Omrani l-a făcut uitat pe Țucudean. Francezul a calificat-o pe CFR în turul 2 din UCL (Galerie foto)

Foto: Dan Bodea

CFR a obținut prima victorie din noul sezon, 3-1 cu FC Astana, în manșa secundă a turului întâi preliminar din Liga Campionilor și feroviarii s-au calificat în etapa următoare a celei mai importante competiții continentale intercluburi. Eroul vișiniilor a fost Billel Omrani care a înscris toate cele trei goluri ale echipei pregătite de Dan Petrescu.

Însă, cei care au deschis scorul au fost oaspeții. În minutul 4 kazahii au recuperat o minge la mijlocul terenului, Murtazayev a pătruns nestingherit spre poarta lui Arlauskis și a șutat imparabil de la 25 de metri. Reacția a venit după alte cinci minute. Djokovic a centrat, Culio a întors mingea în gura porții, iar Rondon a deviat spectaculos, însă în bară. Câteva zeci de secunde mai târziu același Djokovic a centrat perfect în careul mic al oaspeților și Omrani și-a început recitalul (1-1).

În minutul 21 Deac și Maevskiy s-au luptat pentru minge, în suprafața de pedeapsă, mijlocașul clujean a căzut dar centralul le-a refuzat feroviarilor penaltiul. Cinci minute mai târziu Rondon a făcut presing, a reușit să trimită mingea până la Omrani și francezul a înscris pentru 2-1, cu puțin noroc după ce șutul lui a fost deviat în proprie poartă de Postnikov.

Până la pauză Arlauskis a avut o intervenție foarte bună, iar Vinicius a marcat din poziție afară din joc. Djokovic (min. 49) a avut prima ocazie a reprizei a doua, iar Vinicius (52) a trimis puțin peste din poziție bună. În minutul 55 Djokovic a ratat o ocazie monumentală și vișiniii simțeau cum calificarea le scapă printre degete.

Omrani avea să-și desăvârșească evoluția cu un gol cu călcâiul (min. 73) și tot el a ratat, din doi metri, cu poarta goală. Finalul meciului i-a găsit pe toți cei 11 jucători ai CFR-ului în propriul careu de șase metri. În minutul 94 Astana a fost aproape să dea golul calificării, dar Arlauskis a reținut pe linia porții o minge deviată de Janga.

S-a terminat 3-1 pentru CFR care accede în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, acolo unde va întâlni formația Maccabi Tel Aviv. Meciurile se vor disputa pe 23/24 şi 30/31 iulie 2019, prima manșă fiind la Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu