vreau să fiu un concurent competitiv, să vedem potențialul mașinii, să facem un test cu aceasta.

Am emoții, ca la fiecare start, dar sunt relaxat și mă voi bucura de fiecare kilometru de probă, fără să uit de fani, pe care-i aștept cu drag la startul festiv, pe probele speciale și la superspeciala de la Cluj Arena. După patru ani de pauză competițională sunt ca nou. Entuziasmul clar este la cote mari, mai ales că am de gând să fac și spectacol pentru fanii de pe margine”, mai spune Danny.

Cifrele Transilvania Rally
Evenimentul sportiv găzduit la sfârșitul acestei săptămâni de Cluj-Napoca este a 7-a etapă din cadrul Campionatul Național de Raliuri Dunlop al României, dar și a cincea etapă a European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy. Transilvania Rally se va desfășura în zilele de 27 -28 septembrie, pe asfalt și va debuta joi, 26 septembrie, la ora 19:30, cu o întâlnire cu piloţii şi o sesiune de autografe pe esplanada din faţa stadionului Cluj Arena.

Mai apoi, în aceeaşi locaţie, de la ora 20:30, va avea loc startul festiv. Cu shakedown-ul programat vineri pe drumul de lângă Floreşti, între orele 9:00 şi 13:30, raliul propriu-zis va debuta pe 27 septembrie, la ora 15:00, când prima maşină de concurs va părăsi parcul de service de la Sala Sporturilor „Horia Demian”. Participanți vor parcurge în total 155 de kilometri de probe speciale (10 la număr dintre care 5 distincte).

Foto: Dan Bodea

În plus, organizatorii au pregătit și o superspecială care va avea loc în jurul stadionului Cluj Arena. Evenimentul auto de la Cluj-Napoca va consemna și un număr record de prezențe feminine. Dacă începutul sezonului 2019 a aliniat la start 13 femei în postura de concurente la Raliul Argeșului, ediția din acest an a Transilvania Rally aduce la start nu mai puțin de 17 prezențe feminine, 2 piloți și 15 copiloți.

180 de curse și 5 titluri naționale are în palmares pilotul clujean Daniel Ungur, în perioada 1994 – 2015

Distribuie:

Postaţi un comentariu