Liga 1 / CFR își continuă seria norocoasă

Cristian Lopes a marcat golul calificării echipei CFR în sferturile Cupei Ligii / Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a obținut un punct din confruntarea cu Pandurii Târgu Jiu, ultima a etapei cu numărul 7, în Liga 1 de fotbal. Meciul disputat la Turnu Severin s-a încheiat la egalitate scor 1-1, dar rezultatul este unul fals, date fiind oportunitățile celor două echipe de a-și apropia victoria. Chiar dacă în prima jumătate de oră jocul s-a derulat la mijlocul terenului, ardelenii au fost aproape de deschiderea scorului, în minutul 29 la un șut centrare, slab, al camerunezului Leo Belek, mingea moale trimisă de acesta trecând agonizant pe lângă portarul Mingote și oprindu-se în bara porții gorjene.

Cristian Lopes a apărut și el periculor la finalizare (min. 32), dar execuția a fost complet ratată. A urmat prima mare greșeală de marcaj și Momcilovic a înscris primul gol al întâlnirii, în minutul 35, cu o lovitură de cap din plonjon. Cinci minute mai târziu, Mihai Roman a scăpat singur cu portarul CFR-ului, dar Marc a făcut un plonjon inspirat și la obligat pe atacantul pandurilor să facă un pas lateral, suficient cât să-l deturneze din traseul spre gol. În replică, Petrucci a șutat periculor în minutul 42, iar la următoarea fază Cristian Lopes s-a înălțat deasupra fundașilor gorjeni și l-a obligat pe Șandru să trimită mingea în propria poartă.

În repriza a două, CFR a continuat să pună o presiune sterilă pe gazde și au fost aproape să dea lovitura în minutul 54, la șutul lui Belek, dar mingea expediată de camerunez a fost deviată de Mingote în bară. Introdus în teren în locul lui Roman, brazilianul Wsellington a marcat în minutul 71, dar din poziție afară din joc. Tot Wellington a făcut mingea pentru șutul lui Ciucur, dar nici acesta nu a a ajuns în plasa porții lui Marc.

S-a terminat 1-1 și CFR Cluj își continuă ascensiunea în clasamentul Ligii 1, chiar dacă jocul ardelenilor nu se ridică cu nimic peste valoarea modestă a campionatului intern. În luna septembrie va avea loc un prim termen în procesul deschis de CFR împotriva FRF, cu privire la penalitatea de -6 puncte cu care ardelenii au început campionatul în curs. Astfel, cu 12 puncte acumulate în 7 etape, CFR ar fi în acest moment pe poziția a patra a clasamentului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu